Spovada, un sacrament de redescoperit şi de repropus, minister pe care preoţii îl
desfăşoară în numele şi din împuternicirea Bisericii ca instrumente active ale milostivirii
divine şi purtători ai mesajului de mântuire al lui Cristos
(RV - 19 februarie 2007) În epoca noastră marcată de atâtea sfidări religioase
şi sociale, e necesar a redescoperi şi propune di nou sacramentul
Pocăinţei: a afirmat Benedict al XVI-lea în discursul său ţinut
penitenţierilor, adică duhovnicilor, de la cele patru Bazilici Papale din Roma primiţi
împreună în audienţă luni dimineaţă. Papa a îndemnat duhovnicii bazilicilor Sfântul
Ioan din Lateran, Sfântul Petru, Sfântul Paul din afara Zidurilor şi Sfânta Maria
cea Mare să înrădăcineze în viaţa lor mesajul de mântuire, fiind purtători ai săi
în calitate de preoţi aleşi de Cristos. La începutul audienţei, penitenţierul major,
cardinalul James Francis Stafford, a adresat Sfântului Părinte un salut în numele
tuturor penitenţierilor. Duhovnicul constituie instrumentul unui minunat eveniment
de har: renaşterea spirituală - rod al milostivirii divine - care transformă penitentul
într-o nouă creatură. Este un miracol pe care numai Dumnezeu îl poate face prin cuvintele
şi gesturile preotului: dezlegarea pronunţată în numele şi din împuternicirea Bisericii.
Benedict al XVI-lea s-a oprit asupra semnificaţiei ministerului desfăşurat de penitenţieri
precizând că în mărturisire preotul se va supune, cu docilă adeziune, Magisteriului
Bisericii: Ins: - „El se face slujitor al milostivirii mângâietoare a lui
Dumnezeu, pune în evidenţă realitatea păcatului şi manifestă în acelaşi timp nemăsurata
putere reînnoitoare a iubirii divine, iubire ce redă viaţa”. O iubire pe care mulţi
o caută şi care se poate experiemnta tocmai în sacramentul Păcăinţei, a constatat
ponitful: Ins: - „Câte persoane în dificultate caută încurajarea şi mângâierea
lui Cristos! Câţi peintenţi găsesc în mărturisire pacea şi bucuria după care umblau
de multă vreme! Cum să nu recunoaştem că şi în această epocă a noastră, marcată de
atâtea provocări religioase şi sociale, trebuie redescoperit şi repropus acest sacrament?” În
administrarea sacramentului Păcăinţei, a mai spus Sfântul Părinte, „duhovnicul nu
este spectator pasiv”, „dar...instrument activ al milostivirii divine”; este chemat
să fie „tată”, „judecător spiritual”, „maestru” şi „educator”: Ins: - „De
aceea, e necesar ca el să unească la o bună sensibilitate spirituală şi pastorală
o serioasă pregătire teologică, morală şi pedagogică care să-l facă capabil să înţeleagă
cele trăite de persoană.Îi este apoi foarte util să cunoască ambientele sociale şi
profesionale ale celor care se apropie de scaunul de spovadă, pentru a le putea da
sfaturi potrivite şi orientări spirituale şi practice”. Papa a subliniat de asemenea,
şi în mod special, caracterul spiritual al ministerului confesionalului, adică a slujirii
preoţeşti în scaunul de mărurisire, indicând trăsăturile acestui minister: Ins:
- „Cu chibzuinţa umană, cu pregătirea teologică trebuie să se unească o profundă
vână de spiritualitate alimentată de contactul în rugăciune cu Cristos, Învăţător
şi Răscumpărător”. În „serviciul special” pe care duhovnicul îl desfăşoară „în
virtutea Hirotoniriii presbiterale” sau preoţeşti, a precizat apoi Benedict al XVI-lea,
„calităţile umane”, „bineînţeles neadecvate” sunt întărite de Har „în umila şi fidela
adeziune la planurile de mântuire ale lui Cristos”. Adeziune care are nevoie însă
de o predispoziţie interioară: Ins: - „Pentru a îndeplină o atare îndatorire
trebuie înainte de toate să înrădăcinăm în noi înşine acest mesaj de mântuire şi să
lăsăm ca să ne transforme în mod profund. Nu putem predica iertarea şi reconcilierea
altora, dacă nu suntem noi personal pătrunşi de ele. Cristos ne-a ales, dragi preoţi,
pentru a fi singurii care să putem ierta păcatele în numele său: este vorba atunci
de un serviciul eclezial specific căruia trebuuie să-i dăm prioritate”.