Ocupaţiile excesive duc la împietrirea inimii. Necesitatea reculegerii interioare şi a rugăciunii după învăţătura sf. Bernard propusă de Benedict al XVI-lea la întâlnirea pentru "Angelus" la Castelgandolfo. Textul alocuţiunii

(RV - 20 august 2006) „Dragi fraţi şi surori, astăzi calendarul citează între sfinţii zilei pe sfântul Bernard de Clairvaux, mare doctor al Bisericii, care a trăit între secolele XI şi XII (1091-1153). Exemplul şi învăţămintele sale se dezvăluie cât se poate de utile în acest timp al nostru. Retrăgându-se din lume după o perioadă de puternice frământări lăuntrice, este ales abate al mănăstirii cisterciene din Clairvaux la vârsta de 25 de ani, rămânând la conduerea ei timp de 38 de ani, până la moarte. Faptul de a se fi dedicat tăcerii şi contemplaţiei nu l-a împiedecat să desfăşoare o intensă activitate apostolică. A fost exemplar şi prin angajarea cu care a luptat pentru dominarea temperamentului său impetuos, precum şi prin umilinţa cu care a ştiut să-şi recunoască propriile limite şi lipsuri.
Bogăţia şi valoarea teologiei sale nu consistă atât în a fi parcurs căi noi, cât mai degrabă în a fi reuşit să propună adevărurile credinţei cu un stil clar şi incisiv încât fascinează ascultătorul şi dispune sufletul la reculegere şi rugăciune. Se simte în orice scriere a sa ecoul unei bogate trăiri interioare, pe care el reuşea să o comunice altora cu o surprinzătoare capacitate de convingere. Pentru el, forţa cea mai mare a vieţii spirituale este iubirea. Dumnezeu, care este Iubire, crează omul din iubire şi îl răscumpără prin iubire; mântuirea tuturor fiinţelor umane, rănite sub aspect moral de păcatul originar şi împovărate de păcate personale, consistă în a adera cu tărie la divina caritate revelată nouă pe deplin în Cristos răstignit şi înviat. În iubirea sa, Dumnezeu ne însănătoşează voinţa şi inteligenţa ridicându-le la cel mai înalt grad de uniune cu El, adică la sfinţenia şi uniunea mistică. Despre aceasta Sfântul Bernard tratează, între altele, în mica dar densa operă „Liber de diligendo Deo - Carte despre iubirea lui Dumnezeu”. Există apoi o altă scriere a sa pe care aş vrea să o semnalez, "De consideratione", adresată papei Eugen al III-lea. Aici tema dominantă este importanţa reculegerii interioare, element esenţial al evlalviei. E nevoie, observă sfântul, a se feri de primejdiile unei activităţi excesive, oricare ar fi starea şi oficiul ce se îndeplineşte, deoarece multele ocupaţii conduc adeseori al „împietrirea inimii”, „nu sunt altceva decât suferinţă a spiritului, dezorientare a inteligenţei, dispersare a harului” (II,3). Avertismentul este valabil pentru orice fel de ocupaţii, fie chiar cele inerente conducerii Bisericii. Cuvântul pe care, în această privinţă, Bernard îl adresează pontifului, fost ucenic al său la Clairvaux, este provocator: „Iată - scrie el - unde te pot târi aceste blestemate ocupaţii, dacă continui să te pierzi în ele...nelăsând nimic din tine pentru tine însuţi (ibid.) Cât de util este şi pentru noi această rechemare la primatul rugăciunii şi al contemplaţiei. Să ne ajute să-l concretizăm în existenţa noastră sfântul Bernard, care a ştiut să armonizeze aspiraţia monahului la solitudine şi la liniştea mănăstirii cu urgenţa unor misiuni importante şi complexe în serviciul Bisericii.
Încredinţăm această dorinţă mijlocirii Sfintei Fecioare, pe care el încă de copil a iubit-o cu gingaşă şi filială devoţiune încât şi-a meritat titlul de „Doctor marian”. Să o invocăm pentru ca Ea să ne dobândească darul păcii adevărate şi durabile pentru lumea întreagă. Sfântul Bernard într-un celebru discurs al său o compară pe Maria cu steaua la care privesc navigatorii pentru a nu pierde direcţia: „În unduirea evenimentelor acestei lumi, mai mult decât a merge pe pământ ai impresia că este izbit dintr-o parte în alta în mijlocul talazurilor şi al furtuniilor; nu-ţi desprinde ochii de la strălucirea acestei stele, dacă vrei să nu fii înghiţit de valuri...Priveşte steaua, cheam-o pe Maria...Dacă o urmezi pe ea, nu poţi devia...dacă ea te ocroteşte n-ai de ce să te temi, dacă ea te călăuzeşte, nu simţi oboseala, dacă ea este lângă tine, vei ajunge la ţintă" (Hom.super Missus est, II.17).

Alocuţiunea a fost rostită de Benedict al XVI-lea duminică 20 august la Castelgandolfo la întâlnirea cu credincioşii pentru rugăciunea „Angelus- Îngerul Domnului”.

Întregim aici, frumosul text din sfântul Bernard, citat în parte de Sfântul Părinte în finalul alocuţiunii.

"Dacă se ridică furtunile ispitei, dacă te loveşti de stâncile neliniştilor, priveşte Steaua, cheam-o pe Maria! Dacă eşti purtat în toate părţile de valurile mândriei, ale defăimării, ale invidiei: priveşte Steaua, cheam-o pe Maria! Dacă mânia sau zgârcenia sau ademenirile trupului îţi clatină corabia sufletului: priveşte spre Maria! Dacă tu, tulburat fiind de enormitatea păcatului tău, ruşinat fiind de urâţenia conştiinţei tale, înspăimântat fiind de grozăvia judecăţii, începi să fii înghiţit de abisul tristeţii, de vârtejul disperării: gândeşte-te la Maria! În pericole, în nelinişti, în îndoieli: gândeşte-te la Maria, cheam-o pe Maria! Ea să nu se îndepărteze nicicând de pe buzele tale, să nu se îndepărteze nicicând din inima ta; şi, ca să obţii ajutorul rugăciunii sale, nu părăsi nicicând exemplul vieţii sale. Dacă o urmezi pe ea, nu poţi devia; dacă te rogi ei, nu poţi dispera; dacă te gândeşti la ea, nu poţi rătăci. Dacă ea te susţine, nu poţi cădea, dacă ea te ocroteşte n-ai de ce să te temi, dacă ea te călăuzeşte, nu simţi oboseala, dacă ea este lângă tine, vei ajunge la ţintă".