2006-10-19 11:19:59

Miercuri: sumarul emisiunii şi alte informaţii


RV 18 oct 2006. Aici, sumarul emisiunii de miercuri:

- Benedict al XVI-lea a dedicat cateheza audienţei generale de miercuri apostolului Iuda iscarioteanul, cel care l-a trădat pe Isus; în finalul audienţei, solidaritatea papei cu victimele accidentului de metrou, verificat marţi la Roma; printre participanţii la audienţă şi un grup de preoţi români, conduşi de episcopul Petru Gherghel al diecezei de Iaşi.

- S-a stins din viaţă la Roma, în noaptea marţi spre miercuri, cardinalul Mario Francesco Pompedda, 77 de ani; în telegrama trimisă administratorului apostolic de Ozieri, localitatea natală a regretatului cardinal, papa a evidenţiat dăruirea sa preoţească şi pregătirea intelectuală, puse cu generozitate în slujirea Bisericii.

- Continuă la Verona a patra Reuniune naţională a Bisericii din Italia: în centrul dezbaterilor de miercuri, distanţa dintre credinţa creştină şi mentalitatea contemporană. Joi dimineaţă, sosirea lui Benedict al XVI-lea la Verona, unde se va adresa participanţilor şi va prezida Sf. Liturghie solemnă.

- Doliu în rândul catolicilor din China prin moartea episcopului Andreas Zhu Wenyu, al diecezei de Chihfeng, la vârsta de 88 de ani. Acuzat că desfăşoară activităţi contra-revoluţionare, a executat o pedeapsă cu închisoarea şi apoi a fost condamnat la muncă forţată.

- Începe joi în Tailanda primul Congres misionar asiatic, pe tema "Istoria lui Isus Cristos în Asia, o celebrare de viaţă şi credinţă". Iniţiativa va aminti, printre altele, al V-lea centenar de la naşterea sf. Francisc Xaveriu şi împlinirea a 300 de ani de la aprobarea primei societăţi de viaţă apostolică indigenă.

- Oprirea emigrării creştinilor din Orientul Apropiat: este tema reuniunii celor şapte Patriarhi din Orient, deschisă marţi pe Muntele Liban. Patriarhul armeno-catolic Nerses Bedros XIX a evidenţiat pericolul care stă în spatele emigrării creştinilor din Orientul Mijlociu, a denunţat atitudinea unor ţări arabe care-i tratează pe creştini ca cetăţeni de mâna a doua şi a îndemnat la un dialog deschis cu celelalte religii.

- Joi, 19 octombrie, în calendarul bizantin sfântul profet Ioel şi sfântul Var, martir, anul 307; în calendarul roman sau latin sfinţii Ioan de Brèbeuf, preot, şi însoţitorii săi, martirizaţi în Canada între 1642-1649 şi Paul al Crucii, anii 1694-1775, fondator al pasioniştilor, patron secundar al arhidiecezei de Bucureşti.







All the contents on this site are copyrighted ©.