2006-10-28 18:01:47

A început sâmbătă vizita "ad Limina" a Conferinţei episcopale din Grecia


(RV - 28 octombrie 2006) În afara episcopilor din Irlanda, papa Benedict al XVI-lea a primit sâmbătă dimineaţă trei episcopi catolici din cadrul Conferinţei episcopale din Grecia în vizită „ad Limina”: mons. Nikòlaos Foscolos, arhiepiscop de Atena şi administrato apostolic „sede vacante et ad nutum Sanctae Sedis” de Rodos; mons. Yannis Spiteris, arhiepiscop de Corfu, Zante şi Cefalonia şi administrator apostolic „ad nutum Sanctae Sedis” al Vicariatului apostolic de Salonic; de asemenea pe mons. Nikòlaos Printesis, arhiepiscop de Naxos, Andros, Tinos şi Mykonos, şi administrator apostolic „sede vacante” de Chios.

În cursul după amiezii, papa l-a primit pe cardinalul Giovanni Battista Re, prefect al Congregaţiei pentru episcopi.

Tot sâmbătă, Sfântul Părinte a numit episcop auxiliar al arhdiecezei de Detroit în Statele Unite pe mons. Daniel E. Flores din clerul diecezei de Corpus Domini din statul Texas.








All the contents on this site are copyrighted ©.