2006-10-03 20:37:29

Sf. Scaun sprijină procesul de reformare a Naţiunilor Unite: intervenţia arh. C. Migliore, observator permanent la ONU


RV 3 oct 2006. Reforma Naţiunilor Unite, armament, prevenirea conflictelor, urgenţe umanitare, Sida: sunt teme care stau la inima iniţiativelor Sfântului Scaun, evidenţiate de arhiepiscopul Celestino Migliore, observator permanent pe lângă ONU, în intervenţia de luni în cadrul lucrărilor Adunării Generale. Lipsa actuală de progrese în domeniul ajutorului pentru dezvoltare şi reforma comerţului, a avertizat prelatul, ameninţă siguranţa şi bunăstarea tuturor.
Aici, pentru serviciul nostru complet: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.