Memento mortuorum: Să le dăm ajutor şi să le facem pomenirea.
(RV - 1 noiembrie 2006) Începutul lunii noiembrie cu celebrările
liturgice dedicate tuturor sfinţilor şi pomenirii credincioşilor răposaţiînfăţişează Biserica în forma sugestivă
a unei imense mulţimi de oameni în mers, ca într-o neîntreruptă
procesiune: unii sunt pe drum, alţii în pragul casei Domnului,
iar mulţi au ajuns deja în Iersualimul ceresc
şi contemplă cu nesaţ faţa Domnului.
În ziua de 1 noiembrie,
sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, credincioşii contemplă în lumina credinţei bucuria
şi fericirea sufletelor ajunse la sfinţenie în casa Tatălui, „Biserica triumfătoare”,
dar nu pierd din vedere faptul că o altă mulţime de fraţi şi surori în Cristos, după
ce au trecut prin viaţa pământească, aşteaptă cu dor în pragul acestui lăcaş şi nu
pot intra, deoarece se simt încă nevrednici, datorită urmelor ce le mai poartă din
călătoria prin locurile pline de noroiul păcatului. Ele formerază acea parte a Bisericii
care se numeşte „Biserica pătimitoare”. Aceste suflete suferă de dorul după casa Tatălui,
de conştiinţa că nu se pot ajuta singure, de durerea ce le-o produce focul tainic
rânduit de bunătatea divină să le redea puritatea desăvârşită, prin arderea impurităţilor
aduse din viaţa trecătoare.
Preocuparea şi rugăciunea pentru cei răposaţi se
întemeiază pe adevărul despre existenţa unei stări intermediare între Biserica triumfătoare
a sfinţilor din cer şi Biserica luptătoare a noastră de pe pământ: este Biserica suferinţei
curăţitoare. Totodată se bazează pe adevărul împărtăşirii sfinţilor, în temeiul căreia
energia vitală a Trupului Mistic circulă de la părţile sănătoase la cele suferinde
şi le oferă ajutor. Mijlocirea sfinţilor şi rugăciunile credincioşilor de pe pământ,
îndeosebi participarea la celebrarea jertfei euharistice oferite pentru sufletele
celor răposaţi, ajută la desăvârşirea purificării lor „în sângele Mielului” (Ap
7,18).
Catehismul Bisericii Catolice învaţă că cei care mor în harul şi prietenia
lui Dumnezeu dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea veşnică, suferă
după moarte o purificare ca să dobândească sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria
cerului. Tradiţia Bisericii, făcând referinţă la texte biblice vorbeşte despre un
foc purificator. Această învăţătură se întemeiază şi pe practica rugăciunii pentru
cei morţi, despre care vorbeşte Sfânta Scriptură: „De aceea (Iuda Macabeul) a pus
să se facă pentru cei morţi jertfă de ispăşire ca să fie dezlegaţi de păcat (2 Mac
12,45) Încă din primele timpuri, Biserica a cinstit amintirea celor morţi şi a oferit
sufragii pentru ei. Îndeosebi, Jertfa euharistică, pentru ca purificaţi să poată ajunge
la vederea fericitoare a lui Dumnezeu. Totodată recomandă şi pomana, indulgenţele
şi faptele de pocăinţă în favoarea celor răposaţi. Într-o predică a sa, sfântul Ioan
Gură de Aur îndeamnă: „Să le dăm ajutor şi să le facem pomenirea. Dacă fiii lui Iob
au fost purificaţi de jertfa tatălui lor, de ce să ne îndoim că ofrandele noastre
pentru cei morţi le aduc mângâiere? Să nu şovăim a-i ajuta pe cei care au plecat şi
să oferim reugăciunile noastre pentru ei” (Hom. in 1Cor 41,5). Acestor
suflete Biserica le oferă pomenirea solemnă de la 2 noiembrie, extinsă pe durata întregii
luni pentru a mărturisi dragostea cu care îmbrăţişează pe toţi fiii săi şi a menţine
vie în sufletele credincioşilor conştiinţa datoriei şi a posibilităţii de a veni în
ajutorul fraţilor şi surorilor din „focul” suferinţei curăţitoare şi aducătoare de
bucurie nesfârşită. INS -Secveţe musicale "Agnus Dei" din Missa Requiem
de G.Verdi Aici, serviciul audio: