"Copilul de la Betleem ne îndreaptă privirea spre toţi copiii în suferinţă. Darul gratuit al lui Dumnezeu ne învaţă să dăruim celor care nu ne pot dărui ceva înapoi" - omilia papei la Sf. Liturghie din noaptea sfântă a Naşterii Domnului

RV 25 dec 2006. "Dumnezeu s-a făcut mic pentru ca noi să-l putem înţelege, primi şi iubi" – sunt cuvintele papei Benedict al XVI-lea la omilia Sfintei Liturghii din noaptea de Crăciun în bazilica vaticană. "Copilul de la Betleem ne călăuzeşte privirea spre toţi copii în suferinţă şi abuzaţi în lume, la cei născuţi ca şi la cei nenăscuţi.
"Semnul lui Dumnezeu este simplitatea, semnul lui Dumnezeu este un copil, semnul lui Dumnezeu este că el se face mic pentru noi": omilia Sfântului Părinte este centrată în întregime pe imaginea Copilului ce se naşte. În el se împlineşte cuvântul profetului Isaia: Domnul a micşorat Cuvântul său, l-a prescurtat (cfr Is 10,23):

Ins – "El nu vine cu putere şi măreţii exterioare. El vine drept copil – lipsit de apărare şi nevoiaş de ajutorul nostru. Nu vrea să ni se impună cu forţa. Ne ia frica de măreţia sa. El cere iubirea noastră, de aceea se face copil. Nimic altceva nu vrea de la noi decât iubirea noastră, prin care învăţăm spontan să intrăm în sentimentele sale, în gândirea şi voinţa sa, învăţăm să trăim împreună cu el şi să practicăm alături de El şi umilinţa renunţării care face parte din esenţa iubirii".
Cuvântul veşnic s-a făcut copil pentru ca să devină uşor de înţeles pentru noi. Dumnezeu s-a făcut mic pentru ca noi să-l putem înţelege, primi şi iubi:

Ins – "În acest fel Dumnezeu ne învaţă să iubim pe cei mici. Ne învaţă astfel să-i iubim pe cei slabi. Ne învaţă în acest fel respectul faţă de copii. Copilul de la Betleem conduce privirea noastră spre toţi copiii suferinzi şi abuzaţi din lume, spre cei născuţi ca şi spre cei nenăscuţi. Spre copiii care, ca soldaţi, sunt forţaţi să intre într-o lume de violenţă, spre copiii care trebuie să cerşească, spre copiii care suferă mizerie şi foame, spre copiii care nu se bucură de niciun fel de iubire".
"Să cerem lui Dumnezeu – a fost invitaţia papei – să ne ajute să facem partea noastră pentru ca să fie respectată demnitatea copiilor, ca pentru toţi să răsară lumina iubirii de care omul are mai multă nevoie decât de lucrurile materiale necesare vieţii". În darul simplu al iubirii este cuprinsă toată credinţa şi tot Cuvântul lui Dumnezeu. Crăciunul a devenit sărbătoarea darurilor pentru a-l imita pe Dumnezeu care s-a dat nouă pe sine însuşi:

Ins – "Între atâtea daruri pe care le cumpărăm şi le primim, să nu uităm adevăratul dar, acela de a ne dărui unii altora ceva din noi înşine, de a ne dărui reciproc timpul nostru, de a-i deschide lui Dumnezeu timpul nostru! În acest fel frământările se sting, în acest fel se naşte bucuria, în acest fel se face sărbătoare".
Apoi, invitaţia de a trăi Crăciunul urmând învăţătura Domnului:

Ins – "Când de Crăciun faci cadouri, nu dărui ceva doar celor care la rândul lor îţi vor face şi ei cadouri, dăruieşte, în schimb, celor care nu primesc de la nimeni şi care nu pot să-ţi dăruiască nimic înapoi. Aşa a făcut Dumnezeu însuşi: el ne-a invitat la ospăţul său de nuntă la care nu putem să răspundem în acelaşi fel, putem doar să-l primim cu bucurie. Să-l imităm! Să-l iubim pe Dumnezeu şi, pornind de la el, şi pe om, pentru ca pornind de la oameni, să-l redescoperim apoi pe Dumnezeu într-un alt fel".
Înfine, Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut "scurt" şi "mic" în Euharistie. În acest fel, a încheiat Sf. Părinte, ieslea animalelor a devenit simbolul altarul, unde este depusă Pâinea care este Cristos însuşi, adevărata hrană a inimilor noastre. Şi aici vedem încă o dată cum el s-a făcut mic: "sub specia umilă a hostiei, a unei fărâme de pâine, el ni se dăruieşte pe sine însuşi".

Aici, serviciul nostru audio, cu vocea papei şi inserţii muzicale: