Rădăcinile creştine în colocviul lui Benedict al XVI-lea cu premierul polonez Jaroslaw
Kaczynski
(RV - 12 octombrie 2006) În audienţă privată joi dimineaţă la
papa Benedict al XVI-lea preşedintele Consiliului de miniştri polonez, Jaroslaw Kaczynski,
timp de 40 de minute în colocviu cu Sfântul Părinte în
biblioteca apostolică. Liderul polonez a purtat în dar pontifului o reprezentare
în sticlă a monumentului lui Chopin iar Benedict al XVI-lea i-a dăruit medaliile pontificatului.
Apoi au fost primiţi în bibliotecă şi membrii suitei, între care ministrul de Externe,
Anna Fotyga şi ambasadoarea pe lângă Sfântul Scaun, Hanna Suchocka. Şeful guvernului
polonez s-a întâlnit apoi cu secretarul de stat vatican, cardinalul Tarcisio Bertone.
Înainte de a urca în apartamentul papal, premierul polonez l-a salutat de vârstnicul
cardinal polonez, Andrej Deskur, căruia i-a consemnat o distincţie onorifică. În fine
s-a dus în Grotele Vaticane pentru a se reculege la mormântul lui Ioan Paul al II-lea. După
audienţa cu Benedict al XVI-lea, la sediul Ambasadei polone pe lângă Sfântul Scaun,
premierul Kaczynski a consemnat o înaltă distincţie fostului secretar de stat vatican,
cardinlul Angelo Sodano şi fostului director al Sălii de presă a Sfântului Scaun Joaquin
Navarro-Valls, pentru serviciul îndelungat prestat alături di Ioan Paul al II-lea. Aici,
serviciul audio: