Cine era Ioan Maria Vianney?

(RV - 4 august 2006) Vineri, deci, Biserica l-a comemorat pe sfântul Ioan Maria Vianney. Dar cine era parohul din Ars?
Ioan Maria Vianney sa născut în apropiere de oraşul Lyon, în Franţa, în 1786 dintr-o familie de ţărani. Trăieşte în perioada Revoluţiei franceze: chiar în timpul persecuţiei decide să-l urmeze pe Cristos şi să se facă preot. E plin de bunăvoinţă, dar formarea culturală este redusă şi nu reuşeşte să înveţe latina. Este supendat din seminar: nu poate deveni preot. Un paroh clarvăzător îl ajută să studieze: în sfârşit, la 29 de ani este hirotonit preot. Dar superiorii nu cred prea mult în capacitatea sa...ca de altfel nici el: va fi mereu chinuit de un sentiment al inaptitudinii de a îndeplini slujirea preoţească. Îl trimit la Ars, un mic sat în apropiere de Lyon: are doar 300 de locuitori şi aceştia prea puţin înclinaţi spre cele religioase. Noul paroh nu aleargă să facă prozeliţi: se îngenunchiază în Biserică în faţa tabernacolului şi se roagă lui Isus prezent în Sfânta Euharistie. Locuitorii ştiu că e, dar nu-l văd. Împinsă poate mai mult de curiozitate, o femeie în vârstă se hotărăşte să-l viziteze. „Este mereu în adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament”. O altă femeie intră în casa parohială: bucătăria, dulapul, totul e gol. „Dar cum poate trăi, din ce trăieşte?” Se întreabă: „Vedeţi, iată - a răspuns el - trăiesc, sunt viu!”
Doi ani mai târziu, lume din toată Franţa aleargă la Ars, unde e un mic paroh care în mod simpu îşi consumă viaţa pentru Evanghelie. Mijloacele sunt foarte sărace: dar în centrul a toate este Cuvântul lui Dumnezeu, Sacramentele şi marea sa compasiune pentru suferinţele şi mizeriile omenirii. Rămâne în scaunul de mărturisre până la 14 ore pe zi. Mulţi regăsesc la Ars lumina credinţei. Istovit de muncă parohul din Ars moare la vârsta de 73 de ani, în ziua de 4 august 1859. Pius al XI-lea l-a proclamat sfânt în 1925 iar patru ani mai târziu şi patron al parohilor. Scria Ioan Maria Vianney:
„Aceasta este frumoasa datorie a omului: să se roage şi să iubească. Dacă voi vă rugaţi şi iubiţi, iată, aceasta este fericirea omului pe pământ. Rugăciunea nu este nimic altceva decât unirea cu Dumnezeu. Când cineva are inima curată şi unită cu Dumnezeu e cuprins de o anumită bucurie şi mângâiere ce îmbată, e purificat de o lumină ce se răspândeşte în jurul lui în mod misterios. În această uniune intimă, Dumnezeu şi sufletul sunt ca două bucăţi de ceară topite pe care nimeni nu le poate separa...Aceasta e o fericire ce nu se poate înţelege”.
Serviciul în format audio, aici: