2007-01-26 18:42:32

Funeraliile lui Abbé Pierre vineri dimineaţă la altarul din faţa catedralei Notre Dame din Paris


(RV - 26 ianuarie 2007) "A apărat săracii şi el însuşi a trăit ca un sărac": astfel arhiepiscopul de Lyon, cardinalul Philippe Barbarin l-a salutat pe cunoscutul Abbé Pierre în cursul unei ceremonii deosebit de participată, plină de lume şi de emoţie în faţa catedralei Notre Dame, în prezenţa unor personalităţi politice, dar mai ales a atâtor anonimi veniţi să-şi mărturisească afecţiunea şi recunoştinţa pentru întemeietorul Comunităţii "Emaus". A fost voinţa preşedintelui Jacques Chirac de a i se aduce un omagiu naţional abatelui Pierre, unul dintre personajele cele mai iubite ale Franţei. Omilia a fost ţinută de arhiepiscopul de Lyon, pentru că în acest oraş se născuse în urmă cu 94 de ani abatele Pierre. Cardinalul a trasat istoria comunităţii "Emaus" ca "un drum de tristeţe care se poate transforma în speranţă". A amintit cum la sfârşitul anilor '40, Franţa descoperea primii strângători şi vânzători de zdrenţe, săraci în serviciul săracilor. A vorbit despre Emaus ca refugiu şi casă pentru toţi cei pe care dificultăţile străzii îi extenuase sau îi făcuse să se piardă. Şi bătălia încă nu s-a încheiat. "Ca tovarăşi de drum ai comunităţii Emaus - a îndemnat cardinalul Barbarin - să reîncepem astăzi să mărturisim această iubire şi a servi pe alţi până la ultima respiraţie".
Pentru prima dată la catedrala Notre Dame personalităţilor politice nu le-au fost rezervate primele rânduri, acestea fiind ocupate mai ales de către acei voluntari anonimi - mulţi cu lacrimi în ochi - care au fost alături de Abbé Pierre în bătălia sa împotriva mizeriei şi injustiţiei. Arhiepiscopul de Paris, mons. André Vingt-Trois a celebrat Sfânta Liturghie, transmisă în direct de canalele de televiziune reunite. Personaj dintre cele mai iubite de francezi, Abbé Pierre a primit în aceste zile omagiul a mii de persoane şi cu miile, dintre care mulţi erau cei fără adăpost, au sfidat frigul vineri dimineaţă participând la funeraliile desfăşurate în faţa catedralei Notre Dame.







All the contents on this site are copyrighted ©.