"Pacea, aspiraţie a oricărei persoane de bunăvoinţă dar pentru creştini, mandat permanent
şi misiune exigentă": apelurile papei la pace în adevăr, în primele 14 luni ale pontificatului
RV - 7 aug 2006. Papa Benedict al XVI-lea continuă să ceară cu insistenţă
darul păcii pentru Liban, în ciuda amărăciunii după apelurile precedente rămase neascultate.
De la Castelgandolfo, duminică, la rugăciunea Angelus, Sf. Părinte a
solicitat conştiinţa oamenilor din toate instituţiile pentru a induce părţile în conflict
să renunţe la arme. În trecut, de altfel, nu numai criza libaneză dar şi emergenţele
care fac insuportabilă viţa a a milioane de persoane în alte regiuni ale globului
– de la Africa la Asia, de la terorism la sărăcie – au fost subliniate punctual de
Benedict al XVI-lea, în special în anumite ocazii. Pentru orice pontif chemat să conducă
Biserica, una din îndatoririle sale cele mai mari este aceea de a avea o privire şi
o inimă universale, capabile să perceapă respiraţia omenirii. O asemenea trăsătură
iese cu atât mai mult în evidenţă când sunt în joc marile valori la care omul a măsurat
dintotdeauna propriile acţiuni. Pacea este una din aceste valori. În cele 14 luni
de pontificat, Benedict al XVI-lea a continuat linia doctrinare majore ale predecesorilor
săi şi a individualizat într-o altă valoare absolută, adevărul, fundamentul păcii,
iar în opusul acestui, minciuna, obstacolul major care împiedică obţinerea ei. În
mai puţin de zece zile, primele ale acestui an, papa a avut posibilitatea de a-şi
exprima pe larg propria gândire în această privinţă. Adresându-se corpului diplomatic
acreditat pe lângă Sf. Scaun, Benedict al XVI-lea afirma că obiectivul păcii nu poate
face abstracţie de patru "obligaţii" precise faţă de adevăr. "Angajarea pentru adevăr
– afirma mai întâi de toate în lungul său discurs – este sufletul dreptăţii". Mai
mult, observa mai departe, "angajarea pentru adevăr dă fundament şi vigoare dreptului
la libertate", "deschide calea spre iertare şi reconciliere" şi în cele din urmă "deschide
spre noi speranţe". Aceasta este asemeni "coloanei vertebrale" în jurul căreia activează
nervii ce pot conduce planeta spre progres mai degrabă decât spre distrugere: Ins
– "Cine este angajat pentru adevăr nu poate să nu respingă legea
celui mai puternic, a celui care trăieşte din minciună
şi care la nivel naţional sau internaţional a marcat de atâtea ori cu tragedii istoria
omului. Minciuna se îmbracă deseori cu o aparenţă de adevăr, dar în realitate este
întotdeauna selectivă şi tendenţioasă, îndreptată egoist spre instrumentalizarea omului
şi, în definitiv, spre dominarea lui. Sisteme politice din trecut, dar
nu numai din trecut, sunt un amar exemplu în acest sens". "Pe celălalt
versant – continua Benedict al XVI-lea în faţa ambasadorilor – se situează adevărul
şi veracitatea, care duc la întâlnirea cu celălalt, la recunoaşterea lui şi la armonie:
prin acea splendoare care-i este proprie, adevărul nu poate să nu se răspândească
iar iubirea de adevăr, în virtutea dinamismului intrinsec, este îndreptată pe deplin
spre înţelegerea imparţială şi echitabilă şi la împărtăşire, oricare ar fi dificultăţile".
Pentru Sf. Părinte pacea rămâne, evident, un dar al lui Dumnezeu, al acelui Dumnezeu
care încă de Copil purta o lumină în noaptea Betleemului. Şi aici, papa se adresează
fiecărei persoane, în cuvinte care pornind din inimă, ajung la inimă: "Omule modern,
adult şi cu toate acestea uneori slab în gândire şi voinţă – scria în mesajul Urbi
et Orbi de Crăciun – lasă-te luat de mână de Copilul de la Betleem. Nu-ţi fie
teamă, încrede-te în El! Forţa dătătoare de viaţă a luminii sale te încurajează să
de angajezi în edificarea unei noi ordini mondiale, bazată de juste raporturi etice
şi economice. Iubirea sa să conducă popoarele şi să lumineze conştiinţa comună de
a fi "familie" chemată să construiască raporturi de încredere şi sprijin reciproc".
