Pacea are nevoie de principii şi de un proiect comun, lipsit de antagonisme
(RV – 28 februarie 2007) În Orientul Mijlociu, parcursul de pace dintre Israel
şi Palestina este blocat, problemă pe care comunitatea internaţională nu reuşeşte
să o rezolve, în ciuda a 60 de ani de întâlniri şi dialoguri. O situaţie care-i
pune pe creştinii din zonă în faţa unui viitor nesigur, lipsit de o perspectivă de
justiţie, situaţia fiind dificilă mai ales pentru tineri, care aleg să abandoneze
Ţara Sfântă. De ce nu se îmbunătăţeşte procesul de pace dintre israelieni şi palestinieni?
Aflăm de la părintele iezuit Samir Khalil Samir, profesor de Teologie orientală
la Universitatea „Sfântul Iosif” din Beirut (Liban) şi docent la Institutul Pontifical
Oriental din Roma: INS – „Fiecare dintre cele două părţi
are un proiect propriu; problema este că cele două proiecte sunt antagoniste. Pe de
o parte, Israelul ocupă o mare parte din Palestina recunoscută oficial şi susţine
că recunoaşte statul palestinian când, în realitate, ocupând anumite teritorii palestiniene,
nu-l recunoaşte. Pe de altă parte, palestinienii au devenit din ce în ce mai radicali
şi comit acte teroriste pentru că nu vor să recunoască Israelul, nici măcar în limitele
graniţelor recunoscute internaţional. Există o lipsă de recunoaştere reciprocă,
care se exprimă prin violenţă şi care nu va aduce roade bune. Dimpotrivă, acest tip
de comportament nu face decât să crească ura dintre cele două părţi. Este, deci, necesară
o răsturnare a acestei situaţii prin propunerea unei soluţii care să se bazeze în
exclusivitate pe dreptul social. Trebuie recunoscute, mai întâi, anumite principii
şi abia apoi se poate lucra la realizarea lor, chiar dacă pentru acest proiect comun
sunt necesari 20 de ani. Totul trebuie, însă, să aibă loc sub un control internaţional
care să fie recunoscut de ambele părţi”. Părinte Samir, situaţia pare să fie
blocată şi în Liban, din păcate… INS – „De fapt este blocată
mai ales din motive interne, dar şi pentru că există imixtiuni – fie din partea Siriei,
fie din partea Iranului – care nu permit ca libertatea de alegere să vină din interiorul
Libanului. Situaţia continuă să fie blocată şi pentru că acest ultim conflict nu a
fost, de fapt, un război dintre Liban şi Israel, ci între mişcarea Hesbollah şi Israel. Mişcarea
de gherilă Hesbollah se prezintă ca fiind eroul învingător care a ştiut să facă faţă
situaţiei, se prezintă ca adevărata putere în Liban, în vreme ce puterea politică
legitimă este discreditată, fiind acuzată că nu a făcut nimic din ce ar fi fost necesar”. Populaţia
creştină din Ţara Sfântă şi din Liban suferă… INS – „Creştinii
suferă pentru că sunt o minoritate, mai ales în Israel, iar o minoritate este – prin
definiţie – mai slabă. Sunt, apoi, presiunile externe; în Ţara Sfântă este clar că
un creştin nu are nici un fel de putere de decizie, aceasta aparţinând – în întregime
– musulmanilor şi izraeliţilor. Aşadar, creştinii au devenit pasivi. În Liban
are loc un alt fenomen social, cel al emigrării. Creştinii din Liban sunt într-atât
de dezamăgiţi încât pleacă din ţară, spunând: 'Acesta nu mai este Libanul pe care
l-am cunoscut şi nu vrem ca fiii noştri să crească într-o situaţie care se înrăutăţeşte
pe zi ce trece”, aşa încât exodul se intensifică”. Părinte Samir, în ce măsură
este responsabil fundamentalismul islamic pentru lipsa păcii în Orientul Mijlociu
– în general şi în Ţara Sfântă – în special? INS – „Fundamentalismul
depăşeşte cu mult graniţele Ţării Sfinte pentru că a devenit o mişcare de masă care
numără un miliard trei sute de milioane de musulmani din toată lumea. Plecând din
Arabia Saudită spre Egipt, fundamentalismul s-a răspândit apoi – în anii '70 – în
întreaga lume arabă, ajungând în Africa, în Asia şi chiar în acele ţări – precum Indonezia
– considerate liberale. În anii '90, fundamentalismul ajunge şi în Europa, cu un plan
de proporţii, pentru realizarea căruia sunt utilizate toate mijloacele: economice,
politice, juridice şi culturale. În Europa se profită, de exemplu, de slăbiciunea
gândirii occidentale, de relativismul care domneşte aici şi chiar de aspectele pozitive
ale Occidentului care spune: 'Vrem o societate deschisă', iar fundamentaliştii răspund:
'Iată-ne!' ”. Aici, serviciul nostru audio: