Viaţa veşnică: alocuţiunea lui Benedict al XVI-lea la rugăciunea "Angelus" în solemnitatea Tuturor Sfinţilor (text)

(RV - 1 noiembrie 2006) „Dragi fraţi şi surori, celebrăm astăzi solemnitatea Tuturor Sfinţilor iar mâine vom pomeni credincioşii răposaţi. Aceste două date liturgice, foarte trăite, ne oferă o singulară ocazie pentru a medita asupra vieţii veşnice. Omul modern aşteaptă încă această viaţă veşnică, sau consideră că ea aparţine unei mitologii de acum depăşite? În vremea noastră, mai mult decât în trecut, oamenii sunt atât de absorbiţi de lucrurile pământeşti încât uneori cu greu reuşesc să se gândească la Dumnezeu ca protagonist al istoriei şi al însăşi vieţii noastre. Existenţa umană însă, din firea ei, este înclinată spre ceva mai mare care o depăşeşte; este imposibil de suprimat în fiinţa umană năzuinţa spre dreptate, spre adevăr, spre fericire deplină. În faţa enigmei morţii, sunt vii în mulţi dorinţa şi speranţa de a regăsi dincolo de ea pe cei dragi. Le fel de puternică este şi convingerea despre o judecată finală care să restabilească dreptatea, aşteptarea unei confruntări definitive în care fiecăruia să-i fie dat ceea ce îi este datorat.

„Viaţa veşnică” pentru noi creştinii nu indică însă doar o viaţă care durează pentru totdeauna, ci o nouă calitate de existenţă, scufundată total în iubirea lui Dumnezeu care liberează de rău şi de moarte şi ne pune în comuniune fără sfârşit cu toţi fraţii şi surorile care împărtăşesc aceeaşi Iubire. De aceea, veşnicia poate fi deja prezentă în centrul vieţii pământeşti şi temporare, când sufletul, prin intermediul harului, este unit cu Dumnezeu, fundamentul său ultim. Totul trece, numai Dumnezeu nu se schimbă. Spune un Psalm: „Se mistuie trupul meu şi inima mea: stânca inimii mele şi partea mea e Dumnezeu în veci ( Ps 72/73,26). Toţi creştinii, chemaţi la sfinţenie, sunt bărbaţi şi femei care trăiesc ancoraţi puternic în această „Stâncă”; au picioarele pe pământ, dar inima deja în cer, locuinţa definitivă a prietenilor lui Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori, să medităm la aceste realităţi cu sufletul îndreptat spre destinul nostru ultim şi definitiv care dă sens situaţiilor zilnice. Să reînsufleţim sentimentul de bucurie al împărtăşirii sfinţilor şi să ne lăsăm atraşi de ei spre ţinta existenţei noastre: întâlnirea faţă în faţă cu Dumnezeu. Să ne rugăm ca aceasta să fie moştenirea tuturor credincioşilor răposaţi, nu numai a celor dragi ai noştri, dar şi a tuturor sufletelor, în special a celor mai uitate şi care au mai mare nevoie de mila divină. Fecioara Maria, Regina Tuturor Sfinţilor să ne călăuzească să alegem în orice moment viaţa veşnică, „viaţa veacului ce va veni” - cum spunem în Crez; o lume deja înaugurată de învierea lui Cristos şi a cărei venire o putem grăbi prin convertirea noastră sinceră şi faptele de caritate”.

După recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului” Benedict al XVI-lea a adresat saluturi particulare în limbile franceză, engleză, germană, spaniolă, polonă şi italiană.

Salutând pelerinii de limbă italiană Sfântul Părinte a menţionat „grupul care poartă 'Torţa Dialogului’ pe urmele sfântului Augustin. Plecată din vechiul Tagaste din Algeria, torţa a trecut prin Hippona, Tunisia şi Malta; ajunsă la Ostia şi apoi la Roma, va pleca spre oraşul Pavia unde se află mormântul Sfântului. Bucuros binecuvântez această iniţiativă a Ordinului Augustinian şi această Torţă, simbol de credinţă şi de pace. Tuturor celor prezenţi şi celor care ne urmăresc la radio şi televiziune le urez o frumoasă sărbătoare a Tuturor Sfinţilor”.