Religiile sunt chemate să construiască pacea în inimi: mesajul papei Benedict pentru mitingul "Oameni şi religii" organizat de Comunitatea Sf. Egidiu la Assisi; rugăciunea diverselor religii în acelaşi loc nu presupune sincretism religios.

RV 4 sep 2006. "Pentru a scoate omenirea din scenariile de război şi terorism, este necesar să construim pacea în inimi, prin contribuţia de rugăciune şi dialog a fiecărei religii": s-a exprimat Sf. Părinte în mesajul trimis participanţilor la întâlnirea anuală "Oameni şi religii" organizată luni şi marţi de Comunitatea Sfântul Egidiu la Assisi, la 20 de ani de la prima întâlnire inter-religioasă voită de Ioan Paul al II-lea în oraşul Sfântului Francisc. Alături de reprezentanţii religiilor mondiale, participă episcopul Alexandru Mesian, al eparhiei greco-catolice de Lugoj, mitropolitul ortodox al Ardealului, arh. Laurenţiu Streza, mai mulţi preoţi şi laici.
Iniţiativa lui Ioan Paul al II-lea de a organiza pe 27 octombrie 1986 o întâlnire inter-religioasă de rugăciune pentru pace – scrie Benedict al XVI-lea în mesajul său – a avut un vast ecou în opinia publică: reprezenta un mesaj vibrant în favoarea păcii şi se revela a fi un eveniment destinat să lase un semn în istoria timpului nostru. Manifestările prilejuite de împlinirea a două decenii de la acea iniţiativă pun în evidenţă valoarea intuiţiei avută atunci de predecesorul meu – scrie Sf. Părinte – şi îi dovedesc actualitatea în lumina chiar a evenimentelor verificate în acest răstimp şi a situaţiei în care se află acum omenirea. Momentul cel mai semnificativ din acest arc de timp a fost fără îndoială căderea regimurilor de inspiraţie comunistă din Estul Europei. Odată cu aceasta a încetat aşa numitul "război rece" care generase un fel de împărţire a lumii în sfere de influenţă contrapuse, suscitând acumularea unor îngrozitoare arsenaluri de arme şi trupe, gata de un război total. Acel moment a trezit în mulţi o generală speranţă de pace, făcându-i să viseze o lume diversă, fără umbrele războiului şi sub semnul unei convieţuiri pacifice între popoare şi popoare, în cadrul unui drept internaţional acceptat. Din nefericire, observă Benedict al XVI-lea, acest vis de pace nu s-a adeverit. Mai mult, al treilea mileniu s-a deschis cu scenarii de terorism şi violenţă care nu dau semne că se vor risipi. Faptul, apoi, că ciocnirile armate se desfăşoară astăzi mai ales pe fundalul tensiunilor geo-politice existente în multe regiuni poate lăsa impresia că nu numai diversităţile culturale, dar însăşi diferenţele religioase constituie motive de instabilitate sau de ameninţare la adresa păcii.
Chiar sub acest profil, iniţiativa promovată acum 20 de ani de Ioan Paul al II-lea ia caracterul unei profeţii punctuale. Invitaţia sa către liderii religiilor mondiale de a da o mărturie corală în favoarea păcii a folosit pentru a clarifica fără posibilitate de echivoc că religia nu poate fi decât purtătoare de pace. "Nu-l putem invoca pe Dumnezeu ca Tată al tuturor, dacă refuzăm să ne comportăm ca fraţi faţă de anumiţi oameni creaţi după chipul lui Dumnezeu" (Nostra Aetate, 5). În ciuda tuturor diferenţelor ce caracterizează diferitele drumuri religioase, recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu – la care oamenii pot ajunge plecând chiar şi de la numai experienţa creatului (cf Rom 1,20), nu poate să nu dispună pe cei care cred să-i considere fraţi pe ceilalţi oameni. Nimănui nu-i este permis să-şi asume motivul diferenţei religioase ca premisă sau pretext pentru o atitudine războinică faţă de celelalte fiinţe umane.
Cu toate că istoria cunoaşte tristul fenomen al războaielor religioase, ştim însă – a subliniat Sf. Părinte – că asemenea manifestări de violenţă nu pot fi atribuite religiei ca atare ci limitelor culturale prin care aceasta este trăită şi se dezvoltă în timp. Dar când simţul religios atinge o maturitate proprie, face să se nască în cel care crede percepţia că credinţa în Dumnezeu, Creatorul universului şi Tată al tuturor, nu poate să nu suscite între oameni relaţii de fraternitate universală. (...) Noi, creştinii – a continuat papa – ne simţim confirmaţi în acest sens şi ulterior iluminaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Revelarea acestui plan universal de iubire culminează în misterul pascal, în care Fiul lui Dumnezeu întrupat, într-un gest tulburător de solidaritate salvifică, se jertfeşte în sacrificiu pe cruce pentru întreaga omenire. "Dumnezeu arată astfel că natura sa este Iubirea. Este ceea ce am voit să subliniez în prima mea enciclică, ce începe întocmai cu aceste cuvinte, 'Deus caritas est' (1 In 4,7).
