Simbolurile sacre nu sunt o piedică în calea dialogului interreligios. Dialogul presupune asumarea unei identităţi. Interviu cu pr. A. Pacini, consultant al Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios.

RV 22 dec 2006. Dialogul între creştinism şi islam nu este îngreunat de figurile sacre sau de simbolurile religioase, acestea făcând parte din dinamica unui dialog care recere şi oferă respect. Pe această linie si situează şi pr. Andrea Pacini, consultor al Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios, contactat de redacţia centrală:
Ins 1 – "Cred că în primul rând trebuie pus în lumină aspectul pozitiv, pentru că într-adevăr în interiorul islamului există o serie întreagă de resurse pe care le putem folosi pentru valorizarea persoanei lui Isus Cristos şi a rolului Mariei. Rămâne valabilă, desigur, atenţia din partea creştinilor de a mărturisi specificul credinţei lor religioase în Domnul Isus, care nu este doar un simplu profet ci Fiul lui Dumnezeu făcut om, venit între oameni pentru a-i conduce la comuniune cu Dumnezeu, cu un Dumnezeu care se revelează ca Tată. Cred că este spaţiu pentru a da o mărturie creştină clară, dar în acelaşi timp să fie o mărturie ce porneşte dintr-un ţesut viu şi de la un sentiment religios care poate fi împărtăşit".

În multe ţări occidentale s-au interzis simbolurile religioase ale Crăciunului pentru a nu lovi sensibilitatea musulmanilor, în timp ce în 25 de ţări majoritar musulmane, Crăciunul creştin este considerat sărbătoare naţională. Nu este aici o contradicţie?

Ins 2 – "Eu cred că sunt elemente diverse, în sensul că în acele ţări musulmane există comunităţi creştine autohtone care au înfruntat anumite greutăţi înainte de a fi considerate parte deplină a comunităţii naţionale şi, prin urmare, să le fie recunoscută sărbătoarea de Crăciun. Acest lucru marchează un progres ce trebuie recunoscut în domeniul convieţuirii creştinilor şi musulmanilor în ţări majoritar musulmane. Aici, la noi, pericolul, riscurile şi obiecţiile faţă de aspectul religios al Crăciunului, în particular în şcoli, nu vin atât din partea musulmanilor, cât mai ales dintr-o înţelegere greşită a relaţiilor interculturale şi a pluralismului sau dintr-o înţelegere greşită a modului de gestionare a pluralismului cultural din partea anumitor persoane implicate (...). Este nevoie, mai degrabă, să înţelegem mai bine sensul relaţiilor intercultuarle şi al rolului pe care religia preponderentă a ţărilor europene, care este cea creştină, şi în general cultura autohtonă de aici, îl poate şi trebuie să-l aibă într-o perspectivă interculturală fecundă şi sănătoasă".

Aici, serviciul audio: