2006-10-30 19:11:59

Cuvântul ep. Fr. Papamanolis, preşedintele Conferinţei episcopale din Grecia, ţară majoritar ortodoxă ca şi România


RV 30 oct 2006. Prezentăm aici Cuvântul de omagiu adresat papei Benedict al XVI-lea de P.S. Fraggìskos Papamanòlis, ofmcap., episcop de Syros, Santorin şi Creta, preşedinte al Conferinţei episcopale elene.


Preafericite Părinte,
Aducem mulţumire şi binecuvântare Domnului nostru Isus Cristos pentru harul de a ne afla astăzi în prezenţa Sanctităţii Voastre, de a ne manifesta bucuriile şi frământările noastre şi în acelaşi timp de a asculta şi primi îndemnurile Voastre pentru slujirea noastră episcopală.

1. Episcopul Romei. Sanctitate, Vasile de Ohrida, arhiepiscop de Tesalonic, scria la 1155 papei anglosaxon Adrian al IV-lea (1154-1159), ca răspuns la o scrisoare a acestuia din urmă, şi se exprima în aceşti termeni: "Preasfinţite papă, am primit scrisoarea ta, şi din aceasta am înţeles măreţia geniului tău, adâncimea umilinţei tale, lărgimea afecţiunii tale şi a carităţii după Dumnezeu, pentru care inima ta apostolică nu se închide, căci inima ta mai degrabă se lărgeşte pentru a primi şi cuprinde toate Bisericile lui Cristos... Am ascultat glasul tău, care vorbea ca părinte, ca păstor, dar şi în calitate de cap al păstorilor şi de părinte şi păstor al păstorilor, tu ne înveţi înţelepciunea care vine de la Dumnezeu" (Patrologia Graeca, 119, 927).
Acest text, Sfinte Părinte, ne arată că pe la jumătatea secolului al XII-lea, după schismă, mai erau în continuare greci, de valoarea şi autoritatea lui Vasile de Tesalonic, pentru care episcopul Romei are o mare importanţă religioasă şi poate juca un rol important în sânul Bisericii universale.

2. Fidelitate neîntreruptă faţă de Scaunul lui Petru. Noi, episcopii Bisericii catolice în Grecia, alături de comunităţile noastre, am mărturisit de a lungul secolelor, fără întrerupere, în mijlocul unor dificultăţi enorme, veneraţia noastră faţă de Scaunul lui Petru şi, plătind în prima persoană, fidelitatea noastră faţă de persoana Pontifului roman. Aceste sentimente, Sfinte Părinte, vrem să le reînnoim astăzi faţă de Persoana Voastră cu ocazia vizitei noastre "ad limina Apostolorum". În îndepărtatul 1963, în introducerea la versiunea greacă a unei scrieri a Voastre, "Christliche Brüderlichkeit" (Fraternitatea creştină – n.r.), scriaţi: "Este un dat de fapt că imaginea fraternităţii între biserici, aşa cum o găsim în Ioan, se referă la două comunităţi care sunt unite în comuniunea de credinţă şi păstrează, fără dezbinare, doctrina şi Trupul Domnului. Însă, între bisericile Orientului şi Occidentului... s-a întrerupt, pentru circa o mie de ani, această unitate în comuniune: de fapt, ele mănâncă Trupul lui Cristos şi beau Sângele său la mese diferite... Cu toate acestea, în pofida acestei situaţii, ar trebui oare să încetăm de a mai considera surori aceste biserici? Nu este oare adevărat că, în ciuda acestei dificultăţi, bisericile lui Dumnezeu care se află la Roma, Constantinopol, Köln sau Atena, sunt "surori" când mărturisesc în Duhul Sfânt învăţătura Domnului?".
Sanctitate, bisericile noastre catolice din Grecia n-au încetat niciodată să mănânce Trupul Domnului şi să bea Sângele său la aceeaşi masă cu Biserica Romei pe care noi o considerăm nu numai "biserică soră", dar şi mamă şi învăţătoare. Acesta este motivul pentru care simţim încrederea şi curajul de a împărtăşi cu această biserică, mamă şi soră, bucuriile noastre, speranţele şi preocupările noastre. Şi în primul rând, Sfinte Părinte, vă mărturisim bucuriile noastre.

