România la ceas de împlinire istorică: intrarea oficială în familia popoarelor Uniunii Europene

(RV - 31 decembrie 2006) Doar câteva ore ne mai despart şi ţara noastră va intra oficial în marea familie a Uniunii Europene. Prin aderarea României şi Bulgariei, lărgirea va purta la 27 numărul Statelor membre ale comunităţii. Încă din 1918, părinţii României întregite inspiraţi de cuvintele Psalmului 118, 142 au năzuit profund ca la temelia poporului nostru să stea dreptatea şi adevărul: „Dreptatea e a lui Stăpână iar Domn e Adevărul sfânt”. Dar nu a fost mereu aşa. Realitatea s-a dovedit a fi cu totul alta; soarta ne-a fost vitregă. S-a impus apoi în situaţii de mare cumpănă imperativul trezirii cuprins în imnul naţional „Deşteaptă-te, Române” care acum, în sfârşit, se îmbină cu „Oda Bucuriei” , imnul înfrăţirii popoarelor în Uniunea Europenă.

INS - secvenţe sonore din toate cele trei imnuri:

Este un moment de har şi de mare răspundere pentru toţi conaţionalii noştri. Bucuria firească şi legitimă a împlinirii nu poate fi separată de conştiinţa responsabilităţii care, departe de a umbri gândurile inimii, conferă momentului istoric acea doză de luciditate şi de realism, atât cât e nevoie pentru a nu cădea într-o confuză şi superficială euforie colectivă. Punctul de sosire după o cale lungă conicide cu cel al plecării la un drum necunoscut şi anevoios dar nu lipsit de entuziasm deoarece ştim că ni se deschide o perspectivă, o oportunitate. Totul va depinde de noi, de unul fiecare. Fie într-un ceas bun binecuvântat de Domnul, Stăpânul timpului şi al istoriei!


 
Aici întreg serviciul nostru audio:

Considerăm oportun să reproducem aici câteva pasaje semnificative din discursul marelui papă Ioan Paul al II-lea, singurul din istorie care ne-a vizitat ţara, discurs înmânat episcopilor catolici din România la 1 martie 2003 cu ocazia vizitei lor „ad limina Apostolorum”. Este şi acesta o etapă importantă în procesul integrării. Sunt observaţii şi îndemnuri actuale şi după integrarea României în UE. Scria Ioan Paul al II-lea:

"Apoi, cum s-ar putea uita, iubiţi şi venerabili Păstori, că şi în Ţara voastră trista moştenire a dictaturii comuniste o constituie criza viziunii creştine asupra vieţii. Trebuie recunoscut, în acest sens, că sarcina Bisericilor este enormă. De aceea, este necesar să se promoveze dialogul şi colaborarea între toţi cei care au primit vestea mântuitoare a lui Cristos de la succesorii Apostolilor. În armonie cu fraţii Bisericii Ortodoxe române şi simţind responsabilitatea comună în faţa Întemeietorului Bisericii, trebuie dezvoltate centre de formare în care tinerii să poată cunoaşte moştenirea evanghelică pe care o au în comun, pentru ca apoi să o mărturisească astfel încât să pătrundă în societate.

Îl rog pe Dumnezeu să suscite în credincioşii de astăzi curajul de a-l urma pe Cristos cu hotărârea fermă ce a caracterizat mărturia eroică a acelor catolici români de amble rituri care au îndurat suferinţe de nedescris sub regimul comunist, fără a şovăi în fidelitatea lor faţă de Evanghelie.

Biserică din România, în pofida dificultăţilor încă existente, nu te teme! Dumnezeu îţi binecuvântează eforturile, dovadă fiind numărul considerabil de candidaţi la Preoţie în seminarii.
Dacă este adevărat că poporul român, în străfundul conştiinţei sale a ştiut să reziste materialismului ateu militant, păstrând moştenirea vestirii creştine, acum, trebuie însă făcut ca din inimile credincioşilor să izvorască această bogăţie lăuntrică, îndemnând pe fiecare să dea o coerentă mărturie evanghelică. Numai astfel va putea fi contracarată înaintarea periculoasă a viziunii materialiste despre existenţă.

Este în curs procesul de integrare a României în cadrul mai vast al Uniunii Europene şi al Instituţiilor Continentului. Este vorba, fără îndoială, de un lucru pozitiv, deşi nu lipseşte riscul unor ambiguităţi. De fapt, impactul unei viziuni condiţionate sub anumite aspecte de consumismul şi individualismul egoist, poate comporta pentru concetăţenii voştri pericolul de a nu şti să distingă care sunt valorile şi care sunt non-valorile societăţii occidentale, sfârşind prin a uita bogăţiile creştine prezente în tradiţia lor.

În timp ce aşteaptă să facă parte din structurile europene, ar fi bine ca poporul român să îşi aducă aminte că nu are doar de primit ceva, ci are şi de oferit o bogată moştenire spirituală, culturală şi istorică în beneficiul unităţii şi vitalităţii întregului Continent. Călite de grele încercări, istorice şi recente, comunităţile voastre trebuie să ştie să îşi păstreze cu statornicie adeziunea la patrimoniul milenar al valorilor creştine primite de la strămoşi şi în care au fost plăsmuite.

Aceasta este o îndatorire la care sunt chemaţi şi credincioşii laici în diferitele lor responsabilităţi apostolice. Va trebui să îi formaţi în aşa fel încât să îşi asume participarea corespunzătoare la edificarea societăţii printr-o curajoasă mărturie creştină.

Cu adevărat, în faţa voastră stau îndatoriri imperioase! Urgenţele care apar în aceste momente sunt de aşa natură încât fac să se simtă cu o forţă şi mai mare necesitatea de a restabili cât mai curând deplina unitate între toţi ucenicii lui Cristos. Trebuie folosită orice ocazie pentru a grăbi atingerea acestui ţel. Tocmai acest lucru a fost reafirmat şi cu prilejul vizitei de neuitat pe care Preafericirea Sa Teoctist, Patriarhul ortodox al României, a binevoit să o facă la Roma în luna octombrie a anului trecut. În acel context, a reieşit în mod şi mai clar că mărturia comună a creştinilor este o necesitate a momentului pentru a comunica Evanghelia în mod eficace lumii de azi. Aceasta este vocaţia urgentă a tuturor creştinilor, în ascultare docilă faţă de porunca lui Cristos, care invită la a ne ruga şi a acţiona "pentru ca toţi să fie una" (In 17,21).

Mă rog Domnului să vină cât mai curând ziua binecuvântată în care catolici şi ortodocşi să se poată împărtăşi împreună la aceeaşi sfântă Masă. În acest sens, o misiune deosebită îi este încredinţată venerabilei Biserici Greco-Catolice române, în virtutea familiarităţii ei profunde cu tradiţia orientală. Este necesar ca inimile şi cugetele tuturor să se îndrepte cu tot mai mare încredere spre Domnul, pentru a implora ajutorul în această primă parte a unui nou mileniu. Desigur, greutăţile nu lipsesc şi trebuie să ne aşteptăm la sacrificii nu tocmai uşoare. Însă miza este atât de mare, încât merită un efort generos din partea tuturor.

Venerabili Fraţi, Ţara voastră a avut providenţiala ocazie de a vedea prosperând alături, secole de-a rândul, cele două tradiţii, latină şi bizantină, care împreună înfrumuseţează chipul unicei Biserici. Voi lucraţi, se poate spune, ca într-un "laborator" spiritual, în care bogăţiile creştinătăţii nedespărţite îşi pot manifesta întreaga lor forţă şi vitalitate".