2006-10-09 19:15:57

"Cultivaţi întâlnirea cu misterul lui Dumnezeu, fără a vă lăsaţi ademeniţi de falsele promisiuni de fericire": îndemnul pontifului adresat tinerilor australieni, în scrisoarea trimisă card. Edward Idris Cassidy


RV 9 oct 2006. Sala de Presă a Sf. Scaun a publicat luni scrisoarea papei Benedict al XVI-lea trimisă pe 22 septembrie cardinalului Edward Idris Cassidy şi participanţilor la manifestările organizate între 2-7 octombirie la Alice Springs, prilejuite de a XX-a aniversare a vizitei lui Ioan Paul al II-lea în Australia.
În spiritul apelului lansat aborigenilor în 1986 de predecesorul său, Benedict al XVI-lea a invitat în mod deosebit persoanele înaintate în vârstă să-şi exercite autoritatea de care se bucură cu înţelepciune, pentru ca rămânând fideli propriilor tradiţii, să adapteze cultura vie la noile exigenţe şi să-şi deschidă inima la mesajul purificator al lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Adresându-se apoi tinerilor, scrisoarea papei le aminteşte că Isus Cristos este întotdeauna alături de ei, că lumina lui continuă să strălucească chiar şi în ceasurile cele mai întunecate. "Nu lăsaţi – scrie pontiful – ca visurile voastre să fie minate de ademenirea superficială a celor care vă pot duce să abuzaţi de alcool şi droguri, cu promisiunea fericirii. Acestea sunt făgăduinţe false şi duc la capcanele unui cerc de mizerii. Vă îndemn în schimb – continuă Benedict al XVI-lea – să cultivaţi întâlnirea cu misterul spiritului lui Dumnezeu, ce lucrează în voi şi în creaţie, chemându-vă la o viaţă de decizii, slujire, satisfacţie şi bucurie".
Referindu-se apoi la procesul de reconciliere rasială, Benedict al XVI-lea a afirmat că "nicio cultură nu poate folosi un trecut dureros pentru a evita înfruntarea dificultăţilor create de nevoile sociale contemporane. Numai prin acceptarea promptă a adevărului istoric – a afirmat – se poate ajunge la o justă înţelegere a realităţii actuale şi la îmbrăţişarea viziunii unui viitor armonios".
În fine, papa îi încurajează pe toţi australienii să privească în spirit de compasiune şi determinare cauzele dificultăţilor care-i afectează încă pe aborigeni, păşind pe drumul adevărului ce poate aduce soluţii de pace, cerând şi oferind iertarea.
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.