2006-12-27 20:03:08

Papa se roagă pentru victimele exploziei unui oleoduct în Nigeria


(RV - 27 decembrie 2006) Papa şi-a manifestat profunda durere pentru victimele exploziei unui oleoduct, petrecută marţi într-un cartier aglomerat din Lagos, în Nigeria. Se vorbeşte de peste 260 de morţi şi numeroase case distruse. Într-o telegramă semnată de cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone şi trimisă arhiepiscopului de Lagos, cardinalului Anthony Olubunimi Okogie, Benedict al XVI-lea asigură „profunda sa solidaritate” şi „rugăciunile sale stăruitoare” pentru ca Dumnezeu să „dăruiască odihna veşnică celor care au murit şi mângâiere şi tărie celor rămaşi fără adăpost şi celor răniţi”. Invocă, de asemenea, „darurile divine de chibzuinţă, forţă şi pace asupra autorităţilor civile şi a tuturor celor angajaţi în opera de ajutorare şi de reconstrucţie”.
Miercuri, mii de persoane au asistat funeraliile victimelor accidentului. Dezastrul a fost provocat de un incendiu izbucnit la o conductă de petrol spartă de câţiva hoţi. Episoade de acest fel sunt frecvente, din păcate, în Statul african. Cu toate că Nigeria este al cincilea producător de ţiţei din OPEC, ţara suferă de o lipsă cronică de carburanţi. Potrivit estimărilor guvernamentale, aproximativ 5% din petrolul extras anual este sustras şi comercializat în mod ilegal.
Aici serviciul nostru audio:







All the contents on this site are copyrighted ©.