3. Activitatea ecumenică. Sanctitate, în prima voastră călătorie apostolică, la Bari pe 29 mai 2005, cu ocazia încheierii Congresului euharistic naţional din Italia, aţi reafirmat voinţa fermă de a asuma ca angajare fundamentală a pontificatului aceea de a munci cu toate energiile la refacerea deplinei şi vizibile unităţi a tuturor celor care-l urmează pe Cristos. Şi noi, episcopii catolici ai Greciei, ţară eminamente ortodoxă, am văzut privirea Voastră atentă faţă de Biserica din Orient şi în comuniune cu toată Biserica, suntem convinşi, după cum subliniaţi, că pentru această îndatorire "nu sunt deajuns manifestările bunelor sentimente".
Biserica noastră catolică în Grecia, Sanctitate, constituie un permanent "laborator ecumenic" şi un termometru credibil în măsurarea adevăratului progres sau regres al contactelor cu fraţii noştri ortodocşi de limbă şi tradiţie greacă. Adevărata faţă a ecumenismului, dincolo de orice convenienţă, ierarhia ortodoxă greacă o arată faţă de noi. Noi, episcopii catolici, muncim în prima linie, chiar în interiorul graniţelor patriei noastre, între mari dificultăţi zilnice, pentru a crea, la nivel de Biserică locală, contacte cu Biserica ortodoxă.
În contactele noastre personale cu fraţii în episcopat ai Bisericii ortodoxe, în circumscripţiile noastre bisericeşti, căutăm să cunoaştem mai bine sensibilităţile fraţilor noştri ortodocşi, modul lor de a concepe realitatea şi de a judeca în fapte catolicismul şi în acelaşi timp căutăm să le facem cunoscut adevăratul chip al Bisericii catolice dincolo de orice lentilă deformantă prin care, adesea, polemic, este filtrată imaginea Bisericii noastre.
Putem afirma, Sfinte Părinte, că în pofida rezervei adoptată de Biserica oficială ortodoxă faţă de Biserica catolică, am reuşit să creăm contacte personale foarte bune cu diferiţi episcopi ortodocşi şi, în unele cazuri, s-au realizat acte de comuniune semnificative, spre edificarea ambelor noastre comunităţi.
Nutrim ferma speranţă că reluarea dialogului oficial între Biserica catolică şi Bisericile ortodoxe va aduce roade reale de comuniune fraternă. Biserica noastră catolică greacă participă activ la acest dialog cu doi din membrii săi.

4. O privire optimistă.
În ce priveşte viaţa "ad intra" a Bisericii noastre, din fericire secularizarea nu s-a înstăpânit în mod îngrijorător între credincioşii noştri, care văd în continuare în Biserică punctul de referinţă pentru viaţa lor. Toţi, într-adevăr, cer botezul pentru copiii lor, aproape toţi se căsătoresc în Biserică, frecvenţa la catehims depăşeşte 75% iar în unele zone ajunge chiar la 100%. (...). Chiar dacă avem multe dificultăţi, reuşim în continuare să-i apropiem pe tineri cu o adecvată pastoraţie de tineret. Căutăm să-i implicăm activ pe laici în viaţa Bisericii, la aceasta contribuind reuniunile ecleziale care se desfăşoară în diecezele noastre. În prezent pregătim a III-a Sinaxă eclezială, cu participarea tuturor comunităţilor noastre din Grecia, pe tema "Biserica comuniune şi familia, biserica domestică". Simţim nevoia de a adânci cunoaşterea acestei tematici împreună cu credincioşii noştri pentru că şi la noi familia trece printr-o perioadă de criză puternică. Discursurile pe care Sanctitatea Voastră le-a ţinut la Valencia, la Întâlnirea mondială a familiilor, ne vor fi de mare ajutor.
Un alt eveniment ce ne aduce mângâiere, s-a realizat în această ultimă vreme: în sfârşit, la 35 de ani de la încheierea Conciliului vatican II, am tipărit în mod demn şi elegant textele liturgice, traduse în greaca modernă.
Una din bucuriile noastre cele mai mari şi, în acelaşi timp, una din marile noastre preocupări, este creşterea extraordinară şi neaşteptată a numărului de catolici în Grecia: de la 50.000 am ajuns la 350.000 de persoane. Această creştere se datorează imigranţilor care din diferite motive muncesc şi trăiesc în ţara noastră. Acest fapt ne constrânge să schimbăm radical pastoraţia faţă de credincioşii noştri, mai ales la nivel de mentalitate, pentru a reuşi să integrăm tradiţii de credinţă catolică din diferite naţiuni. Este indicativ faptul că la Sf. Liturghie duminicală într-una din parohiile noastre, am întâlnit credincioşi ce proveneau din 40 de naţiuni diverse, şi în multe alte parohii suntem nevoiţi să folosim în liturgie limbi diferite. În interiorul Bisericii catolice din Grecia, catolicii greci am devenit o minoritate de 18%.

