Pacea are nevoie de principii şi de un proiect comun, lipsit de antagonisme

(RV – 28 februarie 2007) În Orientul Mijlociu, parcursul de pace dintre Israel şi Palestina este blocat, problemă pe care comunitatea internaţională nu reuşeşte să o rezolve, în ciuda a 60 de ani de întâlniri şi dialoguri. O situaţie care-i pune pe creştinii din zonă în faţa unui viitor nesigur, lipsit de o perspectivă de justiţie, situaţia fiind dificilă mai ales pentru tineri, care aleg să abandoneze Ţara Sfântă.
De ce nu se îmbunătăţeşte procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni? Aflăm de la părintele iezuit Samir Khalil Samir, profesor de Teologie orientală la Universitatea „Sfântul Iosif” din Beirut (Liban) şi docent la Institutul Pontifical Oriental din Roma:
INS – „Fiecare dintre cele două părţi are un proiect propriu; problema este că cele două proiecte sunt antagoniste. Pe de o parte, Israelul ocupă o mare parte din Palestina recunoscută oficial şi susţine că recunoaşte statul palestinian când, în realitate, ocupând anumite teritorii palestiniene, nu-l recunoaşte. Pe de altă parte, palestinienii au devenit din ce în ce mai radicali şi comit acte teroriste pentru că nu vor să recunoască Israelul, nici măcar în limitele graniţelor recunoscute internaţional.
Există o lipsă de recunoaştere reciprocă, care se exprimă prin violenţă şi care nu va aduce roade bune. Dimpotrivă, acest tip de comportament nu face decât să crească ura dintre cele două părţi. Este, deci, necesară o răsturnare a acestei situaţii prin propunerea unei soluţii care să se bazeze în exclusivitate pe dreptul social. Trebuie recunoscute, mai întâi, anumite principii şi abia apoi se poate lucra la realizarea lor, chiar dacă pentru acest proiect comun sunt necesari 20 de ani. Totul trebuie, însă, să aibă loc sub un control internaţional care să fie recunoscut de ambele părţi”.
Părinte Samir, situaţia pare să fie blocată şi în Liban, din păcate…
INS – „De fapt este blocată mai ales din motive interne, dar şi pentru că există imixtiuni – fie din partea Siriei, fie din partea Iranului – care nu permit ca libertatea de alegere să vină din interiorul Libanului. Situaţia continuă să fie blocată şi pentru că acest ultim conflict nu a fost, de fapt, un război dintre Liban şi Israel, ci între mişcarea Hesbollah şi Israel.
Mişcarea de gherilă Hesbollah se prezintă ca fiind eroul învingător care a ştiut să facă faţă situaţiei, se prezintă ca adevărata putere în Liban, în vreme ce puterea politică legitimă este discreditată, fiind acuzată că nu a făcut nimic din ce ar fi fost necesar”.
Populaţia creştină din Ţara Sfântă şi din Liban suferă…
INS – „Creştinii suferă pentru că sunt o minoritate, mai ales în Israel, iar o minoritate este – prin definiţie – mai slabă. Sunt, apoi, presiunile externe; în Ţara Sfântă este clar că un creştin nu are nici un fel de putere de decizie, aceasta aparţinând – în întregime – musulmanilor şi izraeliţilor. Aşadar, creştinii au devenit pasivi.
În Liban are loc un alt fenomen social, cel al emigrării. Creştinii din Liban sunt într-atât de dezamăgiţi încât pleacă din ţară, spunând: 'Acesta nu mai este Libanul pe care l-am cunoscut şi nu vrem ca fiii noştri să crească într-o situaţie care se înrăutăţeşte pe zi ce trece”, aşa încât exodul se intensifică”.
Părinte Samir, în ce măsură este responsabil fundamentalismul islamic pentru lipsa păcii în Orientul Mijlociu – în general şi în Ţara Sfântă – în special?
INS – „Fundamentalismul depăşeşte cu mult graniţele Ţării Sfinte pentru că a devenit o mişcare de masă care numără un miliard trei sute de milioane de musulmani din toată lumea. Plecând din Arabia Saudită spre Egipt, fundamentalismul s-a răspândit apoi – în anii '70 – în întreaga lume arabă, ajungând în Africa, în Asia şi chiar în acele ţări – precum Indonezia – considerate liberale. În anii '90, fundamentalismul ajunge şi în Europa, cu un plan de proporţii, pentru realizarea căruia sunt utilizate toate mijloacele: economice, politice, juridice şi culturale.
În Europa se profită, de exemplu, de slăbiciunea gândirii occidentale, de relativismul care domneşte aici şi chiar de aspectele pozitive ale Occidentului care spune: 'Vrem o societate deschisă', iar fundamentaliştii răspund: 'Iată-ne!' ”.
Aici, serviciul nostru audio: