Ocuparea muzeului "Sfânta Sofia" de către manifestanţi contrari vizitei papei Benedict al XVI-lea în Turcia, ţinut istoric de sfinţi, nu trebuie supraevaluat

(RV - 23 noiembrie 2006) „Un episod de dimensiuni limitate ce nu trebuie supraevaluat”. Este comentariul directorului Sălii de presă a Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, în legătură cu încercarea de ocupare, la Istanbul, a fostei bazilici Sfânta Sofia, devenită ulterior moschee iar astăzi muzeu, petrecută miercuri de câteva zeci de manifestanţi contrari vizitei papei Benedict al XVI-lea în Turcia care va începe după cinci zile, marţi 28 noiembrie. Poliţia a reţinut 39 de persoane care s-au declarat membri ai unei mişcări naţionaliste de tineret. Părintele Lombardi a subliniat că „aceste fapte nu alimentează preocupări deosebite chiar dacă provoacă neplăcere” şi a reafirmat încrederea „în ospitalitatea asigurată de autorităţile turceşti”. Între timp creşte aşteptarea din partea micii comunităţi creştine pentru sosirea Sfântului Părinte: este vorba de circa 130 de mii de persoane la o populaţie de 70 milioane de locuitori, din care 99% musulmani. Bărbaţi şi femei care continuă să mărturisească în condiţii uneori dificile Evanghelia într-un ţinut care în 2000 de ani de istorie a dat Bisericii numeroşi sfinţi.
Asia Mică este un pământ bogat în sfinţi: primul dintre toţi sfântul Paul, născut la Tars în Cilicia, mort martir la Roma, şi ucenicii săi sfântul Timotei, episcop de Efes, şi el mort martir, ucis cu pietre, şi sfântul Luca, evanghelistul. Impresionantă istoria contrastului dintre bogatul Filemon şi sclavul Onesim, obişnuit să fure. Sfântul Paul îi converteşte pe amândoi: Onesim este eliberat din sclavie. Devin episcopi şi martiri. Alt episcop şi martir al acestui ţinut este sfântul Ignaţiu din Antiohia, îndrăgostit de Cristos şi de Biserică insistă asupra locului central al Euharistiei. În timpul persecuţiei lui Traian în 107 este condus la Roma pentru a fi sfâşiat de fiare. Sunt renumite cuvintele sale: „Sunt grîu al lui Dumnezeu şi voi fi măcinat de dinţii fiarelor pentru a deveni pâine curată a lui Cristos. Rugaţi-vă lui Cristos pentru mine, ca prin intermediul acestor fiare să devin hostie pentru Domnul” Tot din secolul II este sfântul Irineu, născut la Smirna, devenit apoi episcop de Lyon. În faţa înmulţirii ereziilor afirmă necesitatea unităţii credinţei în comuniune cu episcopul Romei. Îşi face auzit glasul între două curente opuse: montaniştii fanatici, care predicau o credinţă iraţională destinată martirajului cu orice preţ, şi raţionaliştii gnostici care pretindeau că se salvează printr-o cunoaştere individuală a divinului, un fel de fir direct cu Dumnezeu fără medieri umane. Vorbeşte cu sinceritate: moare martir. Se naşte la Smirna şi sfântul Policarp, prieten al lui Irineu. Ajuns la vârsta de 86 de ani este condus la supliciu în stadionul oraşului în timpul unei persecuţii. Guvernatorul roman din Smirna încearcă să-l salveze, impunându-i să renege credinţa. Dar Policarp strigă cu glas puternic în faţa tuturor: „Sunt creştin”. Şi a fost ucis. Secolul al IV-lea este epoca marilor sfinţi ai Capadociei: sfântul Grigore din Nazianz şi sfântul Grigore din Nisa, mistici şi teologi. ŞI apoi sfântul Vasile cel Mare, care împarte bunurile sale săracilor pentru a duce o viaţă monastică în pustiu. Energice sunt avertismentele sale la adresa bogaţilor: „dacă nu-i dai de mâncare celui care moare de foame, tu l-ai ucis!” Mare apărător al săracilor şi al celor slabi a fost şi sfântul Ioan Gură de Aur, patriarh al Constantinopolului, renumit pentru talentul său de orator. Se ridică împotriva luxului etalat de clerul din vremea lui spunând: „Vrei să cinsteşti Trupul lui Cristos? Nu permite ca el să fie obiect de dispreţ în mădularele sale, adică în săraci. Ce avantaj poate avea Cristos dacă masa de jertfă este plină de vase de aur, în timp ce moare de foame în persoana săracului? Satură-l mai întâi pe cel flămând şi numai după aceea împdobeşte altarul cu ceea ce rămâne”. Aceasta îi crează duşmani până la punctul de a fi constrâns să plece în exil. Dar credinţa sfântului Iona Gură de Aur nu se clatină: „Chiar dacă toată lumea se răscoală- afirma - nu mă tem de nimic: nici de moarte, nici de exil, nici de confiscarea bunurilor, pentru că Isus este siguranţa mea şi apărarea mea. El este stânca mea”.
Istoria sfinţilor acestui pământ continuă de-a lungul secolelor, adesea fiind necunoscută sau uitată. Se ajunge la 5 februarie 2005 când părintele Andrei Santoro, preot italian „Fidei donum”, om de dialog şi de pace, este ucis în timp ce se găsea în rugăciunea în biserica Sfintei Maria din Trabzon. Mama părintelui Andrei îl iartă pe asasin. Sfinţi sunt şi azi în acel ţinut al primei evanghelizări.
Aici serviciul audio: