2006-12-16 19:53:13

Muzeele, locuri de dialog şi de prietenie între toţi pentru a apăra o cultură de pace: urarea lui Benedict al XVI-lea cu ocazia încheierii manifestărilor pentru cel de-al V-lea centenar al Muzeelor Vaticane


(RV - 16 decembrie 2006) „Muzeele, vehicul de dialog, prietenie şi pace”: a vorbit despre aceasta papa Benedict al XV-lea primind sâmbătă dimineaţă în Sala Clementină participanţii la Reuniunea internaţională pe tema „Ideea muzeului: identitate, rol şi perspective”, promovată la încheierea manifestărilor pentru cel de-al V-lea centenar al Muzeelor vaticane.
„O sinteză minunată de Evanghelie şi cultură”, patrimoniul muzeal păstrat în Vatican. De aceea, Muzeele vaticane „pot reprezenta - a subliniat Benedict al XVI-lea - o extraordinară ocazie de evanghelizare întrucât, prin diferitele opere expuse, oferă vizitatorilor o mărturie elocventă a împletirii continue care există între divin şi uman în viaţa şi în istoria popoarelor”.
INS - „Biserica susţine dintotdeauna şi promovează lumea artei considerându-i limbajul un deosebit vehicul de progres uman şi spiritual”.
Papa a amintit inscripţia pusă de Benedict al XIV-lea la intrarea în Muzeul creştin „Ad augendam Urbis splendorem et asserendam religionis veritatem" - Pentru a promova splendoarea oraşului Romei şi afirma adevărul religiei creştine. „Dezvoltarea în timp a Muzeelor vaticane - a adăugat - demonstrează că aceste finalităţi au rămas mereu prezente în angajamentul pontifilor”.
Reflectând asupra viitorului Muzeului, Benedict al XVI-lea a observat că deja astăzi funcţia Muzeului s-a schimbat: „di privilegiu Muzeul a devenit drept”, din centru rezervat pentru artişti, specialişti şi oameni de cultură în ‚casă’ deschisă tuturor.
INS - Orice oportunitate pentru a favoriza integrarea şi întâlnirea dintre indivizi şi popoare este fără îndoială de încurajat”.
Deci şi muzeele „pot deveni locuri de mediere artistică”, „şantiere de cerccetare şi laboratoare de îmbogăţire culturală şi spirituală”.
INS - „Muzeele vor putea contribui la răspândirea culturii păcii dacă, păstrându-şi natura lor de temple ale memoriei istorice, vor fi şi locuri de dialog şi de prietenie între toţi”.
Aici, serviciul audio cu vocea lui Benedict al XVI-lea: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.