Benedict al XVI-lea a proclamat 4 noi sfinţi: au abandonat totul din iubire faţă de Isus în cei mai săraci; logica darului şi a slujirii este singura care salvează lumea

(RV - 15 octombrie 2006) Biserica are patru noi Sfinţi. Au fost proclamaţi duminică dimineaţă de Benedict al XVI-lea în timpul unei Liturghii euharistice în piaţa San Pietro în prezenţa a peste 40 de mii de credincioşi. Noii sfinţi sunt: episcopul mexican Rafael Guìzar y Valencia, preotul napolitan Filip Smaldone, i două călugăriţe, italiana Roza Venerini şi franceza Teodora Guérin. Au abandonat totul pentru a-l urma pe Isus - a spus papa - iubindu-l în cei mai săraci şi în cei suferinzi, în mijlocul a multor dificultăţi şi persecuţii, lăsându-se total în voia Providenţei Divine.
INS - secvenţe muzicale din antifonul intrării la Liturghie.

Papa, la începutul omiliei a vorbit despre un sfânt falit, compromis, un tânăr care putea devni sfânt: un om care se limita la păzirea poruncilor. Plecând de la Evanghelia duminicii, Benedict al XVI-lea a explicat răspunsul negativ dat de tânărul bogat lui Isus care îl invitase să-şi vândă toate bogăţiile pentru a-l urma. Refuzul îi provoacă însă o mare tristeţe:
INS - „Dacă omul îşi pune siguranţa în bogăţiile acestei lumi nu ajunge la sensul deplin al vieţii şi la bucuria adevărată; dacă, în schimb, încrezându-se în cuvântul lui Dumnezeu, renunţă la sine însuşi şi la bunurile sale pentru Împărăţia cerurilor, aparent pierde mult, în realitate câştigă tot. Sfântul este tocmai acel bărbat, acea femeie care, răspunzând cu bucurie şi generozitate la chemarea lui Cristos, lasă orice pentru a-l urma”.
„Noii Sfinţi a afirmat papa - au parcurs acest exigent dar împlinitor itinerar evanghelic şi au primit ‚însutit’ deja în viaţa pământească împreună cu încercări şi persecuţii şi apoi viaţa veşnică. Isus, deci, poate garanta cu adevărat o existenţă fericită şi viaţa veşnică, dar pe o cale diferită de aceea pe care şi-o imagina tânărul bogat: adică, nu printr-o faptă bună, o prestaţie legală, ci în alegerea Împărăţiei lui Dumnezeu ca „perlă preţioasă” pentru care merită să vinzi tot ceea ce ai (cfr Mt 13, 45-46).
INS - “Tânărul bogat nu reuşeşte să facă acest pas. Cu toate că a fost scrutat de privirea plină de iubire a lui Isus (cfr Mc 10,21), inima sa n-a reuşit să se despartă de multele bunuri pe care le avea. Iată, deci, învăţătura pentru ucenici: „Cât de greu va fi pentru cei care au bogăţii să intre în împărăţia lui Dumnezeu!” (Mc 10,23). Bogăţiile pămâneşti ocupă şi preocupă mintea şi inima. Isus nu spune că sunt rele, dar că îndepărtează de Dumnezeu dacă nu sunt, pentru a spune astfel, ‚investite’ pentru Împărăţia cerurilor, adică cheltuite pentru a veni în ajutor celui care este în sărăcie”.

„A înţelege aceasta - a subliniat papa - este rod al ‚înţelepciunii inimii” care „nu poate fi redusă doar la dimensiunea intelectuală” dar care „este un dar ce vine de sus...şi se obţine prin rugăciune”. Această înţelepciune „este mai preţioasă decât argintul şi decât aurul, mai mult şi decât frumuseţea, sănătatea şi decât lumina însăşi, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată” (Inţ 7,10). De aceea, a accentuat papa- pentru ‚a intra în viaţă’ e necesar a păzi poruncile (cfr Mc 10,19)...‚dar nu de ajuns!’, deoarece mântuirea nu vine din lege, ci din Harul şi Adevărul lui Isus Cristos (cfr In 1,17) care însă, celui care i se adresează, îi pune o condiţie exigentă: „Vino şi urmează-mă” (Mc 10, 21). „Sfinţii - a continuat pontiful - au avut umilinţa şi curajul de a-i răspunde „da”, şi au renunţat la tot pentru a fi prieteni ai săi, asemenea episcopului mexican Rafael Guizar y Valencia. Este primul episcop al Americii Latine care a fost proclamat sfânt. A lucrat în Mexic la începutul anilor 1900, când se dezlănţuia prigoana împotriva catolicilor. A suferit exilul, a riscat să fie ucis, dar nu a încetat niciodată să vestească Evanghelia. Era numit „Episcopul săracilor”:
INS - „Imitându-l pe Isus Cristos sărac, s-a liberat de bunurile sale şi nu a acceptat niciodată daruri de la cei puternici, sau le dădea, la rândul său, mai departe. De aceea a primit ‚de o sută de ori mai mult’ şi a putut astfel să ajute săracii, chiar şi în mijlocul unor ‚persecuţii’ ce nu cunoşteau răgaz”. Fiind formarea preoţilor una dintre priorităţile sale, a reconstruit seminarul pe care îl considera „pupila ochilor săi”, şi pentru aceasta obişnuia să exclame: „Unui episcop îi poate lipsi mitra, toiagul pastoral şi chiar catedrala, dar nu-i poate lipsi niciodată seminarul, deoarece de seminar depinde viitorul diecezei sale”.

Preotul napoletan Filip Smaldone, fiu al Italiei Meridionale, a trăit între 1800 şi 1900, întemeietor al Congregaţiei Surorolor Saleziene, avea o ‚inimă mare’ - a observat papa - nutrită prin rugăciune constantă şi adoraţie euharistică, a fost mai presus de toate martor şi servitor al carităţii pe care o manifesta în mod eminent în slujirea săracilor, în mod special a surdomuţilor, cărora li s-a dedicat total.
INS - „În surdomuţi sfântul Filip Smaldone vedea reflectată imaginea lui Isus, şi obişnuia să repete că, aşa cum se prosternează înaintea Preasfântului Sacrament, la fel trebuie să se îngenunchieze în faţa unui surdomut. Desprindem din exemplul său invitaţia la a considera mereu indisolubile iubirea şi Euharistia şi iubirea pentru aproapele. Mai mult, adevărata capacitate de a iubi fraţii ne poate veni numai din întâlnirea cu Domnul în sacramentul Euharistiei”.

Papa a vorbit apoi de călugăriţa italiană Roza Venerini care a trăit între 1600 şi 1700, întemeind Congregaţia Maestrelor Pie Venerini. A lucrat împotriva prejudecăţilor timpului său în favoarea instruirii fetelor mai sărace, deschizând, între altele în 1685 prima şcoală publică de fete din Italia. A trăit orice suferinţă în uniune cu Pătimirile lui Cristos.
INS - „Îi plăcea să repete: „Eu mă găsesc atât de pironită în voinţa divină, încât nu mă interesează nici moarte, nici viaţă: vreau să trăiesc cât vrea el şi vreau să-l slujesc atât cât îi place lui şi nimic mai mult’” (Biografia Andreucci, p. 515). Din abandonarea în Dumnezeu, decurgea activitatea clarvăzătoare pe care o desfăşura cu curaj în favoarea elevării spirituale şi emancipării adevărate a tinerelor femei din timpul său. Nu se mulţumea să ofere fetelor o adecvată instrucţiune, dar se preocupa să le asigure o formare completă, prin referinţe temeinice la învăţătura doctrinară a Bisericii. Acelaşi stil al său apostolic continuă să caracterizeze şi azi viaţa Congregaţiei Maestrelor Pie Venerini, întemeiată de ea. „Şi cât de actual şi important - a observat papa - este şi pentru societatea de azi serviciul pe care ele îl desfăşoară în domeniul şcolii şi mai ales al formării femeii!”

În fine, pontiful a amintit-o pe călugăriţa franceză Teodora Guérin, care a trăit în secolul al XIX-lea, întemeietoare a Congregaţiei Surorilor Providenţei Sfânta Maria „Ad Nemus”. În 1940, la vârsta de abia 25 de ani a plecat în America pentru a întemeia şcoli catolice şi orfelinate în statul Indiana. După o lungă călătorie pe uscat şi pe mare, grupul celor şase surori a ajuns la Saint Mary of the Woods (Sfânta Maria a Pădurilor).
INS - „Acolo, ele au întemeiat o simplă capelă, simplă cabană de lemn în inima pădurii. S-au îngenunchiat înaintea Preasfântului Sacrament şi au mulţumit, cerând ca Dumnezeu să călăuzească noua fundaţie. Cu mare încredere în Divina Providenţă, Maica Teodora a depăşit multe dificultăţi şi a perseverat în munca pe care Domnul i-a cerut să o desfăşoare”.
Mărturia exemplară a acestor noi sfinţi - a invocat Benedict al XVI-lea în încheierea omiliei - să lumineze şi să încurajeze în special tinerii, ca să se lase cuceriţi de Cristos, de privirea sa plină de iubire”, pentru ca si fie gata să abandoneze totul pentru Împărăţia lui Dumnezeu; dispuşi să-şi însuşească logica darului şi a slujirii, singura care salvează lumea”.
INS - secvenţe muzicale din timpul Liturghiei.

La terminarea Liturghiei înainte de recitarea antifonului marian „Îngerul Domnului”, Benedict al XVI-lea a salutat în diferite limbi numeroşii credincioşi veniţi mai ales din ţările noilor sfinţi precum şi din cele unde s-au stabilit şi activează respectivele Congregaţii călugăreşti. Au fost prezenţi şi câteva zeci de credincioşi din România, unde, îmediat după 1990, printre primele s-au stabilit şi activează fiicele spirituale ale sfintei Roza Venerini, cunoscute cu numele „Maestre Pie Venerini”. În piaţa San Pietro, grupul însoţit de episcopul Petru Gherghel al diecezei de Iaşi s-a strâns sub tricolor pentru a se regăsi în mulţimea de credincioşi. S-a aflat şi un frumos număr de preoţii între care Ştefan Erdeş, decan emerit de Bacău, actualul decan Isidor Dâscă, Jicmon Ioan, paroh de Pildeşti, Neamţ, Petru Husariu, paroh de Târgu Jiu, parohul Dumitru Farcaş de la biserica Sfânta Tereza din Roman, alţi preoţi. călugăriţe şi credincioşi din Roma sau veniţi din ţară împreună cu rude ale sororilor Maestre Pie Venerini.

Benedict al XVI-lea a invocat mijlocirea Fecioarei Maria „pentru ca fiecare credincios să răspundă cu bucurie şi generoasă angajare la chemarea pe care Dumnezeu i-o adresază pentru a fi semn al sfinţeniei sale.

Iată şi binecuvâtarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la terminarea Liturghiei duminicale în cadrul căreia a proclamat 4 noi sfinţi, binecuvântare care pe calea undelor ajunge la toţi ascultătorii noştri.
INS - Binecuvântarea apostolică finală.
Aici, serviciul audio: