…ci ne mântuieşte de cel rău.
Biserica afirmă existenţa diavolului, dar cheamă la a-l mărturisi pe Dumnezeu şi iubirea Sa

(RV – 8 februarie 2007) Prudenţa Bisericii privind practicile ocultiste şi demonice „nu trebuie înţeleasă ca o tacită negare a existenţei diavolului” a spus cardinalul Severino Poletto, arhiepiscop de Torino, într-un recent interviu acordat Radioului Vatican.
Dar să vedem, mai întâi, câteva premise legate de acest subiect, ajutându-ne de reflecţiile părintelui Raniero Cantalamessa, predicatorul Casei pontificale. În consideraţiile omiletice la a IV-a duminică din Timpul liturgic de peste an, din 2006, cu evanghelia vindecării unui posedat, în sinagoga din Cafarnaum, părintele Cantalamessa spune că „se deosebesc două niveluri de credinţă în existenţa diavolului: unul al credinţei populare, iar celălalt intelectual, din care fac parte literatura, filosofia şi teologia”, observând că, la nivelul popular, cel al obiceiurilor, situaţia actuală nu este cu mult diferită de cea a evului mediu, îndeletnicirile centrate pe demon fiind foarte extinse, şi nu doar în rândul populaţiei sărace sau fără educaţie. Raniero Cantalamessa afirmă că aceste practici „au devenit un fenomen social şi comercial de vaste proporţii”, în vreme ce, la nivel intelectual domneşte tăcerea asupra existenţei celui rău.
Dar care este atitudinea justă? Cum ar trebui abordat acest subiect? Iată ce spune cardinalul Severino Poletto:
INS – „Despre existenţa diavolului nu sunt dubii. Este o realitate de care ne-a vorbit însuşi Cristos. (…) Sunt, apoi, acţiunile satanei asupra persoanelor, pe care le ispiteşte la rău, pentru a le sădi în minte planuri păcătoase, de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, de ură faţă de fraţi şi, deci, de semănare a haosului în familie şi în societate. Există anumite fapte şi evenimente distructive care nu se explică, care au o asemenea complexitate în a fi imaginate şi puse în practică încât nu pot fi decât opera inspiraţiei celui rău, despre care Cristos ne-a vorbit de atâtea ori. Aşadar, asupra existenţei diavolului nu sunt îndoieli; trebuie, însă, să fim atenţi asupra altui aspect al credinţei creştine: trebuie să vorbim de existenţa celui rău, aşa cum trebuie să vorbim de iad, care există”.
Despre infern, cardinalul Poletto, vorbeşte ca despre o consecinţă a darului libertăţii, pe care Dumnezeu l-a făcut omului, spunând:
INS – „[…] Dacă nu ar exista iadul, noi am fi obligaţi, într-un fel, să-l alegem pe Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne-a demonstrat iubirea sa, mai ales prin misterul întrupării lui Isus şi al Mântuirii aduse de Cristos, dar omul este apoi liber să-l accepte sau să-l refuze pe Dumnezeu, iar posibilitatea de a-l respinge este consecinţa unei întrebuinţări greşite a libertăţii, dar rămâne, oricum, o consecinţă a acestei libertăţi”.
Ne întrebăm, deseori, cum este infernul. Este un loc concret, material? Este o stare? Ne explică arhiepiscopul de Torino, cardinalul Severino Poletto:
INS – „Nici paradisul nu este un loc material, pentru că raiul înseamnă a fi împreună cu Dumnezeu. Nu este un tărâm, ci o stare, o simţire a celui care îl vede pe Dumnezeu faţă către faţă, aşa cum este El. Tot astfel, iadul nu este un ţinut, un loc anume, ci este starea acelora care mor refuzându-l în mod conştient pe Dumnezeu, spunându-i că nu vor să meargă cu El, să stea cu El. Şi Dumnezeu le respectă alegerea”.
Dar cum trebuie abordat adevărul existenţei celui rău? Cardinalul Severino Poletto îi îndeamnă pe credincioşi la chibzuinţă, iar pe preoţii exorcişti la discernământ, spunând:
INS – „Uneori, ca o reacţie la ignorarea existenţei diavolului, se poate cădea în cealaltă extremă: aceea de a-l vedea pe cel rău peste tot şi de a vorbi prea mult despre el, or noi suntem chemaţi să vestim iubirea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este mai puternic decât satana. Această tendinţă face pe unele persoane să considere că sunt posedate când, în realitate, suferă de o tulburare de natură psihică. Nu este, aşadar, corect să se atribuie tot răul, imediat, diavolului. Iată de ce este necesar discernământul şi prudenţa din partea acelora care au misiunea de exorcişti şi care sunt sfătuiţi să acţioneze cu prudenţă, să se roage, să-l invoce pe Dumnezeu, fără să se grăbească în a da verdictul de posesie sau de chin diabolic”.