Reafirmată valoarea alegerii celibatului preoţesc la reuniunea prezidată de Benedict
al XVI-lea joi în palatul apostolic. Interviu cu episcopul Bruno Forte
(RV - 17 noiembrie 2006) Papa a prezidat joi în palatul apostolic una din reuniunile
periodice a capilor departamentelor Curiei romane pentru o reflecţie în comun.
„Participanţii la reuniune - explică o notă a Sălii de presă a Sfântului Scaun - au
avut o informare bine îngrijită privind cererile de dispensare de obligaţia celibatului
prezentate în ultimii ani şi asupra posibilităţii readmiterii la exercitarea ministerului
a unor preoţi care în prezent se găsesc în condiţiile prevăzute de Biserică”. „S-a
reafirmat apoi - continuă nota - valoarea alegerii celibatului preoţesc potrivit tradiţiei
catolice şi a fost reamintită exigenţa unei formări temeinice, umană şi creştină,
atât pentru seminarişti cât şi pentru preoţii deja hirotoniţi”. Într-un comunicat
difuzat marţea trecută, Sala vaticană de presă preciza că întâlnirea fusese convocată
de pontif pentru a examina cazuil mons. Emmanuel Milingo, arhiepiscop de Lusaka în
Zambia, care a promovat o nouă Asociaţie de preoţi căsătoriţi şi a căzut în excomunicare
„latae sententiae”, adică automată pentru faptul că a conferit fără mandat
pontifical, la 24 septembrie anul acesta la Washington, consacrarea episcopală la
patru preoţi căsătoriţi. Despre valoarea celibatului preoţesc, prezent în tradiţia
catolică de rit latin, să ascultăm reflecţia episcopului italian de Chieti-Vasto,
Bruno Forte: INS - „Celibatul este conceput într-o triplă direcţie fundamentală.
Prima, este cea cristologică: Isus nu a fost căsătorit pentru a se consacra total
cauzei Împărăţiei lui Dumnezeu. Preotul se simte chemat să fie - aşa cum este sub
aspect teologic - o reprezentare a lui Cristos-Capul, şi îl reprezintă şi în această
urmare a lui Isus, în alegerea unei dăruiri necondiţionate a întregii sale fiinţe
cauzei Împărăţiei lui Dumnezeu. O a doua semnifcaţie este cea ecleziologică, adică
a fi celib permite acea dăruire totală Bisericii- Mireasă care face din presbiter,
din preot, tată în comunitate, aşa cum în mod analog în Biserica antică întreaga Biserică
era considerată „Ecclesia mater”. Deci un fel de logodnă între acela care este reprezentarea
lui Cristos-Capul şi comunitatea credincioşilor. Şi în fine, o a treia indicaţie este
cea escatologică: celibatul este o anticipare a stării Împărăţiei în care nu va mai
fi nici bărbat, nici femeie dar toţi vom fi una în Cristos Isus. Într-un anume sens,
înseamnă a fi martori ai viitorului lui Dumnezeu şi de aceea martori de speranţă.
În special în contexte ca cele ale lumii nord-occidentale unde situaţia difuză a bunăstării
îndeamnă şi determină mai curând la situaţii de comoditate, celibatul este şi un semn
escatologic pentru motivul de a fi o mărturie vie a credinţei în primatul absolut
al lui Dumnezeu şi al Împărăţiei sale asupra oricărui alt lucru. Acestea mi se par
valorile preţioase pe care celibatul le conţine şi ca atare, chiar şi din partea celui
care a pus în discuţie oportunitatea celibatului preoţesc din motive mai mult sau
mai puţin practice, pastorale, exigenţe sau nevoie ale Bisericii, nu s-a pus niciodată
în discuţie valoarea celibatului. Cred că acest lucru este foarte important, deoarece
numai dacă i se înţelege până la capăt valoarea şi se caută a o realiza şi a se educa
pentru ea, atunci celibatul păstrează acea încărăctură profetică care îl face în Biserică
un anunţ al Împărăţiei lui Dumnezeu şi al urmării lui Isus”. La reuniunea convocată
de papa a fost reafirmată exigenţa unei formări solide, umană şi creştină, atât pentru
seminarişti cât şi pentru preoţii deja hirotoniţi. Ce puteţi spune în această privinţă? INS
- „Da în mod cert, într-o lume ca aceea în care trăim, unde pe planul sexualităţii
şi afectivităţii există atâtea, atâtea slăbiciuni, atâtea fragilităţi, e necesar ca
persoana care răspunde unei chemări la vocaţia celibatară să facă acest lucru cu o
mare maturitate de viaţă. Iată, pentru ce e necesar a-i găsi în profunzime motivaţia
dar este necesar mai ales a se asigura că cine se simte chemat la această consacrare,
să fi interiorizat bine motivaţiile pe plan nu numai spiritual dar - aş spune - şi
uman şi psihologic”. Aici, serviciul audio: