2006-12-26 18:15:30

Marţi - sumarul emisiunii


RV 26 dec 2006. Aici, principalele ştiri ale transmisiunii noastre:
- A doua zi de Crăciun, în sărbătoarea sfântului Ştefan, primul martir, papa Benedict al XVI-lea vorbind pelerinilor la rugăciunea „Îngerul Domnului" şi-a îndreptat gândul spre catolicii care îndură grele tribulaţii şi „fără compromisuri” rămân fideli faţă de Sediul lui Petru.

- "Există încă cine este victimă a urii rasiale şi religioase, şi este împiedicat de intoleranţe şi discriminări, de ingerinţe politice şi constrângeri fizice sau morale, în libera profesare a propriei credinţe" – afirma Benedict al XVI-lea în mesajul "Urbi et Orbi" în solemnitatea Naşterii Domnului 2006. Cu noi, în sărbătoarea Sf. Ştefan, protomartir, doi preoţi misionari, despre fidelitatea faţă de Cristos în situaţiile moderne de risc şi conflict interreligios din Asia şi Africa.

- De la liturghia nopţii de Crăciun, lumină şi speranţă pentru omul credincios, convins că se află mereu în mâinile lui Dumnezeu care nu a venit pentru a condamna lumea, dar pentru a o mântui: nu vine să ne aducă frica, ci bucuria, harul şi pacea sa. Lumina care a astrălucit în noaptea Betleemului continuă să lumineze viaţa oamenilor de bunăvoinţă. Din capitală, pentru Radio Vatican mesajul de Crăciun al Înalt Preasfinţitului Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti.

– "Maria. Cel mai nou dicţionar": este ultima publicaţie care cuprinde reflecţia teologică despre Preacurata Fecioara Maria, cu semnătura binecunoscută a pr. Stefano De Fiores care a dedicat acestei opere nu mai puţin de 30 de ani de studiu. Cele două volume ale dicţionarului sunt dedicate, în intenţia autorului, atât creştinilor cât şi evreilor şi musulmanilor.

- În urmă cu exact doi ani, pe 26 decembrie, tragedia tsunami în Sud Estul Asiatic: din ruinele dezastrului natural încep să apară roadele fraternităţii. Caritas din Italia promovează încă proiectul „Să reînnodăm speranţa - Cutremur marin Ocean Indian 2004”.

- Întâlnire duminică 31 decembrie în piaţa Sfântul Petru la Roma pentru un „Început de An Nou Alternativ”, organizată de Opera Don Orione. Se prevede participarea a peste 500 de tineri din Italia şi din alte ţări europene.

- Miercuri 27 decembrie, în calendarul bizantin român, A treia zi de Crăciun, sfântul Ştefan, arhidiacon, protomartir şi sfântul Teodor Însemnatul, cuvios, mărturisitor, anul 844; în calendarul roman sau latin sărbătoarea sfântului Ioan, apostol şi evanghelist.








All the contents on this site are copyrighted ©.