Fără prezenţa lui care luminează oamenii – adăuga – "este în pericol viitorul planetei".
Şi riscurile erau amintite de Sf. Părinte o săptămână mai târziu, la omilia de pe
1 ianuarie, în a 39-a Zi mondială a păcii: Ins – "În faţa continuării
situaţiilor de nedreptate şi de violenţă care asupresc încă diverse zone ale Terrei,
în faţa acelora care se prezintă ca noi şi mai periculoase ameninţări la adresa păcii
– terorismul, nihilismul şi fundamentalismul fanatic –
devine mai mult ca oricând necesar să lucrăm împreună pentru pace! Este
necesară o 'tresăltare' de curaj şi încredere în Dumnezeu şi în om pentru a alege
să parcurgem calea păcii. Şi aceasta, din
partea tuturor: singuri indivizi şi popoare, organizaţii internaţionale
şi puteri mondiale!" Benedict al XVI-lea s-a referit în repetate rânduri
la ONU şi la mandatul acesteia de organism garant al drepturilor, promotor de dreptate
şi solidaritate. Cu toate acestea, inima sa de păstor se lărgeşte pentru a cuprinde
toate zonele de criză umanitară, cu mult peste reflectoarele mass-mediei, care prin
natura lor tind să alimenteze faţă de singurele emergenţe un interes de scurtă durată.
Aşadar, Ţara Sfântă, desigur, Libanul şi Irakul: papa găseşte pentru fiecare din aceste
ţări şi regiuni o urare de mai bine. Dar cuvintele gândului său merg mai departe: Ins
– "El se îndreaptă spre Africa şi mai ales spre ţările din regiunea
Marilo Lacuri, unde încă se mai simt consecinţele tragice ale războaielor fratricide
din anii trecuţi; merge spre populaţiile neputincioase din Darfur, lovite de cruzimi
execrabile, cu repercusiuni internaţionale periculoase;
merge spre atâtea alte regiuni, în diverse zone ale omenirii care sunt
teatru unor aprige dispute". Iar în mesajul Urbi et Orbi pentru
Învierea Domnului 2006, oprindu-se asupra Americii Latine, papa a invitat guvernele
continentului să lucreze la consolidarea instituţiilor democratice, ameliorând condiţiile
de viaţă a milioane de locuitori pentru a extirpa plaga mizerabilă a sechestrelor
de persoană. În centrul atenţiei lui Benedict al XVI-lea, stă întocmai omul şi viaţa
sa, cum arată încă o dată cuvintele adresate corpului diplomatic pe 9 ianuarie: Ins
– "Mă gândesc aici la mulţimile nenumărate de populaţie care suferă
de foame. Nu este pace, în acest caz, chiar dacă nu sunt
în război: dimpotrivă, ei sunt victime ale războiului. Ne
vin în minte, spontan, şi imaginile tulburătoare ale marilor tabere de refugiaţi(...), strânşi laolată în condiţii improvizate, pentru a scăpa de o
soartă mai rea, dar nevoiaşi în toate... Gândul merge şi la toţi cei care condiţii
de viaţă nedemne îi constrâng să emigreze, departe de ţara lor şi de cei dragi ai
lor, în speranţa unei vieţi mai umane. Nici nu putem uita
plaga traficului de persoane, care rămâne o ruşine a timpurilor noastre".
Dacă, în fine, pacea este "aspiraţia fiecărei persoane de bună voinţă",
pentru creştini – sublinia papa în omilia de pe 1 ianuarie 2006 – este "mandat permanent
care-i angajează pe toţi, este "misiune exigentă care-i face să vestească şi să dea
mărturie despre Evanghelia păcii, proclamând că recunoaşterea deplină a adevărului
lui Dumnezeu este condiţie prealabilă şi indispensabilă pentru consolidarea adevărului
păcii". Şi Benedict al XVI-lea încheia: "Fie ca această conştiinţă să crească din
ce în ce mai mult, astfel încât comunitatea creştină să devină fermentul unei umanităţi
reînnoită în iubire". Serviciul în format audio: