2006-10-13 19:43:45

Mâhnirea papei Benedict al XVI pentru moartea cardianlului Dino Monduzzi, prefect emerit al Casei Pontificale


(RV - 13 octombrie 2006) A decedat joi seară, la vârsta de 84 de ani, din cauza unei boli grave, cardinalul Dino Monduzzi, titual al diaconiei „Sfântul Sebastian la Palatin” şi prefect emerit al Casei pontificale. Va prezida celebrarea Liturghiei înmormântării însuşi Bnedict al XVI-lea, luni 16 octombrie, ora 17 în la altarul catedrei din Bazilica Vaticană. Într-o telegramă adresată rudelor defunctului, papa Benedict îşi exprimă profunda mâhnire pentru moartea cardinalului.
„În viaţa sa el prestat cu mare devotament un generos serviciu alături de patru papi în oficiul de maestru de cameră. devenită ulterior prefectura Casei pontificale”: prin acest cuvinte papa îl aminteşte pe cardinalul Dino Monduzzi. Sfântul Părinte a subliniat în special promtitudinea şi chiubzuinţa cu care organiza audienţele pontificale şi călătoriile în Italia. Născut la Brisighella, în dieceza de Faenza, la 2 aprilie 1922, hirotonit preot în 1945, a studiant la Universitatea Pontifcală Laterană şi a fost deosebit de activ în Acţiunea Catolică. În ianuarie 1964 s-a aflat în suita papei Paul al VI-lea în Ţara Sfântă. La 6 ianuarie 1987, în Bazilica vaticană a fost consacrat episcop pentru catedra diecezei de Capri. Curând este numit prefect al Casei pontificale, oficiu în care rămâne până în 1998, anul în care Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal. A programat 130 de călătorii pastorale ale papei Ioan Paul al II-lea în Italia şi 268 de vizite pastorale la parohiile diecezei de Roma. Fidel indicaţiilor Sfântului Părinte, cardinalul Monduzzi a privilegiat mereu raportul pastoral al Succesorului lui Petru cu diferitele componente ale Poporului lui Dumnezeu.
Ioan Paul al II-lea s-a exprimat astfel în scrisoarea trimisă cu ocazia celor 50 de ani de preoţie, la 23 iulie 1995, folosind stilul latin al curiei: „Voim să scoatem în evdienţă cum se cuvine activitatea şi capacitatea ta pe care atât de constant şi fără precupeţire le-ai pus la dispoziţia noastră încă de când am fost ridicaţi la Catedra Sfântului Petru şi pe care timp de atâţia ani ai continuat să le foloseşti cu verificată fidelitate. De fapt, ai organizat călătoriile noastre pastorale prin Italia şi audienţele pontificale cu mare promptitudine şi salutară pricepere. Călătorii şi audienţe din care credem că a rezultat un folos salutar pentru toţi, în aproape orice parte a pământului”. Prin moartea cardinalului Dino Monduzzi, colegiul cardinalilor este format acum de 188 de cardinali, dintre care 116 electori şi 72 neelectori.
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.