În sărbătoarea Prezentării Domnului, Ziua Vieţii Consacrate. Sf. Liturghie în bazilica
vaticană celebrată de card. Franc Rode. Salutul papei Benedict al XVI-lea: "Fiţi gata
să proclamaţi oriunde că Dumnezeu e iubire!"
RV 2 feb 2007. Vineri, în sărbătoarea Prezentării Domnului, Benedict
al XVI-lea a întâlnit călugării şi călugăriţele pentru Ziua Vieţii Consacrate, după
Sf. Liturghie celebrată în bazilica vaticană de card. Franc Rodé, prefectul Congregaţiei
pentru Institutele de viaţă consacrată şi Societăţile de viaţă apostolică. La
cine ne referim când spunem "persoane consacrate"? La peste 137.000 de preoţi, circa
768.000 de surori şi 48.000 de călugăriţe, iar alături de ei, la 3.600 de membri din
Institutele seculare, 520 de diaconi permanenţi şi 280 de membri din Institutele seculare
laice. Iată, în cifre, mapa călugărilor şi călugăriţelor în întreaga lume, circa un
milion de persoane, pentru care 2 februarie este zi de sărbătoare deosebită, cu manifestări
diecezane şi eparhiale în ţară, la Iaşi, Cluj şi Bucureşti, dar şi în toată Biserica.
La Roma, sărbătoarea vieţii consacrate s-a bucurat de prezenţa şi cuvântul lui
Benedict al XVI-lea, care a întâlnit persoanele consacrate în bazilica vaticană după
Sf. Liturghie de la ora 17.30 celebrată de card. Franc Rodé, cu ritul binecuvântării
lumânărilor şi procesiunea spre altarul Mărturisirii lui Petru. "Îndatorirea noastră
– a afirmat card. Rodé la omilie – este aceea de a arăta lumii o viaţă consacrată
care să fie frumoasă şi un semn de bucurie, o viaţă consacrată care să fie capabilă
de a pune în centru persoana, cu toate necesităţile ei, o viaţă capabilă să trăiască
deplin timpul nostru pe care ni-l dă Dumnezeu. Este un timp care poate fi anevoios,
exigent, pentru că mai exigente sunt şi spaţiile de misiune ale Bisericii în lumea
contemporană, un timp de trăit în fidelitate faţă de tradiţie şi în tensiune spre
viitorul lui Dumnezeu". "Prezentarea lui Isus la templu este una din puţinele
sărbători celebrate împreună de Bisericile creştine din Orient şi din Occident". Numită
"întâlnirea solemnă" încă din primele secole la Ierusalim, sărbătoarea celebrează
întâlnirea cu Dumnezeul părinţilor şi cu poporul celor credincioşi. Simeon şi Ana,
călăuziţi de Duhul Sfânt, sunt martorii acestui mister. "Lumina care stă în mâinile
noastre, a continuat card. Rodé, ne face să ne aşezăm alături de Simeon şi Ana care-l
primesc pe Copil, lumină spre luminarea neamurilor" (Lc 2,32). Consacrându-şi viaţa
lui Dumnezeu în templu, preotul Simeon şi profetesa Ana, orientaţi spre Dumnezeu ca
floarea-soarelui spre lumină, ei văd ceea ce alţii nu văd: faptul că a început timpul
lui Dumnezeu-cu-noi, Emanuel. Voturile, făgăduinţele, angajamentul la castitate,
sărăcie şi ascultare, exprimă cu o intensitate deosebită aşteptarea întâlnirii cu
Mesia. "Cine aşteaptă vigilent împlinirea făgăduinţelor lui Cristos, este în măsură
să inspire speranţă şi fraţilor şi surorilor, adesea lipsiţi de încredere şi pesimişti
cu privire la viitorul lor" (exhortaţia apostolică Vita Consecrata, 27). Cu
Maria şi Iosif, a încheiat card. Rodé, suntem chemaţi să reparcurgem intinerariul
întrupării, morţii şi învierii Domnului, care de la Nazaret, locul bunei vestiri,
ne conduce la Betleem, locul naşterii, pentru a urca apoi spre Ierusalim, unde mergând
pe calea Crucii ne dispunem să primim splendoarea deplină a luminii pascale (...).
Sugestive, intenţiile de la rugăciunea credincioşilor: după rugăciunile pentru
Biserică şi papa, adunarea liturgică s-a rugat "pentru toţi cei care astăzi invocă
binecuvântarea Domnului asupra consacrării lor pentru Împărăţia Cerurilor, ca prin
viaţa lor transparentă să dea mărturie pentru Cuvântul Evangheliei, sabie cu două
tăişuri şi în acelaşi timp dar aducător de fericire". Aşa cum s-a spus, Benedict
al XVI-lea a coborât în bazilica vaticană la încheierea Sfintei Liturghii şi s-a adresat
persoanelor consacrate, îndemnându-le să dea tuturor mărturie despre Isus, mai ales
celor care simt necesitatea de a-l întâlni pe Dumnezeu. În timpurile actuale, a continuat,
"nu puţine institute (de viaţă consacrată) pot percepe o senzaţie de dezorientare
pentru slăbiciunile pe care le găsesc în interiorul lor şi pentru multele obstacole
pe care le întâlnesc în împlinirea misiunii lor". "Mărturia voastră, sunt cuvintele
pontifului, nu rareori capătă culoarea sângelui martirilor". Vom reveni pe larg
în emisiunea viitoare asupra cuvintelor Sfântului Părinte adresate persoanelor consacrate
vineri, în bazilica vaticană, la sărbătoarea Prezentării Domnului.