Card. P. Poupard: "dialogul între religii presupune dialogul între culturi"

RV 2 oct 2006. "Îmi exprim urarea ca legăturile de fraternitate să nu slăbească şi îi invit pe toţi să se unească cu mine în a cere de la Dumnezeu cel atotputernic darul păcii şi al concordiei" – sunt cuvintele prin care Benedict al XVI-lea s-a rugat duminică la Angelus pentru situaţia din Irak, punând în relief convieţuirea care, în acel pământ, de paisprezece secole îi uneşte pe creştini şi musulmani.
Rugăciunea papei readuce în prim plan tema dialogului cu islamul, considerat de o importanţă decisivă în construirea păcii. Redacţia centrală a contactat pe card. Paul Poupard, preşedintele Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios:
Ins – "Se observă că pretutindeni, de acum, întâlnirea dintre culturi şi religii nu mai aparţine mediilor academice sau teologice, este un fapt de fiecare zi. Dificultăţile actuale au arătat necesitatea aprofundării tuturor problemelor, ceea ce recere nu numai un mare respect şi o mare cunoaştere faţă de alţii, dar mai întâi de toate obligaţia formării".
Ce înseamnă de fapt dialogul şi ce dificultăţi întâmpină?
Ins – "A dialoga înseamnă să ai o preocupare fundamentală, aceea de a te face cunoscut aşa cum eşti şi nu cum te descriu stereotipurile mediatice. Acest lucru este foarte important şi, ca orice fapt de cultură, presupune un efort nicidecum comun, un efort la care toţi suntem chemaţi. Prima dificultate a dialogului? Să nu fii prizonier al clişeelor, să întâlneşti pe celălat în adevăr – aş spune că e o dificultate de cunoaştere. A doua, întâlnită chiar în aceste zile, este dificultatea ce provine din proiecţia mediatică a lucrurilor, care desigur nu este un ajutor".
Care sunt acum următoarele obiective?
Ins – "Mai întâi, să luăm act că lumea este în schimbare. Trăim o mutaţie culturală, o situaţie în care pluri-religiosul şi pluri-culturalul dau naştere, pe de o parte, la frica de a ne pierde identitatea şi, pe de alta, la iluzia că trebuie să ascundem propria identitate. Oscilăm în acest fel între două tentaţii, între relativism şi fundamentalism. Cred, că aici este provocarea decisivă (...). Nu există un dialog interreligios dacă se face abstracţie de cultură şi aceasta înseamnă că se recere o atenţie reînnoită faţă dimensiunea întrupată (istorică) a religiilor: nu religiile sunt în dialog, dar oamenii care dialoghează au fiecare o credinţă încarnată şi trăită, pentru unii, chiar de milenii. Îndatorirea noastră este să intensificăm întâlnirile cu reprezentanţi acelor arii unde religiile au trăit paşnic în propriile culturi".

Aici, serviciul audio: