2007-01-20 20:44:39

Mărturia unui creştinism adânc înrădăcinat în Evanghelie, pentru a înfrunta proliferarea sectelor şi a grupurilor pseudoreligioase, în America Latină: îndemnul lui Benedict al XVI-lea, primind plenara Comisiei pontificale pentru America Latină.


RV 20 ian 2007. Trebuie dată mărturia unui creştinism adânc înrădăcinat în Evanghelie, pentru a înfrunta proliferarea sectelor şi a noilor grupuri pseudoreligioase: este îndemnul papei Benedict al XVI-lea, adresat sâmbătă participanţilor la plenara Comisiei pontificale pentru America Latină. Sf. Părinte a cerut creştinilor latin-americani să dea o mărturie puternică în faţa noilor mişcări pseudoreligioase, accentuând importanţa familiei şi a noii evanghelizări.
Pentru Benedict al XVI-lea, a V-a Conferinţă generală a episcopatului din America Latină şi Caraibi, convocată pentru luna mai la Aparecida (Brazilia), va trebui să dea evanghelizării un reînnoit impuls. Vestirea mesajului mântuirii trebuie să impregneze rădăcinile culturii şi să se întrupeze în actualul moment istoric al Americii Latine, pentru a răspunde mai bine la necesităţile şi la aspiraţiile sale legitime. Papa a subliniat astfel necesitatea unui creştinism viu, asumat şi trăit. Apoi, a adăugat:

Ins – "Trebuie recunoscută şi apărată întotdeauna demnitatea oricărei fiinţei umane ca criteriu fundamental al proiectelor sociale, culturale şi economice, care ajută la construirea istoriei după planul lui Dumnezeu".
Sf. Părinte s-a referit şi la problemele care afectează creştinii latin-americani, în particular, la proliferarea sectelor şi a noilor grupuri pseudoreligioase. Oamenii şi femeile Americii Latine, a observat, au o mare sete de Dumnezeu:

Ins – "Când în viaţa comunităţii apare sentimentul de a fi orfani în raport cu Dumnezeu Tatăl, este vitală munca episcopilor, a preoţilor şi a altor operatori pastorali, care asemeni lui Cristos, să dea mărturie pentru faptul că Tatăl este întotdeauna Iubire prevăzătoare ce se revelează în Fiul său. Când credinţa nu se alimentează din rugăciune şi meditaţia Cuvântului divin, când viaţa sacramentală este slabă, atunci prosperă sectele şi noile gupuri pseudoreligioase, care provoacă îndepărtarea multor catolici de Biserică".
În faţa unei asemenea realităţi, trebuie căutată înrădăcinarea în Isus Cristos, pentru a fi adevăraţi discipoli ai săi:

Ins – "Pentru viitorul Bisericii în America Latină şi Caraibi, este important ca creştinii să aprofundeze şi să-şi asume un stil de viaţă propriu discipolilor lui Cristos: simplu şi vesel, cu o credinţă solidă înrădăcinată în partea cea mai intimă a inimii şi alimentată de rugăciune şi sacramente".
Adevăratul ucenic, a încheiat Benedict al XVI-lea, creşte şi se maturizează în familie, în comunitatea parohială şi diecezană, devine misionar când vesteşte pretutindenti persoana lui Cristos şi Evanghelia sa. Familia este locul privilegiat pentru trăirea şi transmiterea credinţei şi a virtuţilor.








All the contents on this site are copyrighted ©.