"Apelul papei pentru Irak, balsam pentru rănile sufleteşti ale populaţiei civile":
scriitorul şi jurnalistul irakian Younis Tawfik
RV 3 oct 2006. Benedict al XVI-lea, duminica trecută la Angelus şi-a
exprimat speranţa ca războiul în Irak să nu afecteze raporturile dintre creştini şi
musulmani. Cifrele tragediei cresc însă de la o zi la alta: nouă soldaţi americani
au fost ucişi în acţiune în ultimele ore, dar moartea violentă este soarta multor
civili irakieni. Numai în luna septembrie şi-au pierdut viaţa 1089 de civili, mai
mulţi decât în luna iulie, care a înregistrat 1065 de morţi irakieni. Cifrele furnizate
de guvernul de la Bagdad vorbesc de la sine: locuitorii trăiesc în frică zi de zi.
Jurnalistul şi scriitorul irakian Younis Tawfik: Ins – "În tăcerea absolută a forurilor
internaţionale din ultima vreme, apelul papei a venit ca un balsam pentru rana ce
devine tot mai adâncă şi dureroasă. Cuvintele sale vin dintr-o lungă tradiţie a Bisericii,
îndeosebi din brazda trasată de Ioan Paul al II-lea, pentru că Benedict al XVI-lea
reia discursul şi manifestă o speranţă şi mai precisă, referindu-se la această legătură
– pe care eu însumi o pot mărturisi pentru că m-am născut şi am crescut la Ninive,
astăzi Mossul – şi pot spune că am trăit întotdeauna în mare armonie cu comunitatea
creştină a oraşului meu. Legătura de prietenie între irakienii musulmani şi creştini
trebuie să devină un zid împotriva violenţei şi a terorismului (...)". S-ar
putea spune că aceşti ani de război nu au pus în criză raporturile dintre creştinii
şi musulmanii din Irak, ci dimpotrivă, au întărit şi mai mult solidaritatea? Ins
– "Desigur. Toţi irakienii sunt astăzi pradă terorismului şi toţi împreună caută o
cale de ieşire. Din păcate, s-a înregistrat şi o emoragie de creştini care în aceşti
ani au părăsit Irakul, cum sunt, la fel, şi musulmani constrânşi să părăsească propria
ţară din cauza terorismului". Mai este loc de speranţă în aceste condiţii? Ins
– "Când se ajunge la limita suportării, cum din păcate se percepe acum în Irak, sunt
sigur că în refugii, în subterane, în sentimentul de teamă, se naşte o solidaritate
între aşa numiţii 'învinşi'. Acest lucru se vede chiar acum, pentru că au loc întâlniri
şi eforturi de căutare a unei soluţii de ieşire din acest labirint. Speranţa care
rămâne este ca în aceste luni guvernul lui Al Maliki să reuşească o schimbare în cursul
evenimentelor". Adesea, în mass-media occidentală se vorbeşte mai mult despre
morţii din Irak, dar prea puţin despre cei vii. De ce anume au nevoie astăzi cei care
trăiesc în Irak? Ins – "Irakul a fost afectat cel mai mult de perioada de după
război. E un popor care s-a trezit peste noapte fără siguranţă, fără subvenţii, fără
salarii. Cei vii au nevoie să trăiască în siguranţă, în condiţii mai bune decât cele
în care trăiau înainte. Nu trebuie să ne mirăm dacă majoritatea irakienilor spune
astăzi "îl vrem pe Saddam înapoi". Nu este just să se ajungă aici, după atâţia ani
de dictatură şi după ce s-a alimentat îndelung speranţa de a ne elibera de această
dictatură: să gândim din nou un viitor împreună cu Saddam înseamnă că am greşit într-adevăr
totul. Eu nu voi uita niciodată îmbrăţişarea pe care Sf. Părinte a dat-o ambasadorului
irakian, când eram în audienţă la papa, cum nu pot uita nici acest apel. Este timpul
ca regimurile europene şi comunitatea internaţională să acţioneze prin iniţiative
care să dea mai multă speranţă la nivel material şi mai mult curaj poporului irakian".
Aici, serviciul audio: