2006-11-11 19:02:50

"Credinţa, prietenă a raţiunii, oferă perspective de speranţă oricărui proiect uman": Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă în audienţă membrii fundaţiei "Sfânta Familie din Nazaret"


RV 11 nov 2006. "Un intelectual creştin trebuie să fie mereu gata să comunice conţinutul revelaţiei lui Isus": cu acest îndemn papa Benedict al XVI-lea a salutat sâmbătă în aula Paul al VI-lea membrii fundaţiei "Sfânta Familie din Nazaret" şi ai asociaţiei laicale "Comunitatea Domenico Tardini", cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la înfiinţare a complexului "Villa Nazareth". În 1946, după al doilea război mondial, mons. Domenico Tardini deschidea casa numită "Villa Nazareth" pentru primirea şi formarea creştină a copiilor săraci şi orfani. În prezent, fundaţia este condusă de cardinalul Achille Silvestrini, care a adresat Sfântului Părinte şi cuvântul de salut de la audienţă.
Papa a invitat membrii fundaţiei să întreţină un dialog cultural fecund cu societatea actuală, credinţa fiind prietenă a raţiunii ce deschide perspective de speranţă planurilor de viaţă ale omului. Adevărul şi iubirea sunt de nedespărţit, nicio cultură nu poate fi mulţumită de sine pînă când nu descoperă că trebuie să fie atentă la necesităţile reale şi profunde ale omului, ale fiecărui om. Fidelă intuiţiei fondatorului, familia religioasă de la "Villa Nazareth" valorizează inteligenţa elevilor săi în spirit de respect faţă de libertatea persoanei, orientată să vadă în slujirea celorlalţi expresia autentică a iubirii creştine. Formarea tinerilor, a spus pontiful, se întemeiază astfel pe raţiunea purificată în creuzetul credinţei:

Ins – "Credinţa, de fapt, este în măsură să ofere perspective de speranţă oricărui proiect care are la inimă destinul omului. Credinţa scrutează invizibilul şi este de aceea prietena raţiunii care-şi pune interogative esenţiale de la care aşteaptă sens drumul nostru de pe pământ".

Benedict al XVI-lea a citat apoi pasajul din cartea Faptele Apostolilor unde cu ajutorul diaconului Filip, un bărbat etiopian descoperă în Cristos răspunsul la interogativele sale (cf Fap 8,26-40). Este important, a observat pontiful, ca cineva să vină alături de cel care este pe cale şi să-i aducă vestea cea bună a lui Isus. În acest episod, a continuat papa, găsim sensul diaconiei pe care cultura creştină o poate desfăşura prin ajutarea persoanelor în căutare să-l descopere pe cel care este ascuns în paginile Bibliei şi în evenimentele vieţii fiecăruia.

Ins – "Conţinuturile revelaţiei lui Isus sunt concrete şi un intelectual de inspiraţie creştină trebuie să fie mereu gata să le comunice când dialoghează cu cei care sunt în căutarea de soluţii de îmbunătăţire a existenţei şi să răspundă la neliniştea care ajunge la orice inimă umană. Trebuie să fie arătată mai ales corespondenţa strânsă ce există între instanţele ce reies din reflecţia despre evenimentele umane şi Logosul divin care s-a făcut trup şi a venit să locuiască între noi".

Contactul cotidian cu Scriptura şi învăţăturile Bisericii, a continuat, înlesneşte o tot mai mare pătrundere în misterul acelei Raţiuni creatoare ce continuă să iubescă lumea şi să dialogheze cu libertatea creaturilor. Un intelectual creştin trebuie să cultive întotdeauna stupoarea în faţa acestui adevăr de fond care în timp ce facilitează adeziunea la Spiritul lui Dumnezeu, ne împinge să slujim fraţilor printr-o promptă disponibilitate:

Ins – "Şi astăzi, dragi tineri, nu sunt puţine 'drumurile pustii' pe care veţi păşi în existenţa voastră de credincioşi: chiar de a lungul acestora veţi putea să vă alăturaţi celor care caută sensul vieţii. Pregătiţi-vă să fiţi şi voi în serviciul unei culturi care promovează întâlnirea fraternă dintre om şi om şi descoperirea mântuirii care ne vine de la Cristos".

Papa a amintit, în fine, bunăvoinţa activă arătată de pontifi fundaţiei "Sfânta Familie de la Nazaret" încă de la întemeierea ei, de la Pius al XII, în pontificatul căruia a fost fondată, la Ioan Paul al II-lea care a vizitat-o în urmă cu zece ani. Semne, acestea, ale unei legături spirituale foarte puternice cu Sf. Scaun.
******************************************
Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.