Papa Benedict al XVI-lea: Mesajul de Postul Mare 2007 (text)
(RV - 13 februarie 2007) A fost prezentat marţi la Sala de presă a Sfântului Scaun
Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2007. Între versiunile puse la
dispoziţia ziariştilor se afla şi cea în limba română. Mai, jos, propunem traducerea
de lucru revizuită de redacţia română Radio Vatican:
Dragi fraţi şi surori!
„Vor
privi la cel pe care l-au străpuns” (In 19,37). Aceasta este tema
biblică care ne călăuzeşte reflecţia asupra Postului Mare din acest an. Postul Mare
este timpul prielnic pentru a învăţa să zăbovim cu Maria şi Ioan, discipolul iubit,
alături de cel care săvârşeşte pe cruce sacrificiul vieţii sale pentru întreaga omenire
(cfr In19,25). Aşadar, să ne îndreptăm privirea cu mai multă intensitate,
în acest timp de pocăinţă şi de rugăciune, către Cristos răstignit care, murind pe
Calvar, ne-a dezvăluit pe deplin iubirea lui Dumnezeu. Asupra temei iubirii, m-am
oprit deja în enciclica Deus caritas est scoţând în evidenţă cele două caracteristici
fundamentale ale sale:agape şi eros.
Iubirea lui Dumnezeu:
agape şi eros.
Termenul agape,
de multe ori prezent în Noul Testament, indică iubirea dezinteresată a celui care
caută în mod exclusiv binele celuilalt; cuvântul eros exprimă, în schimb, iubirea
celui care doreşte să posede ceea ce îi lipseşte şi aspiră la unirea cu persoana iubită.
Iubirea cu care Dumnezeu ne înconjoară este fără îndoială agape. De fapt, poate
oare omul să dea lui Dumnezeu ceva bun pe care El să nu aibă deja? Tot ceea ce făptura
omenească este şi are e un dar al lui Dumezeu: deci, creatura este cea care are nevoie
de Dumnezeu în toate. Dar iubirea lui Dumnezeu este şi eros. In Vechiul Testament
Creatorul universului arată faţă de poporul pe care l-a ales o predilecţie care întrece
orice motivaţie omenească. Profetul Osea exprimă această pasiune divină prin imagini
îndrăzneţe, precum cea a iubirii unui bărbat faţă de o femeie adulteră (cfr 3,1-3);
Ezechiel, la rândul său, vorbind despre raportul lui Dumnezeu cu poporul israelit,
nu se teme să folosească un limbaj înflăcărat şi plin de pasiune (cfr 16,1-22). Aceste
texte biblice arată că eros-ul face parte din însăşi inima lui Dumnezeu: Atotputernicul
aşteaptă „da”-ul făpturilor sale precum un mire îl aşteaptă pe cel al miresei
sale. Din păcate, încă de la început, omenirea sedusă de minciunile celui Rău, s-a
închis în faţa iubirii lui Dumnezeu, în iluzia unei autosuficienţe imposibile (cfr
Gen 3,1-7). Inchizându-se în sine, Adam s-a îndepărtat de acest izvor al vieţii
care este însuşi Dumnezeu, şi a devenit primul dintre „aceia care, de frica morţii,
toată viaţa lor erau reduşi la sclavie” (Ev 2,15). Dar Dumnezeu nu s-a lăsat
învins, dimpotrivă, „nu”-ul omului a fost ca un imbold decisiv care l-a făcut
să-şi manifeste iubirea în toată puterea ei mântuitoare.
Crucea dezvăluie
plinătatea iubirii lui Dumnezeu.
In misterul Crucii ni se revelează pe
deplin puterea copleşitoare a milostivirii Tatălui ceresc. Pentru a redobândi iubirea
creaturii sale, el a acceptat să plătească un preţ foarte mare: sângele Fiului său
Unul născut. Moartea, care pentru primul Adam era un semn de extremă singurătate şi
de neputinţă, în acest fel a fost transformată în supremul act de iubire şi de libertate
al noului Adam. In această situaţie, se poate spune, împreună cu sfântul Maxim Mărturisitorul,
că Cristos „a murit, dacă se poate spune aşa, în mod divin, deoarece a murit în mod
liber” (Ambigua, 91, 1956). Eros-ul lui Dumnezeu pentru noi ne este
dezvăluit pe Cruce. Eros-ul este de fapt – după cum spune Dionisie (Pseudo)
Areopagitul – acea forţă care nu permite celui care iubeşte să rămână în sine însuşi,
dar îl poartă către unirea cu persoana pe care o iubeşte” (De divinis nominibus,
IV, 13: PG 3, 712). Există oare „eros mai nebun” (N. Cabasilas, Vita in Cristo,
648) decât cel care l-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să ni se unească până la a îndura,
ca pe ale sale, urmările greşelilor noastre?
„Cel pe care l-au străpuns”
Dragi
fraţi şi surori, să privim la Cristos străpuns pe Cruce! El este revelarea cea mai
răscolitoare a iubirii lui Dumnezeu, o iubire în care eros şi agape,
departe de a se contrapune, se luminează reciproc. Pe Cruce este însuşi Dumnezeu care
cerşeşte iubirea de la făptura sa: lui îi este sete de iubirea fiecăruia dintre noi.
Apostolul Toma l-a recunoscut pe Isus ca „Domn şi Dumnezeu” când a pus mâna în rana
coastei sale. Nu ne surprinde faptul că, printre sfinţi, mulţi au găsit în Inima lui
Isus expresia cea mai mişcătoare a acestui mister di iubire. S-ar putea spune, de-a
dreptul, că revelareaeros-ului lui Dumnezeu omului, este, în realitate,
expresia supremă a agape-i sale. Într-adevăr, numai iubirea în care se unesc
dăruirea gratuită de sine şi dorinţa arzătoare de reciprocitate insuflă un entuziasm
care uşurează până şi sacrificiile cele mai grele. Isus a spus: „Când voi fi înălţat
de la pământ, îi voi atrage pe toţi la mine” (In 12,32). Răspunsul pe care
îl doreşte cu ardoare de la noi este înainte de toate ca noi să primim iubirea sa
şi să ne lăsăm atraşi de el. Însă, acceptarea iubirii sale nu este de ajuns. Trebuie
să corespundem unei astfel de iubiri şi să ne dăm silinţa de a o comunica celorlalţi:
Cristos „mă atrage la sine” pentru a se uni cu mine, pentru ca eu să învăţ a-i iubi
pe fraţii mei cu aceeaşi iubire.
Sânge şi apă
„Vor
privi la cel pe care l-au străpuns”. Să privim cu încredere la coasta străpunsă
a lui Isus, din care au ieşit „sânge şi apă” (In 19,34)! Părinţii Bisericii
au considerat aceste elemente ca simboluri ale sacramentelor Botezului şi Euharistiei.
Cu apa Botezului, prin opera Duhului Sfânt, ni se deschide intimitatea iubirii trinitare.
Pe parcursul Postului Mare, amintindu-ne de Botezul nostru, suntem îndemnaţi să ieşim
din noi înşine pentru a ne deschide, într-o abandonare plină de încredere îmbrăţişării
milostive a Tatălui (cfr Sf. Ioan Gură de Aur, Catechesi, 3,14ss.). Sângele,
simbol al iubirii Bunului Păstor, curge în noi în special în misterul euharistic:
„Euharistia ne atrage în actul de oferire al lui Isus... suntem implicaţi în dinamica
dăruirii sale” (Enc. Deus caritas est, 13). Să trăim, deci, Postul Mare ca
pe un timp „euharistic”, în care, primind iubirea lui Isus, învăţăm să o răspândim
în jurul nostru prin fiecare gest şi cuvânt. Contemplarea „aceluia pe care l-au străpuns”
va face să ne deschidem inima celorlalţi, recunoscând rănile provocate demnitaţii
fiinţei umane; vom fi stimulaţi, în mod deosebit, să combatem orice forma de dispreţuire
a vieţii şi de exploatare a persoanei şi să alinăm dramele singurătăţii şi abandonării
multor persoane. Postul Mare să fie pentru fiecare creştin o reînnoită experienţă
a iubirii lui Dumnezeu care ne-a fost dată în Cristos, iubire pe care zi de zi trebuie
sa o „redonăm” la rândul nostru aproapelui, îndeosebi celor care suferă şi
sunt în dificultate. Numai astfel vom putea participa din plin la bucuria Paştelui.
Maria, Maica Frumoasei Iubiri, să ne călăuzească în acest itinerar al Postului Mare,
drum de convertire autentică la iubirea lui Cristos. Vouă, dragi fraţi şi surori,
vă urez un timp al Postului Mare cât mai rodnic, şi vă trimit tuturor cu afecţiune
o specială Binecuvântare Apostolică.