2006-10-03 20:37:58

Lumina Evangheliei, motor al dezvoltării umane: card. R. R. Martino deschide anul universitar la prestigiosul Institut Catholique din Paris


RV 3 oct 2006. "Lumina Evangheliei continuă să fie principalul motor al dezvoltării umane, atât la nivel local cât şi la dimensiuni planetare": cu o prelegere despre doctrina socială a Bisericii, card. Renato Raffaele Martino, preşedintele Consiliului Pontifical "Justitia et Pax", a inaugurat marţi anul academic la presigiosul L'Institut Catholique, din capitala Franţei. În Aula magna a Facultăţii de ştiinţe sociale, card. Martino a prezentat auditoriului universitar tema "Lecturi şi interpretări ale relaţiilor internaţionale contemporane, în lumina doctrinei sociale a Bisericii". Plecând de la Compendiul de Doctrină socială a Bisericii, prelatul vatican i-a amintit principiile fundamentale şi a subliniat trei direcţii innovatoare ale învăţăturii sociale creştine: cetăţenie mondială, capital social global şi autoritatea politică supra-naţională.
"Cetăţenia mondială", a afirmat cardinalul Martino, stă înaintea oricărei cetăţenii legale naţionale şi reprezintă un patrimoniu de drepturi şi obligaţii care aparţin fiecărei persoane prin însuşi faptul că aparţine familiei umane. În acest sens, condamnarea rasismului, tutela minorităţilor, asistenţa acordată refugiaţilor şi celor nevoiaşi – indiferent că aparţin sau nu unui stat – nu sunt, în fond, decât aplicaţii ale principiului de cetăţenie mondială.
În al doilea rând, card. Martino a observat că principala resursă a unei comunităţi este aşa numitul "capital social", reprezentat de încrederea reciprocă, spiritul de colaborare, împărtăşirea valorilor comune, reciprocitatea raporturilor. Preşedintele consiliului Justitia et Pax a precizat că acest capital social trebuie extins la nivel global pentru a deveni resursa principală a comunităţii mondiale.
În fine, reafirmând necesitatea unei autorităţi politice supra-naţionale, cardinalul a notat că în timpurile noastre nicio singură putere naţională, oricât de puternică ar fi, nu este în măsură să pună, de una singură, bazele necesare pentru o pace mondială şi binele comun universal. Această observaţie, a precizat, nu recere elaborarea unei constituţii pentru un super-stat mondial şi ar fi eronat ca ONU să fie văzut în această optică; nu este vorba nici de o nouă reuniune pentru pregătirea unui scheme teoretice cu reguli de constrângere. Afirmarea unei autorităţi politice supra-naţionale, a încheiat cardinalul Martino, presupune mai întâi de toatea continuarea unui proces de construcţie participată a autorităţii, prin contribuţia tuturor factorilor de transparenţă şi subsidiaritate.
Tot marţi, dar la sediul parizian al Unesco, cardinalul Renato Raffaele Martino a avut o intervenţie pe tema "Iubirea de aproapele, în inima doctrinei sociale a Bisericii".
Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.