2007-01-28 19:58:54

Africa învaţă: "Un jubileu special" şi "Copaci pentru viaţa planetei Pământ"


(RV - 28 ianuarie 2007) Libreville: În Gabon a fost instituit, anul acesta, un jubileu special pentru celebrarea celei de-a 25-a aniversări a vizitei lui Ioan Paul al II-lea, care a avut loc pe 17 şi 18 februarie 1982. Arhiepiscopul de Libreville, mons. Basilé Mve Engone, spune că sărbătorirea acestui aniversar „va fi o ocazie pentru relansarea exortaţiei Ridică-te şi umblă, pe care Papa Wojtyła a adresat-o Bisericii din Gabon”. Aceste celebrări jubiliare se vor încheia în ianuarie 2008.
Gabonul, stat situat în Africa subsahariană, a fost evanghelizat acum 162 de ani, fiind o ţară cu o majoritate catolică, dar şi cu o prezenţă animistă destul de puternică. Figura lui Ioan Paul al II-lea este remarcabilă pentru gabonezi; în acest sens amintim că, la moartea Sfântului Părinte, guvernul a proclamat cinci zile de doliu naţional.
RealAudioMP3
 
Tripoli – În Libia a fost declanşată o campanie de reîmpădurire, promovată de Ministerul agriculturii şi al resurselor animale şi hidrice. Trei milioane de copaci înalţi şi de măslini vor fi plantaţi în diverse regiuni ale Libiei, graţie ajutorului acordat de circa nouă mii de voluntari, transmite agenţia misionară MISNA.
Şi Marocul a dat startul unui proiect similar, intitulat „Să plantăm pentru planetă”, care îşi propune refacerea patrimoniului forestier degradat de exploatarea nemăsurată. Înaltul comisariat al apelor, pădurilor şi al luptei împotriva deşertificării, din Maroc, a anunţat că, până la sfârşitul anului, vor fi plantaţi 27 de milioane de copaci. RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.