2006-11-12 19:28:22

Duminică: sumarul emisiunii şi alte informaţii


(RV - 12 noiembrie 2006) Cuprinsul emisiunii şi alte ştiri:
- În faţa dramei foametei din lume e necesar ca fiecare dintre noi să schimbe stilul de viaţă şi de consum inspirându-se din dreptate şi dăruind nu doar ceea ce îi este de prisos: a subliniat papa Benedict al XVI-lea în alocuţiunea duminicală rostită înainte de recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului” împreună cu credincioşii reuniţi la amiază în piaţa Sfântul Petru. Prilejul a fost oferit de celebrarea duminică în Italia a Zilei naţionale de Mulţumire.

- Prezenţa vie a Bisericii în ţesutul social, în special printre imigranţi - antidot la răspândirea sectelor religioase. Tema a fost dezbătută în două întâlniri simultane la Roma şi la Bologna promovate de Caritas şi de Conferinţa episcopală italiană.

- Biserica trebuie să se angajeze să arate "adevărata măreţie a credinţei" deoarece creştinismul, care este iubire, bucurie şi pace apare adeseori "ca simplu moralism", o tristă listă de interdicţii sau oprelişti. Este îndemnul lui Benedict al XVI-lea către episcopii catolici ai Elveţiei, cuprins în discursul rostit liber la încheierea vizitei lor "ad Limina" în după amiaza zilei de 9 noiembrie şi publicat sâmbătă de Sala de Presă a Sfântului Scaun. "Creştinismul este bucuria de a decoperi că Dumnezeu ne iubeşte în aşa măsură încât şi-a dat viaţa pentru noi".

- Pentru munca sa în favoarea dreptăţii şi păcii, cardinalului Renato Raffaele Martino i-a fost atribuit în localitatea Martina Franca din regiunea italiană Apulia prestigiosul „Sigil Martinian”, în cinstea sfântului Martin, episcop de Tours, care pe când era soldat în armata romană, întâlnind un sărac şi-a tăiat o bucată din mantia sa şi l-a îmbrăcat.

- Flacără dialogului sfântului Augustin, aprinsă în Algeria la Souk Ahras, vechiul Tagaste, a ajuns duminică în biserica San Pietro in Ciel d’Oro din oraşul italian Pavia unde se află mormântul marelui episcop de Hippona şi învăţător al Bisericii.

- A fost publicat de Librăria Universităţii Saleziene din Roma un nou manual de jurnalism pentru a învăţa arta comunicării eficiente şi obiective. Este un nou instrument didactic pus la îndemâna studenţilor în Ştiinţa Comunicării intitulat: „Jurnalism. Teorie şi practică”

- S-a deschis duminică la Halifax în Canada reuniunea mondială la vârf a microcreditului. În program, două sunt obiectivele de atins până în 2015: accesul la credite în vederea unei munci independente pentru 175 milioane de familii sărace şi garantarea pentru peste 100 de milioane de nuclee familiale a posibilităţii de a trăi cu peste un dolar pe zi.

- În Pakistan a fost decisă sâmbătă trecută punerea în libertate a lui Ranjha Masih, 58 de ani, creştinul din Lahore condamnat în 2003 la închisoare pe viaţă pentru blasfemie. Omul a trăit deja 8 ani într-o celulă de strictă izolare, fiind arestat în 1998, în ziua funeraliilor episcopului John Joseph, mort sinucigaş ca protest împotriva legii asupra blasfemiei. În mai anul acesta Societatea internaţională pentru drepturile omului l-a premiat pe Ranjha Masih "pentru fermitatea cu care şi-a apărat şi menţinut credinţa creştină". Dar problemele lui Masih nu s-au terminat: a primit deja ameninţări cu moarte şi există temeri ca, odată ieşit din închisoare, să poată di ucis.

- Din panorama internaţională: Zeci de morţi duminică în Irak provocate de atentate kamikaze: cel mai grav, petrecut într-un centru de recrutare la Baghdad s-a soldat cu 35 de victime. Orientul Mijlociu: un nou raid israelian în Fâşia Gaza ucide un palestinian în vârstă de 16 ani, între timp miniştrii de externe arabi au început duminică o reuniune de urgenţă la sediul Ligii Arabe din Cairo, consacrată operaţiunilor israeliene soldate cu victime în Fâşia Gaza.

- Luni 13 noiembrie, în calendarul bizantin român sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscop al Constantinopolului, anul 407; în calendarul roman sau latin sfântul Stanislau Kostka, călugăr, novice iezuit, Polonia 1550- Roma, 15 august 1568.








All the contents on this site are copyrighted ©.