Într-un timp caracterizat de relativism, democraţia să fie bazată mereu pe adevăr:
îndemn al papei Benedict al XVI-lea către episcopii canadieni din Ontario. Avertimsent
pentru politicienii catolici de a nu cădea la compromisuri asupra principiilor credinţei
creştine
(RV - 8 septembrie 2006) Politicienii catolici să nu coboare la compromisuri asupra
principiilor credinţei creştine: este avertismentul lui Benedict al XVI-lea cuprins
în discursul către episcopii din statul canadian Ontario, primiţi vineri dimineaţă
în palatul apostolic din Castel Gandolfo, cu ocazia încheierii vizitei lor „ad
Limina”. În intervenţia sa, papa Benedict s-a oprit asupra raportului dintre credinţă
şi cultură într-un timp caracterizat de un marcat relativism. În afară de aceasta,
pontiful a subliniat faptul că democraţia, pentru a avea succes, trebuie să se întemeieze
pe adevărul şi respectul persoanei umane. Cuvântul de salut a fost adresat papei de
mons. Richard W. Smith, episcop de Pembroke şi preşedinte al Conferinţei episcopale
din Ontario. Obstacolele în calea Împărăţiei lui Cristos sunt astăzi evidenţiate
în mod dramatic de separarea dintre Evanghelie şi cultură, care determină „excluderea
lui Dumnezeu din sfera publică” , a mai spus papa Benedict în profunda reflecţie
asupra raportului dintre Biserică şi societate, între credinţă şi cultură. INS
- „Anumite valori - a spus papa - desprinse de rădăcinile lor morale şi de semnificaţia
deplină înrădăcinată în Cristos, au evoluat în modurile cele mai îngrijorătoare”.
Canada, a relevat, „în numele toleranţei a acceptat nebunia redefinirii” noţiunii
de soţ. Pe de altă parte, „în numele libertăţii de alegere” canadienii „asistă în
fiecare zi la distrugerea de copii încă nenăscuţi”. „Când planul divin al Creatorului
este ignorat - a constata cu amărăciune Sfântul Părinte - se pierde adevărul naturii
umane”. Apoi, s-a oprit asupra acelor „false dihotomii” care sunt prezente „şi în
sânul comunităţii creştine”. Papa a făcut referinţă, în special, la daunele pe care
liderii politici creştini le provoacă atunci când „sacrifică unitatea credinţei şi
sancţionează dezintegrarea raţiunii şi a principiilor de natură etică” pentru a urmări
„mode sociale efemere” sau „false cerinţe rezultate din sondaje”. Cuvinte întărite
de o vie exortaţie: INS - „Democraţia - a subliniat Benedict al XVI-lea
- are succes numai dacă se bazează pe adevărul şi pe înţelegerea corectă a persoanei
umane”. Şi încă ceva, a adăugat pontiful - „angajarea catolică în viaţa politică nu
poate coborî la compromisuri asupra acestor principii”, în caz contrar, adevărul creştin
„ar fi redus la tăcere” şi s-ar afirma „autonomia moralei”. Astfel a încurajat episcopii
canadieni din Ontario să arate liderilor politici că credinţa creştină „departe de
a fi o piedică pentru dialog, este, în schimb, o punte care leagă raţiunea şi cultura”.
Pe de lată parte, a pus accentul pe riscul ce există de a dispersa identitatea mesajului
creştin. INS - „Trebuie să recunoaştem - a avertizat papa - că orice reducere”
a Împărăţiei lui Dumnezeu „la o indefinită Împărăţie de valori” slăbeşte „identitatea
creştină şi micşorează contribuţia Bisericii la regenerarea societăţii”. Când „a crede
este înlocuit cu a face”, a fost avertismentul său, atunci este „urgent a se reîntoarce”
la spiritul primilor ucenici ai lui Cristos. Vorbind despre şcolile catolice canadiene,
a exprimat un gând privind importanţa evanghelizării culturii. Şi acest lucru - a
afirmat - este şi mai adevărat astăzi într-o societate „unde e prezent în mod marcat
relativismul care nerecunoscând nimic ca definitiv consideră pripriile dorinţe ca
ultimul criteriu” de judecată. De aceea, a încheiat papa Benedict, mai ales gândindu-se
la tineri, este urgent a propune un „apostolat al iubirii intelectuale” care în unitatea
esenţială a cunoaşterii „să călăuzească tinerii spre sublima satisfacţie de a-şi exercita
libertatea în relaţie cu adevărul”. Serviciul audio, aici: