2006-10-30 19:02:09

Caritatea ţine de natura Bisericii: a subliniat Benedict al XVI-lea primind membrii asociaţiilor caritative "Pro Petri Sede" şi "Etrennes pontificales" din Belgia.


(RV - 30 octombrie 2006) Caritatea este expresie a înseşi esenţei Bisericii: a subliniat papa Benedict al XVI-lea vorbind membrilor asociaţiilor belgiene de caritate „Pro Petri Sede” şi „Etrennes pontificalles”, 47 de persoane, primiţi luni dimineaţă în audienţă în Sala Papilor din palatul apostolic cu ocazia prezentării colectelor strânse în timpul anului în favoarea operelor de solidaritate ale papei.
„Caritatea nu este pentru Biserică un fel de activitate de asistenţă socială care s-a putea chiar lăsa altora, dar aparţine nuturii sale, este expresie de nerenunţat a înseşei esenţei sale”. Benedict al XVI-lea a repropus astfel unul din pasajele pregnante ale enciclicei sale „Deus caritas est” . În timpul întâlnirii, Sfântul Părinte a elogiat angajarea celor două asociaţii pentru promovarea operelor de solidaritate ale Bisericii. O aducere de mulţumire pe care pontiful a adresat-o în numele tuturor comunităţilor creştine care în misiunea lor saunt ajutate prin fonduri strânse de cele două asociaţii.
Papa a reamintit apoi că îndatoririle fundamentale ale Bisericii sunt vestirea Cuvântului de Viaţă, administrarea Sacramentelor şi, bineînţeles, punerea în practică a carităţii lui Cristos. În fine, nu a omis să pună accentul pe sensul de comuniune eclşezială ce se exprimă în gestul generos de solidaritate exprimat în fiecare an de cele două asociaţii. Un semn, a spus succesorul lui Petru, al ataşamentului faţă de Sediul Apostolic.
În finalul discursului, papa a încredinţat membrii prezenţi ai asociaţiilor şi familiile lor mijlocirii binevoitoare şi materne a Maicii Domnului, Doamna noastră a Rozariului şi le-a dat din inimă o binecuvântare apostolică specială pe care a extins-o la toţi membrii şi la cei apropiaţi lor.
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.