2007-02-16 18:27:57

Vineri - sumarul emisiunii


RV 16 feb 2007. Aici, principalele ştiri ale emisiunii noastre şi alte informaţii:

- "Apărarea ştiinţelor medicale în faţa manipulărilor, pentru fi în slujba celui bolnav sau a celui care nu poate vorbi, precum copilul încă nenăscut": este apelul papei Benedict al XVI-lea în Mesajul trimis participanţilor la Reuniunea internaţională de studiu pe tema "Comunicare şi relaţie în medicină", organizată de Asociaţia medicilor a Mişcării Focolarelor.

- Provocările pastorale de pe "continentul speranţei" şi pregătirile pentru vizita papei în Brazilia la a V-a Adunare Generală a Conferinţelor Episcopale Latin-Americane, sunt în aceste zile pe agenda reuniunii nunţilor apostolici din ţările Americii Latine, ce se va încheia sâmbătă în Vatican.

- "Cu Maria, în dialog cu Isus": este titlul rugăciunii către Sfânta Fecioară Maria, compusă de Benedict al XVI-lea pentru adunarea tinerilor italieni, în septembrie la sanctuarul marian de la Loreto; cu noi, pr. Alessandro Amapani, responsabil cu pastoraţia tinerilor din cadrul Conferinţei Episcopale Italiene.

- "Unitatea spirituală şi culturală a Europei este o provocare pentru creştini": a afirmat joi cardinalul Peter Erdo, preşedintele Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, la deschiderea ceremoniei ecumenice în catedrala din oraşul german Wittemberg, unde se desfăşoară în aceste zile a treia şi ultima etapă de pregătire la a III-a Adunare Ecumenică Europeană, la Sibiu, între 4-9 septembrie anul acesta.

- "Educaţia este şi trebuie să rămână un bun public şi un drept personal şi social, care vede în familie protagonistul primar şi natural": afirmă episcopii din Argentina într-un amplu document dedicat noii Legi a sistemului şcolar naţional din ţara latin-americană, cerând garanţii pentru drepturile părinţilor de a-şi educa fiii după propriile convingeri etice, filosofice şi religioase.

- Un grup de 20 de profesori de la seminariile din China, în mare parte preoţi catolici, au sosit în aceste zile la Ierusalim pentru o lună de studiu biblic în Ţara Sfântă. Iniţiativa aparţine Federaţiei Biblice Catolice, legată de Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care a prevăzut şi întâlniri cu reprezentanţi ai altor confesiuni şi religii.

- Din Panorama Internaţională. Orientul Apropiat – preşedintele Autorităţii Palestiniene, Abu Mazen, acceptat demisia primului ministru Ismail Haniyeh, care a primit apoi însărcinarea de a forma un nou executiv de unitate naţională; "viitorul guvern palestinian va trebui să recunoască Israelul", a fost avertismentul Statelor Unite.

- Sâmbătă, 17 februarie, în calendarul bizantin român Sfântul Teodor Tiron, martir, secolul IV; Pomenirea tuturor cuvioşilor sihaştri şi călugări. În calendarul roman sau latin Cei şapte fondatori ai Societăţii "Slujitorii Sfintei Fecioare Maria", secolul XIII.








All the contents on this site are copyrighted ©.