Acolo unde este Maica lui Dumnezeu, toţi ne simţim acasă: din omilia papei Benedict
al XVI-lea rostită luni la sanctuarul marian din Altötting în Bavaria
(RV - 11 septembrie 2006) Mare şi călduroasă primire luni dimineaţă pentru Benedict
al XVI-lea la santuarul din Altötting, inima mariană a Bavariei, unde papa a prezidat
Sfânta Liturghie şi unde, în copilărie se ducea în pelerinaj cu toată familia.
Pontiful a îndemnat credincioşii „să înveţe de la Maria să se roage cum trebuie”:
Fecioara la nunta din Cana Galileii nu cere lui Isus să facă o minune, dar îi încredinţează
lui preocupările noii familii. A se ruga - a explicat astfel papa - nu înseamnă
„a voi să se afirme voinţa noastră şi dorinţele noastre înaintea lui
Dumnezeu, dar a lăsa să decidă el ceea ce înţelege să facă”,în încredrea că
„răspunsul său va fi adevăratul nostru bine”. În timpul Liturghiei euharistice
au fost înălţate rugăciuni şi pentru pace amintind cea de-a cincea aniversare a atentatelor
de la 11 septembrie. Dar să dăm linia trimisului nostru în Bavaria, Paolo Ondarza: INS
- „Acolo unde este Maica lui Dumnezeu, toţi ne simţim acasă”. A salutat
astfel Madona Neagră din Altötting Benedict al XVI-lea în această a treia zi a călătoriei
în Bavaria sa, primit de episcopul de Passau, mons. Wilhelm Schraml. Înaintea Fecioarei
Maria venerată în sanctuarul marian cel mai renumit din Germania, ţintă în fiecare
an a peste un milion de pelerini, papa Benedict a înălţat rugăciunea sa: mai întâi,
în privat, în Gnadenkapelle, Capela harurilor, unde sunt păstrate inimile tuturor
regilor Bavariei, apoi în piaţa din faţa bisericii celebrând Sfânta Liturghie pentru
cele 60 de mii de persoane prezente şi pe străzile din jur: un număr excepţional dacă
ne gândim la faptul că satul Altötting are abia 12 mii de locuitori. O rugăciune
în amintirea victimelor de la 11 septembrie şi pentru pacea în lume a fost înălţată
în momentul rugăciunii credincioşilor. Aproape de altarul amenajat în aer liber pentru
celebrarea Euharistiei, statuia Fecioarei din lemn de tei, înnegrită de-a lungul secolelor
de fumul candelelor votive, fusese purtată în procesiune. În Maria, papa Benedict
a indicat exemplul „persoanei care se roagă, oarecum Biserica rugătoare în persoană”.
Citând cuvintele imnului „Magnificat”, cântarea Fecioarei în vizită la Elisabeta:
„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul”, Benedict al XVI-lea a explicat: INS
-„A-l preamări pe Dumnezeu înseamnă a-i da spaţiu în lume, în propria
viaţă, a-l lăsa să intre în timpul nostru şi în faptele noastre: aceasta este
exenţa cea mai profundă a adevăratei rugăciuni. Acolo unde Dumnezeu devine mare,
omul nu devine mic: acolo devine mare omul şi lumea devine luminoasă”.
Apoi,
papa a comentat Evanghelia nunţii din Cana. Lipsind vinul, Mama îndreptându-se spre
Fiu îi spune: „nu mai au vin”. „Nu dă instrucţiuni lui Isus despre ce are de făcut
-a explicat Sfântul Părinte - ci constată pur şi simplu că mirii sunt în dificultate”.
Vinul s-a terminat, sărbătoarea nunţii nu poate continua. „Maria, Mama oamenilor,
sesizează dificultatea lor, mijloceşte pentru ei şi lasă totul la judecata lui Domnului”.
Făcând astfel - a spus Benedict al XVI-lea - ne învaţă cum să ne rugăm: INS
- „De la Maria învăţăm bunătatea dispusă să ajute, dar şi umilinţa şi generozitatea
de a accepta voinţa lui Dumnezeu, acordându-i încredere în convingerea că răspunsul
său va fi adevăratul nostru bine”. „Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie,
încă nu a venit ceasul meu”: sunt cuvintele lui Isus. „Ceasul său definitiv - a spus
papa - va fi întoarcerea la sfârşitul timpurilor”, dar este anticipat continuu în
Euharistie în care vine mereu prin mijlocirea Mamei şi a Bisericii care invocă: „Vino,
Doamne Isuse”. „În Ostia Sfântă - a adăugat - el ne aşteaptă fără întrerupere”. De
aici o referinţă la inaugurarea luni dimineaţă a noii Capele a Adoriaţiei, unde Preasfântul
Sacrament va fi mereu expus pe o piatră provenind din Mariensäule, coloana Mariei
din piaţa centrală a oraşului München. Aici papa a comentat: INS - „Adoraţia
Domnului în Euharistie a găsit la Altötting, în vechea cameră a odoarelor, un nou
loc. Maria şi Isus merg împreună. Prin intermediul ei vrem să rămânem în dialog cu
Domnul, învăţând a-l primi mai bine”. INS - secvenţe muzicale din timpul Litugrhiei. Serviciul
audio, aici :