5. Si o privire de preocupare.
Aici, Sanctitate, încep preocupările noastre pe care am dori să le împărtăţim împreună. De fapt, carenţa gravă a vocaţiilor preoţeşti şi la viaţa consacrată ne împiedică nu numai să înfruntăm problemele pastorale ale fraţilor noştri imigranţi, dar şi pe ale catolicilor noştri de orgine greacă. Ajutorul din partea bisericilor de origine ale acestor fraţi, cu toate că a fost solicitat de noi, episcopii, este aproape inexistent.
O altă problemă gravă care ne ocupă şi ne preocupă de decenii, cu urmări practice grave este constituită de următoarele:
- lipsa unei definiri a tipului de personalitate juridică a Bisericii catolice în Grecia şi ale instituţiilor ei;
- vidul legislativ care există în normativele greceşti cu privire la capacitatea Bisericii catolice de a înfiinţa o instituţie (spre exemplu, o parohie) cu personalitate juridică civilă recunoscută; Guvernul ar fi disponibil să ne recunoască drept persoană juridică de drept public. Dar aceasta, în raport cu alte legi din codul civil, ne-ar face să pierdem caracteristica catolică a Bisericii noastre şi comuniunea ei juridică cu Sf. Scaun şi am deveni o Biserică naţională. Noi, evident, nu putem accepta o asemenea soluţie. Cealaltă soluţie este aceea de a deveni persoană juridică de drept privat (sic et simpliciter). Dar, potrivit Codului civil din Grecia, există doar două posibilităţi de personalitate morală, fără scop lucrativ, de drept privat: Asociaţiile şi Fundaţiile.
- Biserica catolică, natural, nu poate fi considerată o "asociaţie", pentru că într-o asociaţie puterea aparţine adunării ei plenare şi este condusă de un Consiliu de administraţie.
- Biserica catolică nu poate fi nici o "fundaţie", pentru că, din nou, potrivit Codului civil, fundaţia este un complex de proprietăţi îndreptate spre un scop determinat.
Noi cerem guvernului nostru ca Biserica catolică în Grecia să fie recunoscută ca persoană juridică de drept bisericesc. În prezent, Ministerul educaţiei şi al afacerilor religioase a înfiinţat o Comisie mixtă care să studieze o posibilă soluţie la această problemă, dar nu întrezărim uşor o cale de ieşire din această gravă problemă de justiţie constituţională care să satisfacă conştiinţa noastră eclezială de catolici.

6. Experienţa de catolicitate.
Sanctitate, această vizită "ad limina Apostolorum" constituie pentru noi o puternică experienţă de catolicitate şi de unitate în Biserica catolică. E o experienţă foarte importantă pentru noi care, minoritari în ţara noastră, trăim fără "privilegiul" zilnicei şi vastei solidarităţi sociale şi ecleziale. Întorcându-ne la credincioşii noştri, vrem să le împărtăşim bucuria celor trăite în aceste zile, încurajarea şi seninătatea pe care le-am primit din întâlnirea cu Sanctitatea Voastră şi cu instituţiile ecleziale de comuniune ale Sf. Scaun.
Sfinte Părinte, vă cerem rugăciunea şi binecuvântarea pentru credincioşii noştri şi pentru fraţii noştri ortodocşi care nutresc pentru Persoana Voastră o stimă profundă. Vă mulţumim.








All the contents on this site are copyrighted ©.