2007-02-01 19:55:49

Mâhnirea papei Benedict al XVI-lea pentru moartea cardinalului spaniol Antonio Maria Javierre Ortas


(RV - 1 februarie 2007) Papa şi-a exprimat profunda mâhnire pentru moartea petrecută joi dimineaţă la Roma a cardinalului Antonio Marìa Javierre Ortas, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Avea 86 de ani. Salezian, miercuri celebrase ultima sa Sfântă Liturghie chiar în comemorarea liturgică a sfântului Ioan Bosco, întemeietorul Familiei călugărilor salezieni. Benedict al XVI-lea, în două telegrame diferite, l-a definit pe cardinalul decedat un „fiu merituos al sfântului Ioan Bosco...mânat întotdeauna de iubirea lui Cristos şi de fidelitatea sa faţă de Succesorul lui Petru. Vineri la ora 12 papa Benedict al XVI-lea va prezida funeraliile în Bazilica Vaticană.
 
Cardinalul Javierre Ortas se născuse la Siétamo, în dieceza de Huesca în Spania, la 21 februarie 1921. Preot la 28 de ani a fost rector magnific al Universităţii Pontificale saleziene din Roma a desfăşurat o intensă activitate academică constând în seminarii şi conferinţe în universităţi şi institute din toate continentele. Expert al episcopatului spaniol la lucrările Conciliului Vatican II, timp de trei ani a fost consultant al Secretariatului pentru Unitatea Creştinilor şi membru al comisiei „Credinţă şi Constituţie” din cadrul Consiliului Ecumenic al Bisericilor. În 1976 a fost ales arhiepiscop titular de Meta şi numit secretar al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. Arhivist şi bibliotecar al Sfintei Romane Biserici din 1988, în ianuarie 1992 a fost numit prefect al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal în Consistoriul din 28 iunie 1988.

Prin moartea cardinalului spaniol Javierre Ortas, Sacrul Colegiu este alcătuit în prezent de 184 de cardinali, dintre care 110 electori şi 74 non electori.
 
Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.