2006-08-12 16:49:52

Israelul şi Libanul sunt de acord cu rezoluţia aprobată de ONU pentru a pune capăt ostilităţilor "îndată ce va fi posibil". Însă, violenţele continuă


(RV - 12 august 2006) Israelul şi Libanul au acceptat rezoluţia aprobată în unanimitate de Consiliul de Secutitate al ONU în noaptea de vineri spre sâmbătă. Documentul prevede încetarea focului în sudul Libanului. „îndată ce va fi posibil”. Termenii pentru încetarea ostilităţilor vor fi negociaţi direct de secretarul general al Naţiunilor Unite, Kofi Annan. Potrivit unor surse oficiale ale Statului ebraic, Israelul va pune capăt ostilităţilor în Liban până luni, 14 august. Între timp, pe teren, cel puţin 20 de civili libanezi au murit în urma unui raid israelian. Armata Statului ebraic a anunţat, apoi, că sâmbătă dimineaţă au rămas ucişi cel puţin 30 militanţi Hezbollah.

Rezoluţia cere o încetare totală a ostilităţilor. Gherilelor Hezbollah li se cere să înceteze imediat atacurile iar Israelului să pună capăt imediat operaţiunilor militare legate de ofensivă. Pentru a atinge acest obiectiv, garantarea distribuirii de ajutoare umanitare şi crearea de condiţii pentru o pace durabilă şi stabilă, Consiliul de securitate al ONU a cerut desfăşurarea în sudul Libanului a unui contingent format de soldaţi libanezi şi de militari ai FINUL, forţa de interpoziţie provizorie a Naţiunilor Unite deja activă actualmente, în ţara cedrilor cu circa 8 mii de oameni. Operaţiunea prevede, apoi, desfăşurarea în regiune a 15 mii de căşti albastre ale ONU şi a altor 15 mii de soldaţi libanezi, precum şi retragerea treptată a forţelor israeliene. Potrivit unor surse ale Naţiunilor Unite, dislocarea va începe în 10 zile.
Rezoluţia extinde, de asemenea, facultăţile ce revin FINUL: vor fi autorizate nu numai acţiuni militare pentru autoapărare, dar şi operaţiuni ofenisve. Conducerea contingentului internaţional, care va fi alcătuit de militari francezi, spanioli, italieni şi turci, va fi încredinţată Franţei. S-a decis şi adoptarea embargoului asupra armelor pentru orice entitate sau individ în Liban care să nu facă parte din armata libaneză. În acest caz, este clară referinţa la combatanţii Hezbollah. Cât priveşte delimitarea frontierelor, inclusiv a regiunii Fermelor Shebaa, subiect de dispută între Israel, Siria şi Liban, documentul se mărgineşte să ceară secretarului general al ONU, Kofi Annan ca în termen de 30 de zile să formuleze propuneri pentru dezarmarea miliţiilor Hezbollah şi redesenarea hotarelor zonei. Rezoluţia a primit aprobarea Israelului şi a Libanului. Potrivit unor surse oficiale ale statului evreu, acţiunile militare se vor termine până lună 14 august. Guvernul de la Beirut, deşi exprimând dubii asupra eficienţei rezoluţiei, s-a declarat oricum favorabil proiectului aprobat de Consiliul de securitate al Naţiunilor Unite.
Preambulul rezoluţiei solicită eliberarea necondiţionată a militarilor israelieni capturaţi de mişcarea Hezbollah, încurajând şi soluţionarea problemei deţinuţilor libanezi din Liban.
Între timp, în aşteptarea unei aplicări efective a rezoluţiei, nu încetează violenţele: armata israeliană a anunţat extinderea ofensivei la sol în sudul Libanului în făşia dintre graniţă şi râul Litani. La sud de oraşul Tir, cel puţin 20 de persoane au murit în urma unui raid. Tot în sudul Libanului, au răma ucişi 30 de combatanţi şiiţi. Pe celălalt front, gherilele Hezbollah au lansat aproximativ 20 de rachete în Galileea, în nordul Israelului. De la mişcarea politică militară şiită nu a sosit nici o reacţie la ştirea apobării din partea ONU a rezoluţiei care cere, îndată ce va fi posibil, sfârşitul ostilităţilor în Liban.
Rezoluţia Naţiunilor Unite, pusă la punct de guvernele de la Paris şi Washington, pare să sancţioneze o nouă axă preferenţială între Statele Unite şi Franţa.








All the contents on this site are copyrighted ©.