2007-01-20 20:44:53

Dialogul între Biserica catolică şi Comuniunea anglicană, după vizita la Roma a arhiepiscopului de Canterbury, dr. Rowan Williams: interviu cu pr. Donald Bolen, de la Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor


RV 21 ian 2007. Benedict al XVI-lea va conduce rugăciunea vesperelor în sărbătoarea convertirii sfântului Paul, 25 ianuarie, la 17.30, în bazilica papală San Paolo Fuori le Mura, prin care se va încheia Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor. "Duhul Sfânt este adevăratul protagonist al angajării ecumenice", afirma Sf. Părinte primind zilele acestea o delegaţie ecumenică din Finlanda.
În cele 21 de luni ale pontificatului, Benedict al XVI-lea a întâlnit numeroşi reprezentanţi ai confesiunilor creştine, printre care, la 23 noiembrie 2006 în Vatican, primatul Comuniunii anglicane, arhiepiscopul de Canterbury, dr. Rowan Williams. Vizita sa a fost foarte rodnică, în ciuda situaţiei complexe prin care trece în prezent Comuniunea anglicană. Care sunt însă efectele benefice ale acestui dialog? Ne răspunde reverendul Donal Bolen, de la Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor:
Ins – "Unul din beneficiile acestui dialog ecumenic este capacitatea de a vorbi în mod sincer şi, în acelaşi timp, în spirit de prietenie despre provocările relaţiilor ecumenice. Evoluţiile recente din sânul Bisericii episcopaliene a Statelor Unite şi din o dieceză anglicană canadiană, care privesc ritul de binecuvântare a cuplurilor de acelaşi sex şi consacrarea în episcopat a unei persoane homosexuale, au fost amplu răspândite în presă. În Declaraţia lor comună, papa Benedict şi arhiepiscopul de Canterbury au afirmat că aceste evoluţii, semn al diviziunilor din Comuniunea anglicană, reprezintă obstacole serioase pentru progresul ecumenic. Vizita sa a confirmat că dialogul nostru poate şi trebuie să continue (...). Din punct de vedere ecumenic noi suntem acum pe poziţia 'aşteaptă şi priveşte' şi ne rugăm pentru Comuniunea anglicană ca ea să rămână o comuniune şi ca atare să poată păstra lunga tradiţie a Bisericii asupra actualelor puncte controversate".
Au apărut şi alte iniţiative după întâlnirea dintre papa şi primatul Comuniunii anglicane? Continuă pr. Donald Bolen:

Ins – "În cursul recentei vizite a arhiepiscopului de Canterbury, s-au luat unele decizii cu privire la comisiile de dialog. Comisia internaţională catolico-anglicană pentru dialogul teologic a încheiat a doua fază de lucru prin publicarea unui document despre rolul Mariei în doctrina şi viaţa Bisericii. În următoarele luni, o comisie de pregătire se va întâlni pentru a dezbate câteva teme pentru a treia fază a dialogului. În al doilea rând, în următoarele săptămâni va fi publicat un document pregătit de a doua comisie de dialog, Comisia catolico-anglicană pentru unitate şi misiune, (...) cu principalele concluzii privitor la ultimii 35 de ani de dialog, aducând câteva propuneri practice pentru a creşte împreună în misiune şi mărturie".








All the contents on this site are copyrighted ©.