Întâlnirea promovată la Assisi de slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea a pus accentul, oportun, pe valoarea rugăciunii în construirea păcii. Suntem conştienţi cât de anevoios şi uneori, omeneşte, disperat, este drumul spre acest bun fundamental. Pacea este o valoare în care converg multe componente. Pentru construcţia ei, sunt importante, desigur, căile de ordin cultural, politic, economic. Dar, în primul rând, pacea trebuie construită în inimi. Aici, de fapt, se dezvoltă sentimente care o pot alimenta sau, dimpotrivă, ameninţa, slăbi, sufoca. Inima omului, de altfel, este locul intervenţiei lui Dumnezeu. De aceea, alături de dimensiunea "orizontală" a raporturilor cu ceilalţi oameni, de importanţă fundamentală se arată a fi, în această materie, dimensiunea "verticală" a raportului fiecăruia cu Dumnezeu, în care totul îşi are fundamentul. Acest lucru înţelegea să-l amintească cu forţă Ioan Paul al II-lea prin iniţiativa din 1986. El a cerut o rugăciune autentică, care să cuprindă întreaga existenţă. A voit, de aceea, să fie însoţită de post şi exprimată în pelerinaj, simbol al drumului către întâlnirea cu Dumnezeu. Şi afirma: "Rugăciunea recere din partea noastră convertirea inimii". Printre aspectele calificante ale întâlnirii din 1986, a evidenţiat Benedict al XVI-lea, trebuie amintit că această valoare a rugăciunii în construirea păcii a fost mărturisită de exponenţi din tradiţii religioase diverse, şi acest lucru s-a verificat nu la distanţă, ci într-un context de întâlnire. În acest fel, oamenii de rugăciune a diferitelor religii au putut demonstra, prin limnajul mărturiei, cum rugăciunea nu dezbină ci uneşte şi reprezintă un element determinant pentru o pedagogie a păcii eficace, bazată pe prietenie, primire reciprocă, dialogul între oameni de culturi şi religii diverse. De această pedagogie avem nevoie mai mult ca oricând, privind în special la noile generaţii. Atâţia tineri, în zonele marcate de conflicte, sunt educaţi în sentimente de ură şi răzbunare, în contexte ideologice în care se cultivă germenii vechilor contraste şi se pregătesc spiritele pentru viitoarele violenţe. Este necesar să fie abătute asemenea aspecte şi să se promoveze întâlnirea.
Pentru a nu lăsa loc echivocului în legătură cu ceea ce Ioan Paul al II-lea voia să realizeze în 1986 şi care, chiar printr-o expresie a sa, se obişnuieşte a numi "spiritul de la Assisi", este important să nu se uite atenţia care atunci s-a acordat pentru ca întâlnirea inter-religioasă de rugăciune să nu se preteze la interpretări sincretiste, fondate pe o concepţie relativistă. "Faptul că noi am venit aici – scria predecesorul lui Benedict al XVI-lea - nu implică nicio intenţie de căutare a unui consens religios între noi sau de negociere a convingerilor noastre de credinţă. Nici nu înseamnă că religiile se pot reconcilia la nivelul unei comune angajări într-un proiect pământesc care le-ar depăşi pe toate. Şi nici nu este o concesie făcută relativismului în ce priveşte credinţele religioase". Asemeni creştinilor, continuă Sf. Părinte, şi ceilalţi reprezentanţi ai religiilor veniţi la Assisi, ştiu că rugăciunea este calea unei experienţe speciale a prezenţei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, este trebuincios, şi în această privinţă, să fie evitate confuzii inoportune. De aceea, chiar şi când se adună împreună pentru a se ruga pentru pace, este necesar ca rugăciunea să se desfăşoare potrivit acelor căi distincte care sunt proprii diferitelor religii. Aceasta a fost alegerea făcută în 1986 şi o atare alegere nu poate să nu rămână valabilă şi astăzi. Convergenţa diverşilor nu trebuie să dea impresia unei cedări în faţa acelui relativism care neagă sensul însuşi al adevărului şi posibilitatea de a ajunge la el.
În fine, împlinirea a douăzeci de ani de la iniţiativa lui Ioan Paul al II-lea, a notat Sf. Părinte, coincide cu al optulea centenar al convertirii Sf. Francisc: figura sărăcuţului din Assisi rămâne punctul de plecare a unei aventuri umane şi creştine care continuă să fascineze atâţia oameni din timpurile noastre. Figura lui a devenit universală datorită mărturiei pe care a dat-o în timpul său prin cultivarea idealului de pace, respect faţă de natură, dialog între persoane, între religii şi culturi. Asigurând pe toţi participanţii de binecuvântarea sa apostolică, Sf. Părinte a încheiat mesajul său trimis la întâlnirea "Oameni şi religii" din Assisi cu urarea şi rugăciunea Sf. Francisc: "Domnul să vă dăruiască pace!".
Aici, serviciul audio: