Ecumenismul iubirii iluminează dialogul adevărului: a reafirmat Benedict al XVI-lea primind vineri plenara Consiliului pentru promovarea unităţii creştinilor

(RV - 17 noiembrie 2006) De 40 de ani încoace, după Conciliul Vatican II, dialogul ecumenic a făcut foarte mulţi paşi înainte la nivel teologic şi spiritual. Deşi rămânând încă mult de făcut, ceea ce acum trebuie promovat între diferitele confesiuni creştine este „ecumenismul iubirii” care să poarte la o confruntare bazată pe adevărul credinţei. Este unul din conceptele centrale ale discursului rostit vineri dimineaţă de Benedict al XVI-lea primind membrii plenarei Consiliului pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor, care au dezbătut în aceste zile tema „Situaţia ecumenică în schimbare”.
Pentru ca dialogul cu creştinii de alte confesiuni să se desfăşoare în adevăr, atare confruntare are nevoie de un element de neînlocuit: caritatea. Aceasta iluminează adevărul, crează încredre, întăreste credinţa în valorile comune, îndepărtează riscul unei păci superficiale şi cu orice preţ, care denaturează spiritul ecumenic în loc să-l facă autentic. Evaluarea stării actuale a ecumenismului făcută de Benedict al XVI-lea este realistă, priveşte la lumini fără să ascundă umbrele:
INS - „Într-adevăr, de la Conciliul Vatican II până astăzi mulţi paşi au fost făcuţi spre deplina comuniune. Am înaintea ochilor imaginea aulei Conciliului, unde observatorii delegaţi ai celorlalte Biserici şi Comunităţii ecleziale stăteau atenţi, dar tăcuţi. Această imagine a lăsat loc în deceniile succesive realităţii unei Biserici în dialog cu toate Bisericile şi comunităţile ecleziale din Orient şi din Occident. Tăcerea s-a transformat în cuvânt de comuniune (...) Fraternitatea dintre toţi creştinii a fost redescoperită şi restabilită drept condiţie de dialog, de cooperare, de rugăciune în comun, de solidaritate”.
În faţa membrilor plenarei, Benedict al XVI-lea a repetat una din declaraţiile care, cu un an şi jumătate în urmă, a marcat începutul pontificatului său. „Intenţia mea”, a repetat, este cea a Conciliului: de a ajunge „la unitatea vizibilă a Bisericii”. Însă aceasta este totuşi un drum lung în care, a notat papa, „mult” rămâne de făcut, mai ales într-o lume care cu „schimbările sale rapide” condiţionează într-un anume mod şi domeniu ecumenic. Bisericile din Est, a observat pontiful:
INS - „Au recuperat libertatea şi s-au angajat într-un amplu proces de reorganizare şi de revitalizare. Suntem aproape de ele cu sentimentele noastre şi rugăciunea noastră. Partea orientală şi cea occidentală a Europei sunt în fază de apropiere; acest lucru stimulează Bisericile să coordoneze eforturile pentru salvgardarea tradiţiei creştine şi pentru vestirea Evangheliei noilor generaţii”.
Benedict al XVI-lea a avut cuvinte de mare apreciere pentru „noul avânt” pe care îl cunoaşte dialogul teologic dintre catolici şi ortodocşi, reluat în septembrie la Belgrad în Serbia după o lungă perioadă de stagnare. „Chiar şi apropiata mea vizită la Sanctitatea Sa Bartolomeu I şi Patriarh ecumenic - a spus Sfântul Părinte referindu-se la apropiata călătorie în Turcia de la 28 noiembrie până la 1 decembrie - va fi un ulterior semn de consideraţie pentru Bisericile ortodoxe, şi va acţiona ca stimulent - aşa credem - pentru a grăbi pasul spre restabilirea deplinei comuniuni”. Dar şi pe versantul occidental, Benedict al XVI-lea a definit „deschise şi amicale” dialogurile bilaterale în curs mai cu seamă cu Bisericile luterană şi metodistă. Referitor la prima, pontiful a menţionat acordul istoric din 1999 relativ la „Declaraţia comună asupra doctrinei justificării”, care între timp a obţinut şi asensul metodiştilor. Totuşi, a clarificat pontiful:
INS - „Persistă înainte de toate dificultatea de a găsi o concepţie comună asupra raportului dintre Evanghelie şi Biserică şi, legat de acesta, asupra misterului Bisericii şi unităţii sale şi asupra chestiunii ministerului în Biserică. Noi dificultăţi au apărut apoi pe tărâm etic, cu consecinţa că poziţiile diferite asumate de Confesiunile creştine asupra actualelor problematici i-au redus influenţa de orientare faţă de opinia publică”.
În legătură cu acest punct, cardinalul Walter Kasper, preşedinte al departamentului vatican pentru unitate, în salutul iniţial a recunoscut clar că deşi împărtăşind cu creştinii care se recunosc în tradiţia Reformei „multe elemente importante ale credinţei apostolice” şi constatând „în mulţi dintre ei o nostalgie profundă pentru deplina comuniune”, „din nefericire - a continuat - am trebuit şi să experiemntăm că între ei, alţii reafirmă concepţii ecumenice diferite şi că, în domeniul doctrinar ca şi în cel etic, ei abandonează uneori elemente care până acum erau considerate o ereditate comună”. Din discuţiile noastre, a adăugat apoi cardinalul Kasper - „au reieşit numeroase sugestii şi propuneri concrete pentru a realiza atât ecumenismul spiritual cât şi ecumenismul fundamental. Sperăm mai ales că instrumentul „Vademecum” , adică Ghidul ecumensimului spiritual, ce va apare în curând în diferite limbi, să fie un ajutor concret la nivelul parohiilor şi comunităţilor ecleziale”.
În această panoramă diversificată, Benedict al XVI-lea a încheiat cu ceea ce reţine indispensabil pentru viitorul drumului ecumenic:
INS - „Ceea ce, în orice caz, trebuie promovat înainte de toate este ecumenismul iubirii care derivă direct din porunca nouă lăsată de Isus ucenicilor săi. Iubirea însoţită de gesturi concrete crează încredere, face să se deschidă inimile şi ochii. Dialogul carităţii din natura sa promovează şi iluminează deialogul adevărului: în fapt, în adevărul deplin se va avea întâlnirea definitivă la care conduce Duhul lui Cristos. Desigur, nu relativismul sau irenismul facil şi fals rezolvă cercetarea ecumenică. Acestea, dimpotrivă o deformează şi o dezorientează. Trebuie intensificată apoi formarea ecumenică plecând de la bazele credinţei creştine, adică de la vestirea iubirii lui Dumnezeu care s-a revelat în chipul lui Isus Cristos şi concomitent în Cristos l-a dezvăluit pe om omului şi l-a făcut să-şi înţeleagă vocaţia sa foarte înaltă”.
Aici, serviciul audio: