Suveranul Ordin Militar de Malta solicită pentru Ierusalim un statut special garantat
pe plan internaţional
(RV – 10 ianuarie 2007) „Un statut special, garantat pe plan internaţional”
pentru Ierusalim, „oraşul celor trei religii şi patrie a două popoare”. Apelul
a fost lansat de Fra' Andrew Bertie, Mare Maestru al Ordinului Maltez, care a întâlnit
marţi 9 ianuarie, la Roma, ambasadorii celor 96 de ţări acreditate pe lângă Suveranul
Ordin Militar de Malta. „Pelerinii din lumea întreagă trebuie să aibă acces la
Ierusalim”, a reafirmat conducătorul milenarului ordin, anunţând intenţia de a organiza
personal un pelerinaj în Ţara Sfântă, în luna octombrie a acestui an. În discursul
său, Marele Maestru al Ordinului Maltez a amintit realităţi îngrijorătoare, precum
uciderea multor operatori din mass-media, în zone de război; amploarea traficului
de fiinţe umane, înregistrată şi în Europa şi, mai ales, pericolul unui conflict intercultural
şi interreligios. Printre momentele de speranţă ale anului trecut, Fra' Andrew Bertie
a ales să evoce vizita apostolică a Sfântului Părinte în Turcia, pe care a definit-o
„un eveniment extraordinar, ce va rămâne în istoria Bisericii şi a umanităţii”. Au
fost subliniate, de asemenea, semnele de speranţă pe care Ordinul Maltez le poartă
lumii, de la cartierele mărginaşe din Nairobi la cele din Vietnam, de la ruinele din
New Orleans la Darfurul sudanez sau la oamenii nevoiaşi din România, din Pakistan
sau din alte zone ale lumii unde sunt prezenţi cei unsprezece mii de lucrători din
cadrul Ordinului. Medici, asistente medicale şi colaboratori voluntari, fideli
spiritului străvechilor Cavaleri Ospitalieri, merg acolo unde este nevoie de ei: în
spitalele cu pacienţi seropozitivi, în leprozerii; vin în ajutorul orfanilor, al refugiaţilor,
într-un cuvânt, al celor care suferă. Fra' Andrew Bertie remarcă faptul că, în
ultima perioadă, activitatea umanitară este deseori instrumentalizată politic sau
economic”, însă Ordinul de Malta poate fi definit ca o asociaţie religioasă ai căror
membri trăiesc propria credinţă creştină, „nu ca pe un instrument de evanghelizare
sau de prozelitism, ci ca mod de a trăi slujirea celuilalt, mai ales a săracilor şi
a bolnavilor, într-un spirit de autentică umanitate care recunoaşte imaginea lui Dumnezeu
în omul care suferă, indiferent de rasă, de origine sau de religie”. Aici
serviciul nostru audio: