Vestirea Evangheliei în orice mediu şi împrejurae a vieţii zilnice este vocaţia proprie
a fiecărui creştin: de la intenţia misionară pentru luna august, o reflecţie asupra
învăţămintelor lui Benedict al XVI-lea despre rolul apostolic al laicilor în societate
(RV - 5 august 2006) „Credincioşii creştini să fie conştienţi de propria vocaţie
în orice mediu şi împrejurare”. Sună astfel intenţia misionară de rugăciune
pentru luna august. La Liturghia pentru începutul pontificatului, Benedict
al XVI-lea a pronunţat într-un pasaj al omiliei, o frază devenită mai târziu un slogan
şi un program de viaţă pentru tineri, adulţi şi familii: a fi creştini este frumos
şi a spune acest lucru este motiv de bucurie. Papa a solicitat în mai multe rânduri
laicilor creştini să fie protagonişti ai acestei „revoluţii” de credinţă în propriile
medii de viaţă. Repropunem astăzi o trecere în revistă a câtorva îndemnuri mai semnificative
ale pontifului. INS - „Nu există numic mai frumos decât a-l cunoaşte
pe Cristos şi a împărtăşi altora prietenia cu el. Sarcina păstorului, a pescarului
de oameni poate apărea adesea obositoare. Dar este frumoasă şi măreaţă, pentru că
în fond este o slujire a bucuriei, a bucuriei Domnului care vrea să-şi
facă intrarea în lume”. Este 24 aprilie 2005, ziua Liturghiei de început
de pontificat al lui Benedict al XVI-lea şi cele abia ascultate sunt cuvinte ce ţin
deja de istorie pentru ecoul suscitat în toată creştinătatea. Încă de la primele sale
intervenţii publice, începând de la Ziua Mondială a Tineretului de la Köln din august
2005, Benedict al XVI este decis în a indica un itinerar precis tinerilor şi tuturor
credincioşilor. Puţin înainte de a pleca pentru marea adunare din Germania, vorbind
la microfoanele Radio Vatican, papa a lansat un mesaj care a făcut înconjurul lumii,
prin ziare şi televiziune: „Aş vrea să-i fac să înţeleagă - afirmă adresându-se tinerilor
- că este frumos a fi creştini! În general, ideea difuză este că creştinii trebuie
să observe o sumedenie de porunci, oprelişti, principii şi alte asemănătoare şi că
prin urmare creştinismul este ceva obositor şi opresiv de trăit şi că oamenii sunt
mai liberi fără aceste poveri. Eu în schimb aş vrea să pun în evidenţă că a fi susţinuţi
de o mare iubire şi de o revelaţie nu este o povară dar sunt aripi şi că este frumos
a fi creştini”. Benedict al XVI-lea ştie bine că pentru a fi capabili de menţinerea
echilibrului în zbor, sau a fi creştini neclintiţi şi incisivi, bărbatul şi femeia
de credinţă au nevoie continuu de hrană sprituală. Acea mâncare este Euharistia: din
ea se nasc sfinţii, din ea pleacă revoluţia cotidiană când Evanghelia e trăită. Papa
reaminteşte aceasta în 23 octombrie 2005, la Liturghia care, încheie, în acelaşi timp
Sinodul episcopilor asupra Euharistiei, vede proclamarea a cinci noi sfinţi şi celebrarea
Zilei Misionare Mondiale: INS -„Euharistia îl mână pe creştin
să fie ‚pâine frântă’ pentru alţii, să se angajeze pentru
o lume mai dreaptă şi fraternă. Şi astăzi, în faţa mulţimilor, Cristos continuă să-i
îndemne pe ucenicii săi: ‚Daţi-le voi să mănânce’, (...)
Dragi prieteni, toţi trebuie să pornim din nou de la Euharistie”. Euharistia
- şi cu ea suflul Duhului Sfânt - este punctul de plecare pentru a trăi ca şi creştini
în lumea profesiilor, pe băncile de şcoală, în arena politică, în familie. Benedict
al XVI-lea vorbeşte despre aceasta la adunarea mondială a Mişcărilor ecleziale şi
a noilor comunităţi bisericeşti, în faţa unei mulţimi imense prezente la Liturghia
Rusaliilor în piaţa San Pietro, la 4 iunie anul acesta. Iar ziua următoare, adresându-se
participanţilor la reuniunea diecezei de Roma intitulată „Bicuria credinţei” explică
mai departe punctul de origine ale forţei misionare: „În măsura în care ne hrănim
cu Cristos şi suntem îndrăgostiţi de el, şimţim şi înăuntrul nostru impulsul de a
purta alte personae spre el: de fapt, bucuria credinţei nu o putem ţine doar pentru
noi, trebuie să o transmitem”: INS - „Această nevoie devine şi
mai puternică şi urgentă în prezenţa acelei ciudate uitări de Dumnezeu care există
astăzi în vaste părţi ale lumii, şi într-o anumită măsură şi la Roma. Din această
uitare se naşte mult zgomot efemer, multe controverse inutile, dar şi o mare insatisfacţie
şi o senzaţie de gol. De aceea, dragi fraţi şi surori, în umilul nostru serviciu de
martori şi misionari ai Dumnezeului celui viu trebuie să fim purtători ai acelei speranţe
care se naşte din certitudinea credinţei: îi vom ajuta astfel pe fraţii
şi concetăţenii noştri să regăsească sensul şi bucuria propriei vieţi”. A
se numi creştini fără a se simţi implicaţi de datoria mărturiei este, prin nurmare,
o contradicţie în termeni. Şi la 13 martie 2006, pentru cei 40 de ani ai Decretului
concilar „Ad gentes” despre activitatea misionară a Bisericii, Benedict al XVI-lea
este foarte clar asupra acestui punct: INS -„Aceasta, cum spuneam,
nu constituie ceva facultativ, dar vocaţia proprie a Poporului lui Dumnezeu,
o datorie care îi revine din mandatul Domnului Isus Cristos însuşi. Mai mult,
vestirea şi mărturisirea Evangheliei sunt primul serviciu pe care creştinii îl pot
face oricărei persoane şi întregului neam omenesc, chemaţi, cum sunt, să comunice
tuturor iubirea lui Dumnezeu, care s-a manifestat în plinătate în unicul Răscumpărător
al lumii, Isus Cristos”. Serviciul în format audio, aici: