Persecuţia, izvor de misiune, nu va lipsi niciodată în istoria Bisericii: din cateheza
lui Benedict al XVI-lea la audienţa generală de miercuri dedicată figurii sfântului
Ştefan, protomartir
(RV - 10 decembrie 2007) Angajarea socială în domeniul
carităţii nu trebuie să fie separată niciodată de vestirea curajoasă a credinţei.
Este îndemnul lui Benedict al XVI-lea adresat credincioşilor la audienţa generală
de miercuri în aula Paul al VI-lea din Vatican. Cateheza papei a fost centrată pe
figura şi învăţămintele sfântului Ştefan protomartir. „În istoria Bisericii - a subliniat
- nu va lipsi niciodată persecuţia”, dar tocmai aceasta devine „izvor de misiune”.
Iată, începutul catehezei: INS - „După timpul sărbătorilor să ne întoarcem
la catehezele noastre. Am meditat cu voi la figurile celor 12 apostoli şi sfântului
Paul. Apoi am început să reflectăm şi asupra altor figuri ale Bisericii în faza naşterii
ei şi astfel, astăzi vrem să ne oprim asupra persoanei sfântului Ştefan, sărbătorit
de Biserică a doua zi de Crăciun. Sfântul Ştefan este cel mai reprezentativ dintr-un
grup de şapte bărbaţi. Tradiţia a vâzut în în acest grup germenul viitoarei slujiri
bisericeşti a „diaconilor”, chiar dacă trebuie relevat că această denumire este absentă
în cartea Faptele Apostolilor. Importanţa sfântului Ştefan reiese, în orice caz, din
faptul că Luca, în această importantă carte a sa, îi dedică două capitole întregi.
Povestirea
porneşte de la constatarea unei subîmpărţiri petrecute în sânul Bisericii primare
d ela Ierusalim: aceasta era, da, alcătuită în întregime de creştini de origine evreiască,
dar, dintre aceştia, unii erau originari din ţinutul lui Israel şi erau numiţi „evrei”,
în timp ce alţii practicând credinţa Vechiului Testament proveneau din diaspora de
limbă greacă şi erau numiţi „elenişti”. În acest context se iveşte o problemă: cei
mai nevoiaşi dintre elenişti, mai ales văduvele lipsite de orice sprijin social,
erau expuse riscului de a fi trecute cu vederea în ceea ce priveşte asistenţa pentru
întreţinerea zilnică. Pentru a remedia situaţia apostolii, rezervând ca sarcină
c entrală a lor datoria rugăciunii şi slujirea Cuvântului, au decis să însărcineze
„şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune” pentru a îndeplini serviciul
de asistenţă. În acest scop, scrie sfântul Luca, la invitaţia apostolilor ucenicii
au ales şapte bărbaţi. Avem şi numele lor. Ei erau: „Ştefan, bărbat plin de credinţă
şi de Duhul Sfânt, Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmenas şi Nicolae”. "I-au dus
înaintea apostolilor care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile asupra lor” (Fap
6,5-6).
Aici vedem - a observat papa - că gestul punerii mâinilor asupra cuiva
se dezvoltă pe linia unui semn sacramental. În cazul lui Ştefan şi a tovarăşilor săi
este vorba, în mod cert, de transmiterea oficială din partea apostolilor, a unei sarcini,
a unei slujiri şi totodată de implorarea unui har pentru a o exercita. Lucrul cel
mai important de notat este însă faptul că, pe lângă serivciile de caritate, Ştefan
desfăşoară şi o funcţie de evanghelizare faţă de conaţionalii săi, aşa-numiţii „elenişti”.
Luca, de altfel, insistă asupra faptului că el, „plin de har şi de putere”, prezintă
în numele lui Isus o nouă interpretare a lui Moise şi a legii lui Dumnezeu, reciteşte
Vechiul Testament în lumina vestirii morţii şi învierii lui Isus. Această relectură
a Vechiului Testament, o relectură în sens cristologic, provoacă reacţiile iudeilor
care percep cuvintele sale ca o blasfemie (cfr Fap 6,11-14). Pentru acest
motiv Ştefan este condamnat să fie omorât cu pietre. Şi sfântul Luca transmite ultimul
discurs al sfântului, o sinteză a predicii sale.
Aşa cum Isus le-a arătat ucenicilor
în drum spre Emaus că tot Vechiul Testament vorbeşte despre el, despre crucea şi învierea
sa, la fel sfântul Ştefan, urmând învăţătura lui Isus, citeşte tot Vechiul Testament
în perspectivă cristologică. Arată că misterul Crucii stă în centrul istoriei mântuirii,
povestită în Vechiul Testament; arată că realemnte Isus, cel răstignit şi înviat,
este punctul de sosire al întregii istorii. Spune despre cultul precticat la templul
din Ierusalim că s-a încheiat şi că Isus, cel înviat, este noul şi adevăratul „templu”.
Tocmai acest „nu”, clar referitor la templu şi la cultul desfăşurat în el provoacă
condamnarea sfântului Ştefan, care în timp ce era omorât cu pietre - ne spune sfântul
Luca - îndreptându-şi ochii spre cer a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând
la dreapta sa. Şi văzând cerul, pe Dumnezeu şi pe Isus, sfântul Ştefan a zis: „Iată!
Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap
7,56). Urmează martiriul său, care de fapt este modelat - a observat papa- după pătimirea
lui Isus însuşi, întrucât el încredinţează „Domnului Isus” sufletul său şi se roagă
pentru ca păcatul ucigaşilor săi să nu le fie socotit (cfr Fap 7,59-60). Benedict
al XVI-lea a amintit participanţilor la audienţa generală că locul martiriului lui
Ştefan la Ierusalim este considerat, în mod tradiţional, a fi cu puţin în afară Porţii
Damascului, la nord, unde acum se află biserica „Sfântul Ştefan”, alături de cunoscuta
„E’cole Biblique” a călugărilor dominicani. Uciderea lui Ştefan, primul martir al
lui Cristos, a fost urmată de o persecuţie locală împotriva ucenicilor lui Isus (cfr
Fap 8,1), cea dintâi care s-a verificat în istoria Biserici. Ea a constituit
ocazia concretă care i-a determinat pe creştinii iudeo-elenişti să fugă de la Ierusalim
şi să se răspândească în alte locuri. Izgoniţi din Ierusalim, ei s-au transformat
în misionari itineranţi: „Cei care se împrăştiaseră, treceau din loc în loc vestind
cuvântul lui Dumnezeu” (Fap 8,4) Persecuţia şi împrăştierea ulterioară devin
misiune. Evanghelia - a subliniat papa - s-a propagat astfel în Samaria, în Fenicia
şi în Siria până la marele oraş Antiohia unde, potrivit sfântului Luca, ea a fost
vestită pentru prima dată şi păgânilor şi unde a răsunat pentru prima dată numele
de „creştini” ( Fap 11,26). „Crucea rămâne mereu centrală în viaţa Bisericii”.
Uciderea sfântului Ştefan, a amintit pontiful, marchează începutul prigoanei împotriva
discipolilor lui Isus care de atunci s-au văzut siliţi să iasă din Ierusalim şi să
vestească Evanghelia lumii păgâne. Apoi, papa a observat: INS - „În istoria
Bisericii nu va lipsi niciodată pătimirea, persecuţia. Şi tocmai persecuţia devine,
potrivit celebrei fraze a scriitorului bisericesc Tertulian, izvor de misiune pentru
noi creştini: ’Noi creştinii ne multiplicăm ori de câte ori suntem seceraţi de voi:
sângele creştinilor este o sămânţă’”(„Plures efficimur quoties metimur a vobis:
semen est sanguis christianorum”,Apologeticum, 50,13).
Sfântul
Ştefan ne învaţă - a continuat papa - să iubim crucea, deoarece crucea este calea
pe care Cristos vine întotdeauna înaintea noastră”. Crucea are, deci, un loc central
în viaţa fiecărui creştin: INS - „Şi în viaţa noastră, crucea, care nu ne
va lipsi niciodată, devine binecuvântare. Acceptând crucea, ştiind că ea devine şi
este binecuvântare, deprindem bucuria creştinismului şi în momentele de dificultate”. O
altă învăţătură importantă lăsată nouă de sfântul Ştefan este faptul că activitatea
caritativă şi vestirea curajoasă a adevărului nu trebuie separate niciodată. INS
- „Putem învăţa din figura sfântului Ştefan că iubirea, caritatea şi poroovăduirea
merg întodeauna împreună.” Astfel împreună cu caritatea, îl vesteşte pe Cristos
răstignit până la punctul de a accepta chiar martiriul. Aceasta este prima lecţie
pe care o putem învăţa din figura sfântului Ştefan. Mai presus de toate, sfântul Ştefan
ne vorbeşte despre Cristos, despre Cristos răstignit şi înviat ca centru al istoriei
şi al vieţii noastre. Valoarea mărturiei este de neînlocuit, fiindcă la ea conduce
Evanghelia şi din ea se nutreşte Biserica. Sfântul Ştefan - a spus încheiere papa
- să ne înveţe să ne însuşim aceste lecţii, să ne înveţe a iubi crucea pentru că ea
este calea pe care Cristos vine mereu din nou în mijlocul nostru. Înainte de audienţa
generală papa Benedict al XVI-lea a vizitat o expoziţie cu diferite reprezentări ale
ieslei de Crăciun amenajată în aula Paul al VI-lea. O expoziţie de 20 de iesle, opere
ale unor artizani din reginiunea italiană Trentino. După cateheză, în momentul saluturilor
papa Benedict a primit ca omagiu două tricouri de fotbal, pe amândouă fiind scris
„Benedetto XVI”. Primul, de culoare aurie ca cea a echipei naţionale braziliene,
i-a fost dăruit de un grup de preoţi „Selecao Internazionale Sacerdoti calcio”; al
doilea, de culoare alb-roşu-albastru fiindu-i oferit de un grup de credincioşi din
regiunea italiană Campania. Ascultaţi şi binecuvântarea apostolică invocată de
papa benedict al XVI-lea la terminarea audienţei generale de miercuri în aula Paul
al VI-lea din Vatican, îndată după intonarea în cor a rugăciunii „Tatăl nostru”, în
latineşte „Pater noster”: INS -Binecuvântarea apostolică. Aici
serviciul nostru audio: