2007-01-03 13:33:34

Libertatea presei în lume: un bilanţ preocupant, cu sute de ziarişti ucişi, răpiţi, arestaţi şi cenzuraţi


(RV - 3 decembrie 2007) 2006 a fost unul dintre cei mai sângeroşi ani pentru lucrătorii din mass-media, potrivit asociaţiei internaţionale „Reporteri fără frontiere” care a înregistrat moartea a 81 de ziarişti, arestarea a peste 800 şi circa 1500 de cazuri de agresiune sau ameninţări, la care se adaugă peste 900 de răpiri şi tot atâtea episoade de cenzură a presei.

Un bilanţ preocupant este prezentat şi de „Asociaţia internaţională a jurnaliştilor”, cu sediul la Bruxelles, care a dat publicităţii o listă neagră a ţărilor în care libertatea de presă este pusă la grea încercare, evidenţă ale cărei prime locuri sunt ocupate de Irak, Filipine şi Mexic dar raportul afirmă că jurnaliştii sunt persecutaţi şi în Europa, patru dintre ziarişti fiind ucişi în Rusia, printre aceştia şi Anna Politovskaya.
Dar care este rolul presei într-o societate democratică? Iată opinia lui Mimmo Candito, comentator politic şi preşedinte pentru Italia al asociaţiei „Reporteri fără frontiere”:
INS - „Rolul informaţiei jurnalistice este esenţial într-o societate democratică, pentru o dezvoltare sănătoasă a acesteia. Cu cât se încearcă limitarea intervenţiei jurnalismului în munca de comunicare, de verificare a realităţii şi de denunţ al puterilor politice, când acestea nu respectă regulile legitimităţii democratice şi juridice, cu atât se poate vorbi de o problemă generală a societăţilor democratice care sunt peste tot, în acest moment, în mod evident, în criză.”
În opinia jurnalistului italian, mass-media are misiunea de a pune în mişcare acele procese cognitive de care depinde bunul mers al unei comunităţi, afirmând că limitarea libertăţii de presă este un semnal negativ pentru o democraţie.
Potrivit rapoartelor asociaţiilor internaţionale de ziarişti, în ultimii ani s-a deschis un nou front împotriva libertăţii de presă, şi anume Internetul, „Comitetul pentru tutela jurnaliştilor”, din New York, arătând că o treime din reporterii arestaţi lucrează în reţeaua de Internet, un mijloc de comunicare ce înspăimântă regimurile totalitare. De exemplu, în China, motorul de căutare Google a cedat presiunilor guvernului chinez care a impus instalarea unor filtre ce-i împiedică pe cei ce folosesc Internetul să aibă acces la anumite cuvinte cheie, cum ar fi, de pildă, cuvântul „democraţie”.
În privinţa noii tehnologii, Mimmo Candito atrage atenţia asupra riscurilor pe care aceasta le prezintă:
INS: „ Mijloacele tehnologice care ar trebui să dea majore posibilităţi lărgirii libertăţii de expresie, ar putea deveni, în acelaşi timp, instrumente sofisticate pentru intensificarea limitării acestei libertăţi.”

Aici serviciul nostru audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.