Confirmată de sala vaticană de presă, vizita papei la Moscheea Albastră din Istanbul. Între timp creşte aşteptarea în rândul micii comunităţi catolice. Interviu cu mons. Luigi Padovese, vicar apostolic de Anatolia

(RV - 26 noiembrie 2006) În Turcia, se fac ultimele pregătiri în vederea apropiatei vizite a lui Benedict al XVI-lea. Papa va pleca spre Ankara marţi dimineaţă. În timpul celor patru zile ale călătoriei, pe lângă autorităţile instituţionale tucrceşti, Sfântul Părinte va întâlni mica comunitate catolică, patriarhul ecumenic al Constantopolului Bartolomeu I şi patriarhul armean apostolic Mesrob al-II-lea, precum şi mitropolitul siro-ortodox şi marele rabin al Turciei. Directorul Sălii vaticane de presă, părintele Federico Lombardi a confirmat duminică dimineaţă că vizita lui Benedict al XVI-lea la Moscheea Albastră din Istanbul a fost introdusă oficial în programul călătoriei apostolice, ea urmând să aibă loc imediat după vizita la Muzeul „Sfânta Sofia”. Un popas ce conferă o importanţă ulterioară primei călătorii internaţionale a lui Benedict al XVI-lea într-o ţară în care 99% a populaţiei este de religie musulmană.

„Apropiata vizită a papei în Turcia va şterge neînţelegerile dintre lumea islamică şi cea creştină”, a declarat duminică dimineaţă ministrul turc al Afacerilor Externe, Abdullah. Cu toate acestea, tot duminică dimineaţă, în cartierul Caglayan din Istanbul, câteva mii de persoane au dat naştere unei acţiuni de protest împotriva vizitei pontifului, organizată de Partidul Saadet. Aşteptare şi climat de sărbătoare se respiră în schimb în rândul minorităţii creştine, pe care Benedict al XVI-lea însuşi a spus la întâlnirea duminicală că vrea să o întâlnească „cu profundă emoţie”. *n legèturè cu sentimentele din ajun ale catolicilor turci, Sergio Centofanti de la redacţia noastră centrală a vorbit cu mons. Luigi Padovese, vicar apostolic de Anatolia.
INS - Din partea creştinilor, există o aşteptare foarte simţită, participată. Suntem foarte fericiţi că vine să ne întâlnească.
Care sunt speranţele comunităţii catolice din Turcia?
INS - „Să se ajungă la o pacificare a spiritelor. Această situaţie puţin dificilă, după mine, este de atribuit unor grupuri nu numai - să spunem - de extracţie islamică radicală, dacă se vrea, dar şi unor grupuri de naţionalişti, deoarece e un fapt constatat că nu au fost luaţi în obiectiv preoţii ortodocşi ci mai ales preoţii catolici străini rezidenţi în acest teritoriu”.
Cum se prezintă situaţia catolicilor laici în Turcia?
INS - „Extrem de felurită întrucât dacă unii dovedesc o angajare puternică, o coerenţă creştină ce nu se ascunde dar se profesează deschis, sunt unii care din motive de supravieţuire, preferă să nu vorbească despre propria credinţă pentru a nu bate la ochi. Şi aceştia sunt creştini, prezenţi în Turcia, creştini care cel puţin încă se declară astfel; alţii, în deceniile trecute, au preferat să parcurgă altă stradă, cea a unei totale omologări cu lumea musulmană, renunţând chiar la propria identitate religioasă”.
Care sunt principalele dificultăţi ce derivă din faptul de a nu avea o recunoaştere juridică?
INS - „Sunt multe. Citez doar una. Dificultatea mea, actuală încă, de a avea un permis de şedere aici. Am făcut cerere în urmă cu trei luni pentru reînnoirea permisului care îmi fusese dat pentru un an; după trei luni aştept încă să-mi sosească permisul. M-am întors din Italia cu viză turistică şi acest lucru mă întristează profund, pentru nu sunt ca un străin care vrea să fie străin, dar sunt unul care face alegerea pentru a servi poporul turc la care aparţin aceşti creştini. Acesta e un aspect. Altele privesc cumva gestiunea bunurilor noastre, aspectele contencioase care există relativ la proprietate...dar, repet peste aceste lucruri s-ar putea trece, întrucât, în fond, interesul nostru nu este acela de a redobândi bunurile de care am fost expropriaţi, cât mai curând de a ajunge la o bună sintonie, la un bun raport de colaborare. Şi apoi, dificultatea de a nu putea forma tinerii noştri, pentru că dacă se întreprinde iniţiativa de a-i aduna împreună, acest fapt este văzut deja ca un „atentat” - să spunem astfel - la binele public şi la siguranţa ţării”.
Vă simţiţi puţin asemenea creştinilor din vremea sfântului Paul?
INS - „Nu, pentru că nu ne simţim eroi. Ne simţim persoane care trebuie să lupte în fiecare zi cu atâtea dificultăţi şi cerem ca şi din Europa să ne vină puţină rugăciune pentru a ne întări în această situaţie care uneori devine puţin grea”.
Ce cuvânt din Evanghelie trăieşte mica comunitate catolică în Turcia?
INS - „Aş prefera pentru moment să mă refer la prima scrisoare a sfântului Petru: „Fiţi gata să daţi mărturie despre speranţa care este în voi”. Aici, e nevoie de multă speranţă”.
Şi ce cuvânt aşteptaţi de la Sfântul Părinte?
INS - „Un cuvânt care să ne întărească în identitatea noastră, în bucuria de a ne simţi creştini, care nu este o greutate dar un privilegiu, şi totodată în angajarea de a mărturisi această speranţă care este sângele credinţei şi care ne permite să trecem dincolo de dificultăţile pe care le întâmpinăm în fiecare zi”.
Ce cereţi de la Biserica universală? Ce ajutor?
INS - Există ajutorul împărtăşirii Sfinţilor, care este rugăciunea. Alt ajutor este poate acela dea-şi da seama că existăm şi noi, că există o mică comunitate creştină care, între altele, este urmaşa primelor comunităţi creştine”.