Călătoria apostolică în Turcia, o experienţă de neuitat; Adventul, timp de speranţă.
Textul alocuţiunii lui Benedict al XVI-lea, duminică la rugăciunea "Angelus"
(RV - 3 decembrie 2006) „Dragi fraţi şi surori, doresc să mulţumesc
încă o dată, împreună cu voi, Domnului pentru
călătoria apostolică pe care am făcut-o zilele trecute în Turcia: în ea m-am simţit
însoţit şi susţinut de rugăciunea întregii comunităţi creştine. Tuturor, mulţumirea
mea cordială” Miercurea viitoare, în timpul audienţei generale, voi avea prilejul
să vorbesc mai pe larg despre această experienţă spirituală şi pastorală de neuitat,
din care sper să provină roade de bine pentru o cooperare tot mai sinceră între toţi
ucenicii lui Cristos şi pentru un dialog rodnic cu credincioşii musulmani. Simt acum
nevoia să reînnoiesc gratitudinea mea tuturor celor care au organizat călătoria şi
au contribuit în diferite moduri la desfăşurarea ei paşnică şi fructuoasă. Un gând
special adresez autorităţilor Turciei şi poporului turc prieten care mi-a rezervat
o primire demnă de tradiţionalul său spirit de ospitalitate.
Doresc mai presus
de toate să amintesc cu recunoscătoare afecţiune scumpa comunitate catolică care trăieşte
pe pământ turcesc. Mă gândesc la ea în timp ce, cu duminica de azi, intrăm în timpul
Adventului. Am putut întâlni şi celebra Sfânta Liturghie împreună cu aceşti fraţi
şi surori ai noştri care se găsesc în condiţii adesea nu uşoare. Este într-adevăr
o mică turmă, felurită, plină de entuziasm şi de credinţă, care, am putea spune, trăieşte
constant de o manieră intensă experienţa Adventului susţinută de speranţă. În Advent,
liturgia ne repetă adesea şi ne asigură, ca şi cum pentru învinge neîncrederea noastră
naturală, că Dumnezeu „vine”: vine să stea cu noi, în orice situaţie a noastră; vine
să locuiască în mijlocul nostru, să trăiască cu noi şi în noi; vine să acopere distanţele
ce ne despart şi ne separă; vine să ne reconcilieze cu el şi între noi. Vine în istoria
omenirii, să bată la uşa fiecărui bărbat şi a fiecărei femei de bunăvoinţă, pentru
a aduce indivizilor, familiilor şi popoarelor darul fraternităţii, al concordiei şi
al păcii. De aceea, Adventul este în gradul cel mai înalt timpul speranţei în care
cei care cred în Cristos sunt invitaţi să rămână în aşteptare vigilentă şi lucrătoare
alimentată de rugăciune şi de angajare prin fapte de caritate. Fie ca apropierea
Naşterii lui Cristos să poată umple inimile tuturor creştinilor de bucurie, de seninătate
şi de pace!
Pentru a trăi în modul cel mai autentic şi rodnic această perioadă
de Advent, liturgia ne îndeamnă să privim la Preasfânta Maria şi să pornim la drum
în mod ideal împreună cu ea spre peşterea din Betleem. Când Dumnezeu a bătut la uşa
tinerei sale vieţi, ea l-a primit cu credinţă şi cu iubire. Peste câteva zile o vom
contempla în misterul luminos al Neprihănitei sale Zămisliri. Să ne lăsăm împreună
atraşi de frumuseţea sa, reflex al gloriei divine, pentru ca „Dumnezeu care vine”
să găsească în fiecare dintre noi o inimă bună şi deschisă, ca el să o poată copleşi
cu darurile sale”.
După recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”,
papa Benedict a salutat credincioşii în limbile italiană, franceză, engleză, germană,
spaniolă, polonă şi din nou în italiană.Primul salut l-a adresat unor
tinere din Mişcarea Focolarelor:
„Salut cu afecţune numerosul grup de tinere
din Mişcarea Focolarelor, venite din diferite ţări ale Europei şi Americii Latine
pentru o întâlnire de formare. Dragi tinere, învăţaţi de la Fecioara Maria să deveniţi
ucenice adevărate ale lui Isus. Domnul să vă binecuvânteze!”.