Cuvântul ep. Fr. Papamanolis, preşedintele Conferinţei episcopale din Grecia, ţară
majoritar ortodoxă ca şi România
RV 30 oct 2006. Prezentăm aici Cuvântul de omagiu
adresat papei Benedict al XVI-lea de P.S. Fraggìskos Papamanòlis,
ofmcap., episcop de Syros, Santorin şi Creta, preşedinte al Conferinţei episcopale
elene.
Preafericite Părinte, Aducem mulţumire şi binecuvântare Domnului
nostru Isus Cristos pentru harul de a ne afla astăzi în prezenţa Sanctităţii Voastre,
de a ne manifesta bucuriile şi frământările noastre şi în acelaşi timp de a asculta
şi primi îndemnurile Voastre pentru slujirea noastră episcopală.
1.
Episcopul Romei. Sanctitate, Vasile de Ohrida, arhiepiscop de Tesalonic, scria
la 1155 papei anglosaxon Adrian al IV-lea (1154-1159), ca răspuns la o scrisoare a
acestuia din urmă, şi se exprima în aceşti termeni: "Preasfinţite papă, am primit
scrisoarea ta, şi din aceasta am înţeles măreţia geniului tău, adâncimea umilinţei
tale, lărgimea afecţiunii tale şi a carităţii după Dumnezeu, pentru care inima ta
apostolică nu se închide, căci inima ta mai degrabă se lărgeşte pentru a primi şi
cuprinde toate Bisericile lui Cristos... Am ascultat glasul tău, care vorbea ca părinte,
ca păstor, dar şi în calitate de cap al păstorilor şi de părinte şi păstor al păstorilor,
tu ne înveţi înţelepciunea care vine de la Dumnezeu" (Patrologia Graeca, 119, 927).
Acest text, Sfinte Părinte, ne arată că pe la jumătatea secolului al XII-lea,
după schismă, mai erau în continuare greci, de valoarea şi autoritatea lui Vasile
de Tesalonic, pentru care episcopul Romei are o mare importanţă religioasă şi poate
juca un rol important în sânul Bisericii universale.
2. Fidelitate
neîntreruptă faţă de Scaunul lui Petru. Noi, episcopii Bisericii
catolice în Grecia, alături de comunităţile noastre, am mărturisit de a lungul secolelor,
fără întrerupere, în mijlocul unor dificultăţi enorme, veneraţia noastră faţă de Scaunul
lui Petru şi, plătind în prima persoană, fidelitatea noastră faţă de persoana Pontifului
roman. Aceste sentimente, Sfinte Părinte, vrem să le reînnoim astăzi faţă de Persoana
Voastră cu ocazia vizitei noastre "ad limina Apostolorum". În îndepărtatul 1963, în
introducerea la versiunea greacă a unei scrieri a Voastre, "Christliche Brüderlichkeit"
(Fraternitatea creştină – n.r.), scriaţi: "Este un dat de fapt că imaginea fraternităţii
între biserici, aşa cum o găsim în Ioan, se referă la două comunităţi care sunt unite
în comuniunea de credinţă şi păstrează, fără dezbinare, doctrina şi Trupul Domnului.
Însă, între bisericile Orientului şi Occidentului... s-a întrerupt, pentru circa o
mie de ani, această unitate în comuniune: de fapt, ele mănâncă Trupul lui Cristos
şi beau Sângele său la mese diferite... Cu toate acestea, în pofida acestei situaţii,
ar trebui oare să încetăm de a mai considera surori aceste biserici? Nu este oare
adevărat că, în ciuda acestei dificultăţi, bisericile lui Dumnezeu care se află la
Roma, Constantinopol, Köln sau Atena, sunt "surori" când mărturisesc în Duhul Sfânt
învăţătura Domnului?". Sanctitate, bisericile noastre catolice din Grecia n-au
încetat niciodată să mănânce Trupul Domnului şi să bea Sângele său la aceeaşi masă
cu Biserica Romei pe care noi o considerăm nu numai "biserică soră", dar şi mamă şi
învăţătoare. Acesta este motivul pentru care simţim încrederea şi curajul de a împărtăşi
cu această biserică, mamă şi soră, bucuriile noastre, speranţele şi preocupările noastre.
Şi în primul rând, Sfinte Părinte, vă mărturisim bucuriile noastre.
3.
Activitatea ecumenică. Sanctitate, în prima voastră călătorie apostolică,
la Bari pe 29 mai 2005, cu ocazia încheierii Congresului euharistic naţional din Italia,
aţi reafirmat voinţa fermă de a asuma ca angajare fundamentală a pontificatului aceea
de a munci cu toate energiile la refacerea deplinei şi vizibile unităţi a tuturor
celor care-l urmează pe Cristos. Şi noi, episcopii catolici ai Greciei, ţară eminamente
ortodoxă, am văzut privirea Voastră atentă faţă de Biserica din Orient şi în comuniune
cu toată Biserica, suntem convinşi, după cum subliniaţi, că pentru această îndatorire
"nu sunt deajuns manifestările bunelor sentimente". Biserica noastră catolică
în Grecia, Sanctitate, constituie un permanent "laborator ecumenic" şi un termometru
credibil în măsurarea adevăratului progres sau regres al contactelor cu fraţii noştri
ortodocşi de limbă şi tradiţie greacă. Adevărata faţă a ecumenismului, dincolo de
orice convenienţă, ierarhia ortodoxă greacă o arată faţă de noi. Noi, episcopii catolici,
muncim în prima linie, chiar în interiorul graniţelor patriei noastre, între mari
dificultăţi zilnice, pentru a crea, la nivel de Biserică locală, contacte cu Biserica
ortodoxă. În contactele noastre personale cu fraţii în episcopat ai Bisericii
ortodoxe, în circumscripţiile noastre bisericeşti, căutăm să cunoaştem mai bine sensibilităţile
fraţilor noştri ortodocşi, modul lor de a concepe realitatea şi de a judeca în fapte
catolicismul şi în acelaşi timp căutăm să le facem cunoscut adevăratul chip al Bisericii
catolice dincolo de orice lentilă deformantă prin care, adesea, polemic, este filtrată
imaginea Bisericii noastre. Putem afirma, Sfinte Părinte, că în pofida rezervei
adoptată de Biserica oficială ortodoxă faţă de Biserica catolică, am reuşit să creăm
contacte personale foarte bune cu diferiţi episcopi ortodocşi şi, în unele cazuri,
s-au realizat acte de comuniune semnificative, spre edificarea ambelor noastre comunităţi.
Nutrim ferma speranţă că reluarea dialogului oficial între Biserica catolică
şi Bisericile ortodoxe va aduce roade reale de comuniune fraternă. Biserica noastră
catolică greacă participă activ la acest dialog cu doi din membrii săi.
4.
O privire optimistă. În ce priveşte viaţa "ad intra" a Bisericii
noastre, din fericire secularizarea nu s-a înstăpânit în mod îngrijorător între credincioşii
noştri, care văd în continuare în Biserică punctul de referinţă pentru viaţa lor.
Toţi, într-adevăr, cer botezul pentru copiii lor, aproape toţi se căsătoresc în Biserică,
frecvenţa la catehims depăşeşte 75% iar în unele zone ajunge chiar la 100%. (...).
Chiar dacă avem multe dificultăţi, reuşim în continuare să-i apropiem pe tineri cu
o adecvată pastoraţie de tineret. Căutăm să-i implicăm activ pe laici în viaţa Bisericii,
la aceasta contribuind reuniunile ecleziale care se desfăşoară în diecezele noastre.
În prezent pregătim a III-a Sinaxă eclezială, cu participarea tuturor comunităţilor
noastre din Grecia, pe tema "Biserica comuniune şi familia, biserica domestică". Simţim
nevoia de a adânci cunoaşterea acestei tematici împreună cu credincioşii noştri pentru
că şi la noi familia trece printr-o perioadă de criză puternică. Discursurile pe care
Sanctitatea Voastră le-a ţinut la Valencia, la Întâlnirea mondială a familiilor, ne
vor fi de mare ajutor. Un alt eveniment ce ne aduce mângâiere, s-a realizat în
această ultimă vreme: în sfârşit, la 35 de ani de la încheierea Conciliului vatican
II, am tipărit în mod demn şi elegant textele liturgice, traduse în greaca modernă.
Una din bucuriile noastre cele mai mari şi, în acelaşi timp, una din marile noastre
preocupări, este creşterea extraordinară şi neaşteptată a numărului de catolici în
Grecia: de la 50.000 am ajuns la 350.000 de persoane. Această creştere se datorează
imigranţilor care din diferite motive muncesc şi trăiesc în ţara noastră. Acest fapt
ne constrânge să schimbăm radical pastoraţia faţă de credincioşii noştri, mai ales
la nivel de mentalitate, pentru a reuşi să integrăm tradiţii de credinţă catolică
din diferite naţiuni. Este indicativ faptul că la Sf. Liturghie duminicală într-una
din parohiile noastre, am întâlnit credincioşi ce proveneau din 40 de naţiuni diverse,
şi în multe alte parohii suntem nevoiţi să folosim în liturgie limbi diferite. În
interiorul Bisericii catolice din Grecia, catolicii greci am devenit o minoritate
de 18%.
5. Si o privire de preocupare. Aici,
Sanctitate, încep preocupările noastre pe care am dori să le împărtăţim împreună.
De fapt, carenţa gravă a vocaţiilor preoţeşti şi la viaţa consacrată ne împiedică
nu numai să înfruntăm problemele pastorale ale fraţilor noştri imigranţi, dar şi pe
ale catolicilor noştri de orgine greacă. Ajutorul din partea bisericilor de origine
ale acestor fraţi, cu toate că a fost solicitat de noi, episcopii, este aproape inexistent.
O altă problemă gravă care ne ocupă şi ne preocupă de decenii, cu urmări practice
grave este constituită de următoarele: - lipsa unei definiri a tipului de personalitate
juridică a Bisericii catolice în Grecia şi ale instituţiilor ei; - vidul legislativ
care există în normativele greceşti cu privire la capacitatea Bisericii catolice de
a înfiinţa o instituţie (spre exemplu, o parohie) cu personalitate juridică civilă
recunoscută; Guvernul ar fi disponibil să ne recunoască drept persoană juridică de
drept public. Dar aceasta, în raport cu alte legi din codul civil, ne-ar face să pierdem
caracteristica catolică a Bisericii noastre şi comuniunea ei juridică cu Sf. Scaun
şi am deveni o Biserică naţională. Noi, evident, nu putem accepta o asemenea soluţie.
Cealaltă soluţie este aceea de a deveni persoană juridică de drept privat (sic et
simpliciter). Dar, potrivit Codului civil din Grecia, există doar două posibilităţi
de personalitate morală, fără scop lucrativ, de drept privat: Asociaţiile şi Fundaţiile.
- Biserica catolică, natural, nu poate fi considerată o "asociaţie", pentru că
într-o asociaţie puterea aparţine adunării ei plenare şi este condusă de un Consiliu
de administraţie. - Biserica catolică nu poate fi nici o "fundaţie", pentru că,
din nou, potrivit Codului civil, fundaţia este un complex de proprietăţi îndreptate
spre un scop determinat. Noi cerem guvernului nostru ca Biserica catolică în
Grecia să fie recunoscută ca persoană juridică de drept bisericesc. În prezent, Ministerul
educaţiei şi al afacerilor religioase a înfiinţat o Comisie mixtă care să studieze
o posibilă soluţie la această problemă, dar nu întrezărim uşor o cale de ieşire din
această gravă problemă de justiţie constituţională care să satisfacă conştiinţa noastră
eclezială de catolici.
6. Experienţa de catolicitate.
Sanctitate, această vizită "ad limina Apostolorum" constituie pentru
noi o puternică experienţă de catolicitate şi de unitate în Biserica catolică. E o
experienţă foarte importantă pentru noi care, minoritari în ţara noastră, trăim fără
"privilegiul" zilnicei şi vastei solidarităţi sociale şi ecleziale. Întorcându-ne
la credincioşii noştri, vrem să le împărtăşim bucuria celor trăite în aceste zile,
încurajarea şi seninătatea pe care le-am primit din întâlnirea cu Sanctitatea Voastră
şi cu instituţiile ecleziale de comuniune ale Sf. Scaun. Sfinte Părinte, vă cerem
rugăciunea şi binecuvântarea pentru credincioşii noştri şi pentru fraţii noştri ortodocşi
care nutresc pentru Persoana Voastră o stimă profundă. Vă mulţumim.