2006-10-21 19:07:48

"Răspândiţi şi apăraţi adevărul care vine de la Dumnezeu, fundament al libertăţii, într-o lume în criză de identitate şi cultură!": discursul papei la Universitatea pontificală laterană, sâmbătă în noua Aula Magna ce va purta numele său


RV 21 oct 2006. Într-o lume în criză de identitate şi cultură, predarea adevărului care vine de la Dumnezeu, prin cuvântul lui Cristos, este o rădăcină de libertate pentru orice fiinţă umană: este, pe scurt, învăţătura papei Benedict al XVI-lea oferită autorităţilor academice şi studenţilor Universităţii Pontificale Laterane, vizitată sâmbătă dimineaţă la inaugurarea noului an academic. Primit cu repetate manifestări de afecţiune, Papa a binecuvântat localurile renovate, printre care prestigioasa Bibliotecă ce numără peste 600.000 de volume, şi noua Aula Magna, care prin decizia senatului academic, va purta numele său.
Ins 1 – "Îmi amintesc cu plăcere de ultima mea vizită la Lateran şi, ca şi cum timpul nu s-ar fi scurs, aş vrea să reiau tema atunci în discuţie, ca şi cum am fi întrerupt-o doar pentru câteva clipe". Un context, cum este cel academic – a reluat Sf. Părinte – invită în mod cu totul special să intrăm din nou în tema crizei de cultură şi identitate, pe care aceste decenii o aduc, nu fără accente dramatice, sub ochii noştri. Universitatea este unul din locurile cele mai calificate pentru a încerca să căutăm căile oportune pentru a ieşi din această situaţie (...).
Contextul contemporan pare să acorde primatul unei inteligenţe artificiale care devine tot mai mult supusă tehnicii experimentale şi uită, în acest fel, că orice ştiinţă trebuie totuşi să salvgardeze omul şi să promoveze tensiunea acestuia spre binele autentic. Supraevaluarea lui "a face" întunecându-l pe "a fi" nu ajută la refacerea echilibrului fundamental de care oricine are nevoie pentru a da propriei existenţe un fundament solid şi o finalitate valabilă.
Orice om, de fapt, este chemat să dea sens propriilor acţiuni mai ales când acestea se situează în orizontul unei descoperiri ştiinţifice care atinge esenţa însăşi a vieţii personale.
Ins 2 – "A se lăsa prinşi de gustul descoperirii fără a salvgarda criteriile ce vine dintr-o viziune mai profundă, ar face să cadă cu uşurinţă în drama despre care vorbea mitul antic: tânărul Icarus, prins de gustul zborului către libertatea absolută şi nesocotind îndemnurile bătrânului său tată, Dedalus, se apropie din ce în ce mai mult de soare, utitând că aripile cu care s-a înălţat spre ceruri sunt de ceară. Prăbuşirea distrugătoare şi moartea sunt contul pe care îl plăteşte pentru iluzia sa. Povestea antică are o lecţie de valoare perenă. În viaţă sunt alte iluzii în care nu poţi avea încredere, fără riscul consecinţelor devastatoare pentru existenţa proprie şi a celuilalt".
Tema adevărului, a revenit Sf. Părinte, nu este un act de speculaţie pură, restrâns la un cerc restrâns de gânditori. Dimpotrivă, e o chestiune vitală pentru a da o identitate profundă vieţii personale şi a suscita simţul răspunderii în relaţiile sociale (cf Ef 4,25). În realitate, dacă se renunţă la întrebarea despre adevăr şi la posibilitatea concretă a fiecăruia de a-l cunoaşte, viaţa se reduce la un evantai de ipoteze, lipsite de referinţe sigure. Aceasta este şi îndatorirea universităţii, prin intermediul studiului şi al cercetării, cu spaţii pentru tăcere şi contemplaţie – scenariul indispensabil în care se încadrează interogativele raţiunii.
Ins 3 – "Dumnezeu este adevărul ultim spre care orice raţiune tinde în mod natural, solicitată de dorinţa de a parcurge pînă la capăt drumul ce i-a fost încredinţat. Dumnezeu nu este un cuvânt gol nici o ipoteză abstractă; dimpotrivă, este fundamentul pe care se construieşte propria viaţă. Să trăieşti în lume 'veluti si Deus daretur' (ca şi cum Dumnezeu ar exista), comportă asumarea unei responsabilităţi care ştie să accepte orice parcurs factibil, numai să ajungă cât mai mult la El, care este ţelul spre toate se îndreaptă (cf 1 Cor 15,24). Cel care crede, ştie că acest Dumnezeu are un chip şi că, o dată pentru totdeauna, cu Isus Cristos, s-a făcut aproapele fiecărui om".
Aici, serviciul nostru audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.